― Mi se pare prea exhibiţionistă soluţia. Nu se potriveşte cu imaginea pe care o are lumea despre tata.

― Pe mine nu mă interesează imaginea lui Hari, spuse Dors. Mă interesează siguranţa lui. Eu zic că dacă nu ne putem impune prezenţa în faţa generalului, pe domeniile Imperiale, atunci am putea măcar să ne adunăm în număr cât mai mare în apropierea lui. Este cel mai bun lucru pe care-l putem face. Mulţumesc, Dr. Elar, a fost o sugestie foarte bună.

― Mie nu-mi place, spuse Seldon.

― Mie da, spuse Dors. Şi dacă astfel mă pot apropia cât mai mult posibil pentru a-ţi asigura protecţia, atunci insist asupra soluţiei.

Manella, care ascultase până atunci fără să intervină, spuse:

― Ar putea fi amuzant să facem o vizită la Hotelul Sfârşiul Cupolei.

― Nu la distracţie mă gândesc eu, spuse Dors. Dar votul meu este pentru.

Şi aşa rămase stabilit. În ziua următoare, douăzeci dintre cei mai importanţi membri ai Proiectului de Psihoistorie traseră la Hotelul Sfârşitul Cupolei, închiriind camere care dădeau înspre domeniile Palatului Imperial.

În următoarea seară, Hari Seldon, escortat de gărzile înarmate ale generalului, fu dus în audienţă.

Aproape în acelaşi timp, Dors Venabili dispăru, dar absenţa ei nu fu remarcată imediat. Iar când fu remarcată, nimeni nu reuşi să-şi dea seama ce i se întâmplase. Neliniştea luă locul atmosferei de bună dispoziţie.

14

Dors Venabili trăise timp de zece ani pe domeniile Palatului Imperial. Ca soţie a Primului Ministru, avea acces în orice loc de pe domeniu şi putea trece liber frontiera dintre cupolă şi zona deschisă; codul de intrare erau amprentele sale digitale.

În confuzia care urmă asasinării lui Cleon, codul ei nu fusese niciodată scos. Acum, când pentru prima oară de la acea zi îngrozitoare dorea să intre în domeniul deschis, o putea face.

Ştiuse dintotdeauna că nu va reuşi uşor acest lucru decât o singură dată, deoarece, după descoperire, codul ei va fi scos... dar ocazia sosise acum.

Intrând în zona deschisă, remarcă o bruscă întunecare a cerului şi simţi o considerabilă scădere a temperaturii. Lumea de sub cupolă era ţinută întotdeauna noaptea un pic mai luminată decât în noaptea naturală, iar în timpul zilei lumina era un pic mai atenuată. Şi, bineînţeles, temperatura de sub cupolă era întotdeauna un pic mai blândă decât cea de afară.

Majoritatea trantorienilor nu erau conştienţi de acest lucru, deoarece îşi petreceau întreaga viaţă sub cupolă. Pentru Dors, aspectele acestea nu aveau însă nici o importanţă.

O luă pe autostrada centrală aflată în vecinătatea Hotelului Sfârşitul Cupolei. Era, desigur, puternic luminată, astfel încât cerul întunecat nu avea nici o influenţă.

Dors ştia că nu va parcurge nici măcar o sută de metri înainte de a fi oprită. Prezenţa ei avea să fie imediat detectată.

Într-adevăr, nu se înşelă. Îşi făcu apariţia un mic automobil şi gardianul strigă prin fereastră:

― Ce faci aici? Unde mergi?

Dors nu-l luă în seamă, şi-şi continuă drumul.

Gardianul strigă:

― Stai!

Apoi apăsă puternic pe frâne şi ieşi din automobil. Exact asta îşi dorea şi Dors.

Gardianul ţinea neglijent un blaster în mână... nu ameninţa cu folosirea lui, doar îi demonstra existenţa.

― Numărul de identificare, spuse el.

― Am nevoie de maşina ta, spuse Dors.

― Ce?!

Gardianul părea ofensat:

― Numărul de identificare. Imediat!

De data aceasta, ridică blasterul.

― Nu ai nevoie de numărul meu de identificare, spuse calm Dors.

Apoi se îndreptă spre gardian.

Gardianul făcu un pas înapoi:

― Dacă nu te opreşti şi nu-mi prezinţi numărul de identificare, te distrug.

― Nu! Arunca blasterul.

Gardianul strânse buzele. Degetul său se îndreptă spre contact, dar înainte să termine mişcarea, era pierdut.

După aceea nu reuşi să descrie cu acurateţe ceea ce i se întâmplase. Nu spunea decât: "De unde era să ştiu că aveam de-a face cu Tigroaica?" (Mai târziu avea să fie mândru de această întâlnire.) "S-a mişcat atât de rapid, încât n-am văzut prea bine ce s-a întâmplat. În primul moment eram gata să o pulverizez ― credeam că este o nebună ― şi în cel următor mi-am dat seama că eram complet învins."

Dors îl prinse strâns pe gardian de mâna cu care ţinea blasterul şi i-o ridică în sus.

― Dacă nu arunci imediat blasterul, spuse ea, îţi rup braţul.

Gardianul simţi un fel de strânsoare mortală cuprinzându-i pieptul şi împiedicându-l să respire. Dându-şi seama că nu avea nici o şansă, aruncă blasterul.

Dors Venabili îl eliberă, dar înainte ca gardianul să facă o mişcare, acesta se trezi holbându-se la propriul blaster, ţinut de mâna lui Dors.

― Sper că ţi-ai lăsat detectorii la locul lor, spuse Dors. Nu raporta foarte repede ceea ce ai păţit. Mai bine stai şi gândeşte-te ce să le spui superiorilor tăi. Faptul că o femeie neînarmată ţi-a luat blasterul şi maşina ar putea determina junta să renunţe la serviciile tale.

Dors porni maşina şi goni pe autostrada centrală. Locuise timp de zece ani pe aceste domenii, şi acum ştia perfect unde se îndrepta. Maşina în care se afla ― un automobil oficial ― nu reprezenta un intrus pe domenii, şi în mod normal nimeni nu avea s-o oprească. Totuşi, trebuia să meargă cu viteză pentru a ajunge repede la destinaţie. Automobilul gonea cu două sute de kilometri pe oră.

Viteza ei atrase în cele din urmă atenţia. Nu luă în seamă apelurile radio care îi cereau să explice de ce mergea atât de repede şi în scurt timp detectorii automobilului ei o avertizară că era urmărită de un alt automobil.

Ştia că se va transmite un avertisment şi că alte automobile îi vor aştepta sosirea, dar nu prea aveau ce face. Puteau doar să o pulverizeze... dar asta nimeni nu era dispus să încerce, înainte de a face investigaţii mai detaliate.

Când ajunse la clădirea spre care se îndreptase, o aşteptau două automobile. Ieşi senină din automobil îndreptându-se spre intrare.

Imediat în faţa ei răsăriră doi bărbaţi, foarte uimiţi că şoferul maşinii care îi alarmase cu viteza ei exagerată era nu un gardian ci o femeie îmbrăcată în haine civile.

― Ce faci aici? Ce-i cu graba asta?

― Am un mesaj important pentru colonelul Hender Linn, spuse calm Dors.