― Şi cu ce eşti tu diferit de alţii care au şaizeci de ani? Cel puţin, creierul îţi merge la fel de bine ca întotdeauna. Nu ai spus de atâtea ori că numai asta contează?
― Ştiu. Dar îmi este dor de trupul meu tânăr.
Manella spuse, cu o urmă de maliţie:
― Mai ales că Dors nu pare să îmbătrânească.
Seldon spuse, stânjenit:
― Ei bine, cred că da...
Întoarse privirea şi era clar că nu dorea să dezvolte subiectul.
Manella îşi privi socrul cu seriozitate. Problema era că el nu înţelegea copiii ― de fapt, nu-i înţelegea nici pe ceilalţi oameni. Era greu de crezut că petrecuse zece ani ca Prim Ministru sub vechiul Împărat şi învăţase totuşi atât de puţin despre oameni.
Desigur, era băgat până peste cap în psihoistoria asta a lui, care lucra cu cvadrilioane de oameni, ceea ce în definitiv însemna că nu se ocupa de nimeni ca individ. Şi cum să înţeleagă el copiii, când nu avusese contact cu nici unul în afară de Raych, care intervenise în viaţa lui la doisprezece ani? Acum o avea pe Wanda, care era ― şi probabil că va rămâne ― un mister de nedezlegat pentru el.
Manella gândi toate acestea cu dragoste pentru bărbatul din faţa sa. Avea dorinţa incredibilă de a-l proteja împotriva unei lumi pe care el nu o înţelegea. Era singurul aspect în care ea şi soacra sa, Dors Venabili, se întâlneau şi mergeau împreună: dorinţa de a-l proteja pe Hari Seldon.
Manella îi salvase viaţa lui Seldon, cu zece ani în urmă. Dors, în felul ei ciudat de a fi, considerase asta ca o invazie în prerogativele ei şi nu o iertase niciodată.
Seldon, la rândul lui, salvase atunci viaţa Manellei. Închise pentru o clipa ochii şi întreaga scenă îi reveni în minte, de parcă totul se petrecuse cu o zi în urmă.
3
Era la o săptămână după asasinarea lui Cleon ― şi ce săptămână oribilă fusese! Tot Trantor-ul se bălăcea în haos.
Hari Seldon îşi păstra în continuare postul de Prim Ministru, dar era clar că nu mai avea nici o putere. O chemă la el pe Manella Dubanqua.
― Vreau să-ţi mulţumesc pentru că ne-ai salvat vieţile, mie şi lui Raych. Până acum n-am avut ocazia să-ţi spun acest lucru.
Apoi continuă, cu un oftat:
― De fapt, în săptămâna asta n-am prea avut ocazia să fac nimic.
― Ce s-a întâmplat cu grădinarul nebun? întrebă Manella.
― A fost executat! Pe loc! Fără proces! Am încercat să îl salvez spunând că nu era în toate minţile. Dar nimeni nu mi-a cerut părerea. Dacă ar fi făcut orice altceva, dacă ar fi comis orice altă crimă, ar fi fost considerat nebun şi cruţat. Condamnat ― închis şi tratat ― dar lăsat în viaţă, totuşi. Însă să-l omori pe Împărat...
Dădu cu tristeţe din cap.
― Ce se va întâmpla acum, domnule Prim Ministru?
― Am să-ţi spun părerea mea. Dinastia Entun a luat sfârşit. Fiul lui Cleon nu va urma la domnie. Cred că nici nu-şi doreşte. Se teme să nu fie asasinat la rândul lui şi nu-l condamn deloc pentru asta. Ar fi mult mai bine pentru el să se retragă la una dintre moşiile familiei, pe una dintre lumile din Provincie şi să ducă acolo o viaţă liniştită. Fiind un membru al Casei Imperiale, cu siguranţă că i se va permite acest lucru. Tu şi cu mine s-ar putea să fim mai puţin norocoşi.
Manella se încruntă:
― În ce sens, domnule?
Seldon îşi drese glasul:
― Este posibil să se spună că Gleb Andorin a scăpat blasterul din cauză că l-ai omorât tu, şi astfel Mandell Gruber a reuşit să pună mâna pe el, folosindu-l pentru a-l ucide pe Cleon. În consecinţă, tu porţi o mare parte din responsabilitatea crimei. S-ar putea să se spună chiar că totul a fost premeditat.
― Dar este ridicol. Sunt membră a forţelor de securitate şi mi-am făcut datoria ― ceea ce mi s-a ordonat să fac.
Seldon zâmbi cu tristeţe:
― Argumentele tale sunt raţionale, dar va mai trece ceva timp până ce raţiunea să-şi reintre în drepturi. Acum, în absenţa unui succesor legitim la tronul Imperial, vom avea inevitabil un guvern militar.
(În anii de după aceea, când Manella apucase să înţeleagă ceva din psihoistorie, se întrebă dacă nu cumva Seldon o folosise pentru a afla ceea ce urma să se întâmple, căci guvernul militar venise într-adevăr la putere. Însă în momentul respectivei discuţii el nu făcuse vreo menţiune referitoare la teoria sa, încă nematurizată.)
― Dacă vom avea un guvern militar, continuă el, atunci se va institui imediat un regim dur, zdrobind orice semn de nesupunere, acţionând ferm şi cu cruzime, poate chiar în pofida raţiunii şi dreptăţii. Domnişoară Dubanqua, dacă te vor acuza că ai făcut parte dintr-un complot pentru a-l ucide pe Împărat, vei fi sacrificată. Acesta nu va fi un act de justiţie, ci un mod de a intimida populaţia Trantor-ului. Că tot veni vorba, s-ar putea să spună că şi eu am făcut parte din conspiraţie. La urma urmelor, am fost să-i întâmpin pe noii grădinari deşi nu era treaba mea. Dacă nu aş fi procedat astfel, nu s-ar mai fi atentat la viaţa mea, tu nu ar fi trebuit să ripostezi, iar Împăratul ar fi trăit şi astăzi... Vezi cum se potrivesc toate?
― Nu-mi vine să cred că vor face una ca asta.
― Probabil că nu. Le voi face o ofertă pe care ― sper ― le va veni greu să o refuze.
― Ce ofertă?
― Mă voi oferi să demisionez din postul de Prim Ministru. Nu mă doresc, deci nu mă vor avea. Dar adevărul este că am prieteni la Curtea Imperială şi, mai important chiar, oamenii din Provincie m-au găsit... acceptabil. Asta înseamnă că dacă membrii Gărzii Imperiale mă înlătură, vor fi nevoiţi să mă execute pentru a nu avea probleme. Dacă, pe de altă parte, îmi dau demisia, declarând că guvernul militar este ceea ce are nevoie Trantor-ul şi Imperiul în momentul de faţă, le fac un serviciu, înţelegi?
Rămase puţin pe gânduri, după care spuse:
― În plus, mai există şi problema psihoistoriei.
(Manella auzise atunci pentru prima oară de acel cuvânt.)
― Ce-i aia?
