― Fac promisiuni. Dacă Profesorul Seldon iese nevătămat, nu voi face nimic. Altfel, colonele Linn, voi fi obligată să te schilodesc sau să te ucid şi ― îţi promit ― voi face acelaşi lucru şi cu generalul Tennar.

― Nu poţi face faţă unei întregi armate, spuse Linn, indiferent cât de tigroiacă ai fi. Ce zici?

― Basmele se răspândesc repede, spuse Dors, şi sunt exagerate. Nu e felul meu să mă comport ca o tigroaică, dar despre mine s-au spus mai multe basme decât adevăruri. Gardienii tăi au dat înapoi când m-au recunoscut, şi vor răspândi această întâmplare, acordându-mi mult mai multe merite povestind cum am ajuns la tine. Chiar şi o armată ar ezita să mă atace, colonele Linn, dar dacă totuşi ar face-o şi m-ar distruge, teme-te de indignarea poporului. Junta menţine ordinea, dar o face cu destulă greutate şi nu ţi-ar conveni să intervină ceva care să înrăutăţească lucrurile. Acum gândeşte-te cât de simplă este alternativa. Profesorul Seldon nu trebuie să păţească nimic rău.

― Nu avem deloc intenţia de a-i face rău.

― Atunci, pentru ce este nevoie de audienţă?

― Nu-i nici un mister! Generalul este curios să afle despre psihoistorie. Dosarele guvernului ne sunt accesibile oricând. Fostul Împărat Cleon s-a interesat de ea, Demerzel s-a interesat de ea când era Prim Ministru... De ce să nu ne interesăm şi noi? Avem chiar mai mult interes.

― De ce?

― Pentru că timpul a trecut. Din câte înţeleg, psihoistoria a început ca o idee în mintea Profesorului Seldon. A muncit la ea, cu o forţă din ce în ce mai mare şi cu grupuri de oameni din ce în ce mai numeroase, timp de aproape treizeci de ani. A fost sprijinit de guvern. Deci, într-un fel, descoperirile şi metodele lui aparţin guvernului. Intenţionăm să-i punem câteva întrebări despre psihoistorie care, în acest moment, trebuie să fie mult mai avansată decât în timpul lui Demerzel şi Cleon, şi aşteptăm de la el să ne spună ceea ce dorim să ştim. Vrem ceva mai practic decât imaginea unor ecuaţii care unduiesc în aer. Mă înţelegi?

― Da, spuse Dors încruntându-se.

― Şi încă un lucru. Să nu crezi că pericolul pentru soţul tău vine doar din partea guvernului şi că dacă păţeşte ceva asta înseamnă că trebuie să ne ataci imediat pe noi. Aş dori să-ţi atrag atenţia că Profesorul Seldon s-ar putea să aibă duşmani personali.

― Am să ţin cont de ceea ce mi-ai spus. Acum, doresc să faci astfel încât să fiu împreună cu soţul meu în timpul audienţei la general. Vreau să mă asigur cu ochii mei că este în siguranţă.

― E greu de aranjat aşa ceva, şi este nevoie de timp. Ar fi de-a dreptul imposibil să le întrerupem conversaţia, dar dacă aştepţi până se termină...

― Fă-ţi timp şi rezolvă. Să nu îţi închipui că mă poţi trage pe sfoară.

16

Generalul îl examină pe Hari Seldon cu ochii larg deschişi, bătând uşor darabana cu degetele pe suprafaţa biroului la care stătea.

― Treizeci de ani, spuse el. Treizeci de ani, şi îmi spui că nici acum nu te poţi prezenta cu nimic?

― Generale, au trecut de fapt douăzeci şi opt de ani.

Tennar nu îl luă în seamă:

― Şi totul pe cheltuiala guvernului. Ştii câte miliarde de credite au fost investite în Proiectul tău, Profesore?

― N-am ţinut socoteala, generale, dar am documentele şi îţi pot da răspunsul în câteva secunde.

