― De fapt, spuse Seldon cu o urmă de vinovăţie, întotdeauna am considerat că este greşit să se vorbească despre Ecuaţiile Seldon ale Psihoistoriei. Problema este că au fost folosite de atâţia ani încât nu este indicat să le modificăm.

― Iartă-mă că-ţi spun asta, Maestre, dar tu eşti un caz de excepţie. Nimeni, cred, nu ţi-ar putea contesta inventarea psihoistoriei... Dar, dacă-mi permiţi, aş dori să revenim la întâlnirea cu generalul Tennar.

― Da? Ce-ar mai fi ele adăugat?

― Mă întreb dacă nu cumva ar fi mai bine să nu te întâlneşti cu el, să nu vorbeşti cu el, să nu tratezi cu el.

― Cum pot evita aşa ceva, dacă mă cheamă într-o audienţă?

― Poţi invoca faptul că eşti bolnav, trimiţând pe altcineva în locul tău.

― Pe cine?

Elar tăcu, dar tăcerea sa era elocventă.

― Pe tine, înţelese Seldon.

― Aş fi cel mai indicat, nu? Eu provin din acelaşi sector ca şi generalul, şi asta ar putea atârna în balanţă. Eşti un om ocupat, ai o vârstă înaintată şi poţi spune că nu te simţi bine. Dacă merg eu în locul tău ― te rog să mă scuzi, Maestre ― mă pot descurca şi îl pot manevra mai uşor decât tine.

― Adică să minţi.

― Dacă este necesar.

― Ţi-ai asuma un risc enorm.

― Nu prea mare. Mă îndoiesc că ar ordona să fiu executat. Dacă îl voi enerva, ceea ce nu este imposibil, atunci pot invoca ― sau o poţi face tu pentru mine ― tinereţea şi lipsa de experienţă. În orice caz, dacă dau eu de necazuri, şi nu tu, pericolul va fi mult mai mic. Mă gândesc la Proiect, care poate avansa chiar şi în absenţa mea, dar care nu poate face nimic fără tine.

Seldon spuse, încruntându-se:

― Nu am de gând să mă ascund în spatele tău, Elar. Dacă omul vrea să mă vadă, mă va vedea. Nu sunt de acord să tremur şi să te rog pe tine să-ţi asumi riscuri în locul meu. Ce îţi închipui despre mine?

― Că eşti un om deschis şi sincer... când de fapt este nevoie de un om cu mult talent diplomatic.

― Voi avea şi talent diplomatic... dacă va fi nevoie. Te rog să nu mă subestimezi, Elar.

Elar dădu din umeri, decepţionat:

― Foarte bine. Nu te pot contrazice decât până la un anumit punct.

― De fapt, Elar, mi-aş fi dorit să nu fi amânat întâlnirea. Între a participa la sărbătorirea zilei mele de naştere şi întâlnirea cu generalul, prefer a doua variantă. Ideea asta, cu serbarea, nu a fost a mea.

Vocea i se stinse într-un mormăit.

― Îmi pare rău, spuse Elar.

― Ei bine, spuse resemnat Seldon, vom vedea ce va fi.

Se întoarse şi plecă. Câteodată îşi dorea cu ardoare să fi putut conduce ceea ce se numea "grup compact". Aşa ar fi fost sigur că totul decurgea aşa cum dorea el, lăsând subalternilor o foarte slabă posibilitate de manevră sau chiar nici o posibilitate. Însă asta ar fi cerut enorm de mult timp, eforturi enorme şi l-ar fi lipsit de ocazia de a lucra el însuşi la psihoistorie. În plus, nici nu era făcut pentru aşa ceva.

Oftă. Va trebui să vorbească cu Amaryl.

10

Seldon dădu buzna în biroul lui Amaryl, neanunţat.

― Yugo, spuse el fără introducere, întâlnirea cu generalul Tennar a fost amânată.

Se aşeză, enervat.

Amaryl avu nevoie de câteva momente pentru a-şi decupla mintea de la preocupările psihoistorice. Ridică în cele din urmă privirea şi spuse:

― Ce motiv a invocat?

― Nu el a amânat-o. Unii dintre matematicienii noştri au aranjat amânarea, astfel încât să nu se suprapună cu aniversarea zilei mele de naştere. Chestia asta m-a deranjat foarte mult.

― Pentru ce i-ai lăsat s-o facă?

― Nu i-am lăsat. Au aranjat lucrurile, fără să mă întrebe pe mine.

Dădu din umeri:

― Într-un fel, este greşeala mea. M-am plâns peste tot că împlinesc şaizeci de ani, aşa că toată lumea îşi închipuie că trebuie să mă bine-dispună cu aniversarea asta.

― Desigur, ne putem folosi de acest răgaz, spuse Amaryl.

Seldon se aplecă înainte, cuprins deodată de îngrijorare:

― E ceva în neregulă?

― Nu. Eu nu văd, dar nu strică să mai facem nişte verificări. Ascultă, Hari, asta este prima oară în aproape treizeci de ani când psihoistoria a ajuns în stadiul în care poate face o predicţie. Nu e cine ştie ce ― o gămălie în vastul continent al omenirii ― dar este cel mai bun lucru pe care l-am avut până acum. În regulă. Vrem să profităm de ea, să vedem cum merge, să ne dovedim nouă înşine că psihoistoria este ceea ce credem: o ştiinţă care poate face predicţii. Chiar şi această mică predicţie este foarte complexă şi eu sunt de acord cu încă o săptămână de cercetări.

― Foarte bine, atunci. Te voi consulta asupra acestei probleme înainte de a merge la general, ca să văd dacă trebuie făcută vreo modificare de ultim moment. Între timp, Yugo, ai grijă să nu transpire vreo informaţie despre ceea ce facem noi aici. Nimeni nu trebuie să afle. Dacă dăm greş, nu vreau ca oamenii care lucrează la Proiect să-şi piardă încrederea. Vom suporta doar noi doi eşecul şi vom continua.

Amaryl zâmbea extrem de rar. De data aceasta, zâmbetul era nostalgic:

― Tu şi cu mine. Îţi aduci aminte când eram doar noi doi?

― Îmi aduc foarte bine aminte, şi să nu crezi că nu duc dorul acelor zile. Nu aveam prea multe lucruri care să ne ajute...

― Nici măcar Primul Radiant, ca să nu mai vorbim de Electro-Clarificator.

― Dar erau zile fericite.

― Da, fericite, spuse Amaryl aprobându-l.

11

Universitatea fusese transformată şi Hari Seldon nu-şi putu reprima un sentiment de satisfacţie.