― Tot aşa cum sunt sigur că stai acum în faţa mea şi ai băgat un duşman în mijlocul nostru.
― Habar n-aveam...
― Nu te agita, spuse Namarti. Consider că ai făcut cel mai bun lucru din întreaga ta viaţă aristocratică şi trândavă. Ai jucat rolul pe care ţi l-au dat zeii. Dacă eu n-aş fi ştiut cine este, şi-ar fi îndeplinit cu succes misiunea: se infiltra ca spion în mijlocul nostru, şi divulga informaţii despre planurile noastre cele mai secrete. Însă din moment ce ştim cine este, planul lui nu se va realiza. În schimb, avem acum totul.
Namarti îşi frecă încântat mâinile şi, ca şi cum ştia cât de puţin i se potrivea, zâmbi... şi râse poticnit.
18
Manella spuse, melancolică:
― Cred că nu ne vom mai vedea, Planchet.
Raych tocmai se usca după ce făcuse duş:
― De ce?
― Nu mai vrea Gleb Andorin.
― De ce?
Manella ridică din umerii delicaţi:
― Spune că ai ceva important de făcut, şi s-a terminat cu joaca. Poate că o să primeşti o slujbă mai bună.
Raych ciuli urechile:
― Ce fel de slujbă? Ţi-a zis ceva în mod special?
― Nu, dar a spus că se duce în Sectorul Imperial.
― Serios? Îţi spune adesea lucruri din astea?
― Ştii cum e, Planchet. Când stai în pat cu un tip, îşi dă mai uşor drumul la gură.
― Ştiu, spuse Raych care mereu fusese atent să nu păţească la fel. Şi ce altceva a spus?
― De ce mă întrebi? făcu ea încruntându-se puţin. Şi el mă întreabă mereu de tine. Am observat asta la bărbaţi. Sunt curioşi să afle unul despre celălalt. Care să fie cauza?
― Ce i-ai spus despre mine?
― Nu cine ştie ce. Doar că eşti un tip foarte cumsecade. Normal, nu i-am spus că îmi place mai mult de tine decât de el. Asta i-ar putea răni sentimentele... şi mi-ar dăuna mie.
Raych terminase de îmbrăcat:
― Deci, ne spunem adio.
― Da, cel puţin pentru o vreme. Gleb mi-a spus că s-ar putea să se răzgândească. Desigur, mi-ar plăcea şi mie să merg în Sectorul Imperial... dacă ar vrea să mă ia cu el. N-am fost niciodată acolo.
Raych fusese gata-gata să spună ceva, dar reuşi să tuşească, oprindu-se la timp:
― Nici eu nu am mai fost.
― Acolo sunt clădirile cele mai mari, locurile cele mai frumoase, restaurantele cele mai elegante... şi acolo locuiesc oamenii cei mai bogaţi. Mi-ar plăcea să întâlnesc nişte oameni bogaţi... în afară de Gleb, vreau să spun.
― Bănuiesc că o persoană ca mine nu prea are ce-ţi oferi, spuse Raych.
― Ai dreptate. Nu te poţi gândi mereu la credite, dar din când în când trebuie s-o faci. Mai ales acum, când am impresia că Gleb s-a cam săturat de mine.
Raych se simţi dator să spună:
― Nimeni nu s-ar putea sătura de tine.
Apoi, spre uimirea sa, descoperi că fusese sincer.
― Aşa spun bărbaţii întotdeauna, spuse Manella, dar, ai să rămâi surprins, se poate. Oricum, ne-a fost bine împreună, Planchet. Ai grijă de tine şi, cine ştie, poate ne vom mai revedea.
Raych dădu din cap şi se trezi în pană de cuvinte. Nu găsi nici un cuvânt, nici un gest, prin care să-şi exprime sentimentele.
Îşi îndreptă gândurile spre alte direcţii. Trebuia să afle ce plănuiau oamenii lui Namarti. Dacă îl despărţeau de Manella, însemna că intraseră în faza finală. Dar, concret, nu avea alt indiciu decât chestia asta ciudată, cu grădinăritul.
Şi nici nu îi mai putea trimite informaţii lui Seldon. De la întâlnirea cu Namarti, fusese ţinut sub o supraveghere strictă şi toate căile de comunicaţie îi fuseseră tăiate... iar acesta era încă un semn al crizei care se apropia.
Dar dacă va afla ce anume se petrecea doar după consumarea faptului ― şi dacă îşi va putea comunica noutăţile doar după ce acestea încetau a mai fi noutăţi ― însemna că avea să rateze misiunea.
19
Hari Seldon era într-o dispoziţie proastă. Nu mai primise veşti de la Raych; nu avea nici o idee despre ce se întâmpla.