― Nici nouă nu ne este greu să aflăm. Guvernul, Profesore, nu este o nesfârşită sursă de fonduri. S-au dus vremurile de odinioară. Nu mai avem atitudinea învechită şi uşuratică a lui Cleon faţă de fonduri. Este greu de mărit taxele şi avem nevoie de credite pentru multe lucruri. Te-am chemat aici sperând că ne poţi ajuta în vreun fel cu psihoistoria ta. Dacă nu poţi, atunci trebuie să-ţi spun, foarte sincer, că vom fi nevoiţi să închidem robinetul. Dacă-ţi poţi continua cercetările fără sprijinul guvernului, arunci fă-o... deoarece dacă nu-mi arăţi ceva care să merite cheltuiala, voi fi nevoit să sistez finanţarea.

― Generale, îmi ceri ceva ce nu-ţi pot da. Dar dacă ne tai fondurile, renunţi la viitor. Dă-mi timp şi...

― Multe guverne au auzit de la tine varianta cu "în viitor". Este adevărat, Profesore, că psihoistoria ta prezice instabilitatea juntei, instabilitatea conducerii mele, prăbuşirea ei în scurtă vreme?

Seldon se încruntă:

― Metodele nu au ajuns în stadiul la care psihoistoria să poată face preziceri ferme.

― Înţeleg că psihoistoria face totuşi aceste predicţii pe care ţi le-am înşiruit, iar ele sunt cunoscute de cei care lucrează la Proiectul tău.

― Nu, spuse cu aprindere Seldon. Nu este adevărat. Este posibil ca unii dintre noi să fi interpretat unele relaţii matematice pentru a spune că este o formă instabilă de guvernare, dar sunt alte relaţii care ar putea foarte bine arăta că junta este stabilă. Iată motivul pentru care trebuie să ne continuăm munca. În acest moment, oricine poate folosi informaţiile incomplete şi logica imperfectă pentru a ajunge la ce concluzii doreşte.

― Dar dacă te hotărăşti să prezinţi concluzia că guvernul este instabil şi că psihoistoria garantează acest lucru ― chiar dacă de fapt lucrurile nu stau astfel ― asta nu ar creşte instabilitatea?

― Ba da, este foarte posibil generale. Dar dacă am anunţa ca guvernul este stabil, s-ar putea ca asta să ajute la stabilitate. Aceeaşi discuţie am avut-o cu Împăratul Cleon de câteva ori. Este posibil ca psihoistoria să fie folosită pentru a manipula sentimentele oamenilor şi pentru a ajunge la efecte pe termen scurt. Însă pe termen lung, predicţiile se pot dovedi incomplete sau de-a dreptul greşite, iar psihoistoria îşi va pierde toată credibilitatea, şi va fi ca şi când nu ai fi existat.

― Suficient! Spune-mi cinstit! Ce crezi că arată psihoistoria referitor la guvernul meu?

― Arată, credem noi, că sunt elemente de instabilitate în ea, dar nu suntem ― şi nu putem fi ― siguri cu exactitate în care anume aspecte este stabilă şi în care este instabilă.

― Cu alte cuvinte, psihoistoria îţi spune ceea ce ai şti şi fără psihoistorie, iar pentru asta guvernul a investit nenumărate grămezi de credite.

― Va veni vremea când psihoistoria ne va spune ceea ce nu putem afla fără ajutorul ei şi atunci investiţia va fi recuperată, cu profituri incalculabile.

― Şi cât va dura până vom ajunge în acel stadiu?

― Sper că nu prea mult. Am făcut progrese foarte încurajatoare în ultimii câţiva ani.

Tennar bătea din nou cu vârful degetelor în birou:

― Nu este suficient. Spune-mi acum ceva care să mă ajute. Ceva care să-mi fie util.

Seldon cumpăni bine, apoi spuse:

― Îţi pot pregăti un raport detaliat, dar asta va cere ceva timp.

― Sigur că va cere! Zile, luni, ani... şi nu va fi terminat niciodată. Mă iei drept idiot?

