― Şi despre ce discutau?

― Nu-şi aduce aminte foarte precis. Ştii cât de dificil este să-ţi aminteşti, în astfel de circumstanţe. Dar spune că era vorba despre moarte, iar ea s-a gândit la tine, pentru că tu eşti bătrân. Şi-şi mai aduce aminte clar de ceva, două cuvinte: "moartea-limonadă".

― Ce?

― Moartea-limonadă.

― Ce înseamnă asta?

― Nu ştiu. În orice caz, discuţia s-a terminat, bărbaţii au plecat, iar ea stătea acolo în fotoliu, înfrigurată şi speriată... şi de-atunci încoace este mereu întoarsă pe dos.

Seldon cugetă la cele spuse de Dors. Apoi:

― Ascultă, dragă, ce importanţa putem acorda visului unui copil?

― În primul rând, Hari, ar trebui să ne punem întrebarea dacă a fost într-adevăr un vis.

― Ce vrei să spui?

― Wanda nu a spus categoric că a fost un vis. A spus că "probabil a adormit". Acestea au fost cuvintele ei. N-a spus că a adormit, a spus că probabil a adormit.

― Şi ce concluzie tragi?

― Că a intrat într-un fel de semi-inconştienţă şi, în acea stare, a auzit doi bărbaţi ― doi bărbaţi adevăraţi, nu visaţi ― discutând.

― Bărbaţi adevăraţi? Discutând să mă omoare cu moartea-limonadă?

― Da, cam aşa ceva.

― Dors, spuse Seldon încercând să fie cât mai convingător, eu ştiu că tu vezi peste tot şi mereu pericole care mă pasc pe mine, dar acum chiar că ai exagerat. Cine şi pentru ce ar vrea să mă omoare?

― S-a mai încercat de două ori până acum.

― Într-adevăr, dar au fost alte circumstanţe. Primul atentat a venit la scurtă vreme după ce Cleon m-a numit Prim Ministru. Normal că asta era o ofensă adusă bine-structuratei ierarhii de lâ curte, şi mulţi m-au duşmănit. Câţiva au crezut că ar putea rezolva problema scăpând de mine. A doua oară a fost atunci când Joranumiţii au încercat să pună mâna pe putere şi s-au gândit că eu le stau în cale. La asta s-a adăugat şi dorinţa de răzbunare a lui Namarti. Din fericire, nici un atentat nu a reuşit, dar pentru ce să se încerce şi a treia oară? Nu mai sunt Prim Ministru... de zece ani. Sunt un matematician bătrân, aproape de retragere, şi cu siguranţă că nimeni nu are motive de temere din partea mea. Joranumiţii au fost nimiciţi, Namarti a fost executat cu mult timp în urmă. Nimeni nu are absolut nici o motivaţie pentru a mă ucide. Aşa că Dors, calmează-te. Când eşti neliniştită din cauza mea începi să te agiţi, devii şi mai nervoasă, iar mie nu-mi place să te văd aşa.

Dors se ridică din scaun şi se aplecă peste biroul lui Hari:

― Pentru tine este uşor să spui că nimeni nu are motiv să te ucidă, dar poate că nici nu este nevoie de vreun motiv. Guvernul nostru actual este complet iresponsabil şi dacă doreşte...

― Stop! porunci cu voce tare Seldon.

Apoi, foarte încet:

― Nu mai scoate nici un cuvânt, Dors. Nici un cuvânt împotriva guvernului. Asta ne-ar putea băga în buclucul pe care-l prevesteşti.

― Eu nu vorbeam decât de tine, Hari.

― Dar dacă te obişnuieşti să rosteşti lucruri necugetate, nu-ţi vei da seama şi le vei spune şi în prezenţa altora... iar poate că printre ei se va afla cineva dornic să te toarne. Învaţă că este necesar să te abţii de la comentarii politice.

― Voi încerca, Hari, spuse ea.

Dar nu-şi putea masca indignarea din voce. Se întoarse pe călcâie şi părăsi camera.

Seldon o privi plecând. Dors îmbătrânise cu graţie, cu atât de multă graţie încât uneori părea că nu a îmbătrânit deloc. Deşi era cu doar doi ani mai tânără decât Seldon, înfăţişarea nu i se schimbase foarte mult în cei douăzeci şi opt de ani petrecuţi împreună.

Avea fire gri în păr, dar, în ansamblu, părul nu-şi pierduse strălucirea. Tenul devenise mai palid; vocea un pic mai răguşită şi, desigur, purta îmbrăcăminte adecvată vârstei medii. Însă mişcările ei erau la fel de agile şi de rapide ca întotdeauna. Ca şi cum nimic nu îi putea afecta capacitatea de a-l proteja pe Hari în caz de pericol.

Oftă. Chestia asta cu protecţia ― aproape întotdeauna mai mult sau mai puţin împotriva voinţei lui ― era câteodată o grea povară.

8

Manella veni să-l vadă pe Seldon aproape imediat după aceea:

― Iartă-mă, Hari, dar ce ţi-a spus Dors?

Seldon ridică din nou privirea. Mereu trebuia să-l întrerupă cineva.

― Nu era nimic important, spuse el. Despre visul Wandei.

Manella se încruntă:

― Ştiam eu. Wanda mi-a spus că Dors i-a pus întrebări. De ce n-o lasă pe fată în pace? De parcă un coşmar reprezintă cine ştie ce crimă.

― De fapt, spuse Seldon încercând să o calmeze, era vorba despre o anumită parte a visului, de care Wanda şi-a amintit. Nu ştiu dacă ţi-a spus, dar se pare că în visul ei a auzit despre ceva numit "moarte-limonadă".

― Hmmm!

Manella rămase mută câteva momente. Apoi spuse:

― Nu are cine ştie ce importanţă. Wanda este înnebunită după limonada şi speră că va profita din plin, la petrecere. I-am promis că voi turna nişte esenţe mycogeniene şi abia aşteaptă să guste.

― Astfel încât dacă a auzit ceva care seamănă pe departe cu limonada, atunci, în mintea ei, a tradus chiar limonada.

― Da. De ce nu?

― Numai că, în acest caz, ce crezi că s-a spus de fapt? Trebuie să fi auzit ceva pe care să-l fi interpretat greşit.

― Nu cred că este neapărat necesar. Dar pentru ce dăm atâta importanţă visului unei fetiţe? Te rog, doresc ca nimeni să nu mai aducă vorba despre acest subiect în prezenţa ei. O întoarce pe dos.

― Sunt de acord cu tine. Voi avea grijă ca Dors să renunţe la acest subiect... cel puţin, arunci când este vorba de Wanda.

― Perfect. Nu-mi pasă că este bunica Wandei, Hari. La urma urmei, eu sunt mama ei şi dorinţa mea are întâietate.

― Categoric, spuse Seldon împăciuitor.

O privi pe Manella plecând. Da, iată încă o problemă: nesfârşita confruntare dintre cele două femei.

9