― Pot întemeia o dinastic proprie.

Privi împrejur, încruntat:

― Ăsta nu-i un loc demn de stăpânul Imperiului.

Linn spuse blajin:

― Important este să fii stăpân. Mai bine să fii stăpân într-o colibă decât marionetă într-un palat.

― Dar şi mai bine este să fii stăpân într-un palat. De ce nu?

Linn avea gradul de colonel, deşi nu participase niciodată la vreo acţiune militară. Funcţia lui era să-i spună lui Tennar ceea ce vroia să audă ― şi de a transmite celorlalţi ordinele acestuia, neschimbate. Din când în când ― dacă se putea face fără riscuri ― încerca să-l îndrume pe Tennar spre acţiuni mai prudente.

Linn era bine cunoscut ca "Lacheul lui Tennar" şi ştia asta. Nu îl deranja foarte tare. Ca lacheu, era în siguranţă... fusese martor la prăbuşirea altora, prea mândri pentru a fi lachei.

Va sosi o vreme, desigur, când însuşi Tennar va fi înlocuit, în panorama mereu schimbătoare a juntei, dar Linn spera că îşi va da seama la timp, salvându-şi pielea... Sau poate că nu va reuşi. Totul avea un preţ.

― Nu există nici un motiv pentru care nu poţi întemeia o dinastie, generale, spuse Linn. Mulţi alţii au făcut-o, în lunga istorie a Imperiului. Totuşi, este nevoie de timp pentru aşa ceva. Oamenii se adaptează încet. De obicei, de-abia cel de-al doilea sau al treilea din dinastie este acceptat ca Împărat.

― Nu cred aşa ceva. Nu trebuie decât să mă proclam Împărat. Cine va îndrăzni să cârtească? Pumnul meu este foarte puternic.

― Într-adevăr, generale. Puterea ta nu este pusă la îndoială pe Trantor şi în Suburbii, dar este posibil ca mulţi în Provincie să nu accepte ― deocamdată ― o nouă dinastie Imperială.

― Suburbie sau Provincie, forţa militară supune totul. Este o veche maximă Imperială.

― Şi este valabilă încă, spuse Linn, dar multe dintre provincii au forţe armate proprii şi s-ar putea să nu fie de partea ta. Trăim vremuri grele.

― Deci, mă sfătuieşti să fiu prudent.

― Întotdeauna sfatul meu este de partea prudenţei, generale.

― Într-o zi s-ar putea să consider că m-am săturat de sfatul tău.

Linn coborî capul:

― Eu nu dau decât sfaturile care cred că-ţi sunt bune şi utile, generale.

― Şi atunci când mă tot pisezi la cap cu Hari Seldon, tot sfat bun se cheamă că este?

― Este cel mai mare pericol pentru tine, generale.

― Mereu îmi spui asta, dar nu mi se pare că ai dreptate. Este un biet profesor universitar.

― Într-adevăr, spuse Linn, dar pe vremuri a fost Prim Ministru.

― Ştiu, dar asta s-a întâmplat pe vremea lui Cleon. A mai făcut ceva de-atunci? Trăim vremuri grele, guvernatorii din Provincie sunt refractari... şi tu îmi spui că un profesor este cel mai mare pericol pentru mine? De ce?

Linn spuse cu mare precauţie (pentru că trebuia să fii foarte prudent atunci când îi dădeai lecţii generalului):

― Uneori este o greşeală să presupui că un om liniştit şi care nu-ţi sare în ochi este în acelaşi timp inofensiv. Seldon n-a fost deloc inofensiv pentru cei cu care s-a înfruntat. Acum douăzeci de ani, mişcarea Joranumită aproape că l-a distrus pe puternicul Prim Ministru al lui Cleon, Eto Demerzel.

Tennar încuviinţă, dar uşoara cută dintre sprâncene trăda efortul de a-şi aminti subiectul.

― Iar Seldon este cel care l-a distrus pe Joranum, spuse Linn, şi i-a urmat lui Demerzel ca Prim Ministru. Mişcarea Joranumită a supravieţuit, însă Seldon a reuşit în cele din urmă să o distrugă şi pe aceasta, dar fără să poată împiedica asasinarea lui Cleon.

― Însă Seldon a supravieţuit, nu-i aşa?

― Ai perfectă dreptate. Seldon a supravieţuit.

― Da, este ciudat. A nu împiedica asasinarea Împăratului înseamnă moartea pentru Primul Ministru.

― Aşa s-ar fi cuvenit. Totuşi, junta i-a cruţat viaţa. Se pare că aşa a considerat că este mai înţelept.

― De ce?

Linn oftă ca pentru sine:

― Există ceva numit psihoistorie, generale.

― Nu cunosc nimic despre chestia asta, spuse foarte hotărât Tennar.

De fapt, îşi aducea vag aminte că Linn încercase să-i vorbească de câteva ori în legătură cu această ciudată colecţie de silabe. Niciodată nu dorise să asculte şi Linn nu insistase. Tennar nu dorea să audă nici acum despre asta, dar cuvintele lui Linn aveau parcă o încărcătură foarte presantă. Tennar se gândi că poate ar fi mai bine să aplece urechea.

― Aproape nimeni nu ştie nimic despre ea, spuse Linn, însă există câţiva... intelectuali, care o găsesc interesantă.

― Şi ce este?

― Este un sistem matematic complex.

Tennar scutură din cap:

― Da, te rog să mă  scuteşti cu matematica. Ştiu să număr diviziile militare. Alte matematici nu-mi trebuie.

― Ideea este, spuse Linn, că psihoistoria poate face predicţii asupra viitorului.

Generalul holbă ochii:

― Adică Seldon ăsta este un prezicător?

― Nu în modul obişnuit. Este o chestie bine fundamentată ştiinţific.

― Nu cred.

― Este greu de crezut, dar Seldon a devenit un fel de obiect de cult aici, pe Trantor ― şi în anumite locuri din Provincii. Psihoistoria ― dacă poate fi folosită pentru a prezice viitorul, sau chiar dacă oamenii doar cred acest lucru ― poate fi un important sprijin pentru regim. Sunt sigur că ai înţeles deja, generale. Nu trebuie decât să prezici că regimul nostru va aduce pacea şi prosperitatea Imperiului. Oamenii, crezând în acest lucru, vor ajuta ei înşişi la îndeplinirea profeţiei. Pe de altă parte, dacă Seldon doreşte contrariul poate prezice război civil şi ruină. Oamenii vor crede, bineînţeles, iar asta va destabiliza regimul.

― În cazul ăsta, colonele, să avem grijă ca profeţiile psihoistoriei să fie aşa cum vrem noi.

― Seldon face profeţiile, şi se pare că nu este un prieten al regimului nostru. Este important, generale, să facem deosebirea între Hari Seldon şi Proiectul care se desfăşoară la Universitatea Streeling pentru a desăvârşi psihoistoria. Psihoistoria ne poate fi extrem de utilă, dar asta numai dacă nu este folosită de Seldon.