― Nu, generale, bineînţeles că nu. Totuşi, nici eu nu aş dori să fiu luat drept idiot. Îţi pot spune ceva, dar responsabilitatea mi-o asum numai eu. Am văzut ceva în cercetările mele psihoistorice, dar s-ar putea să fi interpretat greşit ceea ce am văzut. Totuşi, dacă insişti...

― Insist.

― Ai vorbit adineauri de taxe. Ai spus că este greu să ridici taxele. Desigur. Întotdeauna este greu. Fiecare guvern trebuie să-şi facă treaba adunând venituri într-o formă sau alta. Singurele două moduri în care pot fi obţinute aceste credite sunt: unu, prin a jefui un vecin; şi doi, convingând proprii cetăţeni să dea creditele de bună voie şi nesiliţi de nimeni. Având în vedere că Imperiul Galactic îşi conduce treburile într-un mod satisfăcător de mii de ani, nu avem posibilitatea de a jefui un vecin, decât ca rezultat al unei rebeliuni ocazionale şi a reprimării sale. Asta însă nu se întâmplă prea des pentru a sprijini guvernul în adunarea de fonduri... iar dacă totuşi s-ar întâmpla suficient de des, guvernul ar fi instabil şi nu ar avea viaţă lungă.

Seldon îşi trase răsuflarea şi continuă:

― În consecinţă, creditele se pot obţine prin convingerea cetăţenilor că trebuie să dea guvernului o parte din veniturile lor. Este probabil ca, din moment ce guvernul va lucra mai eficient, cetăţenii să-şi dorească să ofere creditele în acest fel decât să le economisească ― fiecare pentru el ― trăind într-o anarhie periculoasă şi haotică. Totuşi, deşi argumentul este rezonabil şi cetăţenilor le-ar fi mai bine să plătească taxe pentru a-şi asigura un guvern stabil şi eficient, ei nu sunt foarte uşor de convins să facă acest lucru. Pentru a depăşi rezistenţa cetăţenilor, guvernele trebuie să pară că nu încasează prea multe credite, dar că asigură drepturile şi bunurile fiecăruia. Cu alte cuvinte, trebuie să scadă procentajul luat din veniturile mici; trebuie să ia pe diferite căi din aceste sume înainte de aplicarea taxelor. Odată cu trecerea timpului, situaţia taxelor devine inevitabil din ce în ce mai complexă, pe măsură ce diferite lumi, sectoare şi centre economice pretind un tratament mai special. Rezultatul este că partea de colectare a taxelor creşte în dimensiune şi complexitate, tinzând să devină incontrolabilă. Cetăţeanul obişnuit nu poate înţelege de ce sau cât de mult este taxat. Chiar şi agenţiile de colectare a taxelor sunt adesea ele însele în încurcătură. Mai mult, o parte din ce în ce mai mare din fondurile colectate trebuie folosite pentru buna funcţionare a agenţiei de colectare a taxelor ― întreţinerea arhivelor, urmărirea evaziunilor fiscale ― astfel încât cantitatea de credite disponibile pentru scopuri bune şi utile scade împotriva tuturor eforturilor noastre. În final, situaţia taxelor devine de necontrolat. Va inspira nemulţumire şi rebeliuni. Cărţile de istorie pun rebeliunile pe seama afaceriştilor lacomi, politicienilor proşti şi corupţi, războinicilor brutali, viceregilor ambiţioşi... dar aceştia nu sunt decât indivizi care profită de pe urma creşterii exagerate a taxelor.

Generalul spuse aspru:

― Ai de gând să-mi spui că sistemul nostru de taxe este mult prea complicat?

― Dacă nu ar fi complicat, spuse Seldon, ar fi un unicat în istorie. Dacă psihoistoria îmi poate spune un lucru sigur, acesta este creşterea exagerată a taxelor.

― Şi ce putem face în această privinţă?

― Nu am cum să-ţi spun. Pentru asta aş dori să fac un raport care ― după cum spui ― ar putea cere ceva timp înainte de a fi gata.