― Aşteaptă să-l vezi, spuse Andorin.
17
Raych stătea cu ochii pironiţi în podea. Îi aruncase o privire rapidă lui Namarti, şi nu avusese nevoie de mai mult. Îl întâlnise pe acest om cu zece ani în urmă, când fusese trimis cu capcana pentru Jo-Jo Joranum. Da, o privire fusese de ajuns.
Namarti se schimbase foarte puţin în aceşti zece ani. Furia şi ura erau în continuare caracteristicile dominante pe care le putea observa la el ― sau poate era doar o apreciere subiectivă ― şi păreau să se fi constituit într-o crustă tare şi permanentă. Faţa era un pic mai suptă, părul presărat cu fire albe, dar gura cu buze subţiri era în continuare ca o linie aspră, iar ochii negri străluceau la fel de periculos ca întotdeauna.
Raych îşi ferea ochii. Namarti, simţea el, nu era genul de om care să facă o pasiune pentru persoanele care îl priveau deschis în faţă.
Namarti părea să-l devoreze pe Raych din ochi, păstrându-şi eternul surâs batjocoritor.
Se întoarse spre Andorin care stătea în lateral şi spuse, de parcă subiectul conversaţiei nu era de faţă:
― Deci, ăsta e băiatul.
Andorin aprobă din cap şi buzele se mişcară fără a scoate un sunet: "Da, Şefule."
Namarti spuse dintr-o dată spre Raych:
― Cum te cheamă?
― Planchet, domnule.
― Crezi în cauza noastră?
― Da, domnule.
Vorbea cu prudenţă, aşa cum îl instruise Andorin:
― Eu sunt democrat şi doresc o mai mare participare a populaţiei la procesul de guvernare.
Ochii lui Namarti sclipiră în direcţia lui Andorin:
― Ia te uită, avem aici un orator.
După care se întoarse din nou spre Raych:
― Eşti gata să-ţi asumi riscuri pentru a sluji cauza?
― Orice risc, domnule.
― Vei face ce ţi se va spune? Fără întrebări? Fără să dai înapoi?
― Voi îndeplini toate ordinele.
― Ştii ceva despre grădinărit?
Raych şovăi:
― Nu, domnule.
― Deci, eşti trantorian? Născut sub cupolă?
― M-am născut în Millimaru, domnule, şi am fost crescut în Dahl.
― Foarte bine, spuse Namarti.
Apoi, către Andorin:
― Du-l afară şi lasă-l o vreme pe mâna oamenilor care îl aşteaptă acolo. Ei vor avea grijă de el. După care te întorci aici, Andorin. Vreau să vorbesc cu tine.
Când se întoarse, Andorin descoperi că Namarti suferise o schimbare profundă. Ochii îi străluceau, iar gura îi era schimonosită într-un zâmbet feroce.
― Andorin, spuse el, zeii despre care ţi-am vorbit zilele trecute sunt de partea noastră mai mult decât mi-am imaginat.
― Ţi-am spus că băiatul este exact ceea ce ne trebuie.
― Da, este mult mai bun decât îţi închipui. Cunoşti, desigur, povestea căderii lui Joranum: Hari Seldon, iubitul nostru Prim Ministru, şi-a trimis fiul ― sau, mai bine zis, fiul adoptiv ― să se întâlnească cu Joranum şi să-i întindă o capcană. În care a căzut, deşi eu l-am prevenit.
― Da, spuse Andorin dând plictisit din cap, cunosc.
O spusese cu aerul unuia care cunoştea foarte bine povestea, fiindu-i spusă de nenumărate ori.
― L-am văzut pe băiatul ăla doar atunci, dar imaginea lui mi s-a întipărit în creier, fierbinte. Crezi că trecerea a zece ani, tocurile false şi raderea mustaţei erau suficiente să mă ducă de nas? Planchet ăsta al tău este Raych, fiul adoptiv al lui Hari Seldon.
Andorin se albi şi i se opri respiraţia. După câteva momente, reuşi să îngaime:
― Eşti sigur, Şefule?
