― Ceva la care lucrez eu. Cleon credea cu fermitate în puterea ei ― cu mai multă fermitate chiar decât mine ― şi există la curte o impresie aproape generală că psihoistoria este, sau ar putea fi, o unealtă puternică şi utilă pentru guvern ― oricare ar fi acela. Nu contează dacă ei nu ştiu nimic despre detaliile ştiinţifice. Lipsa cunoaşterii poate amplifica aspectul să-i spunem mistic al problemei, în care caz îmi vor permite să-mi continui cercetarea. Cel puţin, aşa sper eu... Şi în acest moment ajungem la tine.
― Ce-i cu mine?
― Voi pretinde ― ca parte din înţelegere ― să ţi se permită să demisionezi din forţele de securitate şi să nu fii acuzată de nimic în legătură cu evenimentele care au condus la asasinat. Ar trebui să pot obţine acest lucru.
― Dar asta înseamnă să pun capăt carierei mele.
― Oricum ai lua-o, cariera ta s-a sfârşit. Chiar dacă Garda Imperială nu va ordona să fii executată, îţi imaginezi că ţi se va permite să-ţi desfăşori activitatea ca ofiţer de securitate?
― Dar ce să fac după aceea? Cum să-mi câştig existenţa?
― Voi avea eu grija de asta, domnişoară Dubanqua. Mă voi reîntoarce la Universitatea Streeling, cu fonduri destule pentru a-mi continua cercetările în psihoistorie, şi sunt sigur că-ţi pot găsi şi ţie ceva de făcut.
Manella făcu ochii mari:
― Dar pentru ce să...
― Nu-mi vine să cred că-mi poţi pune o astfel de întrebare, o întrerupse Seldon. Ne-ai salvat vieţile, mie şi lui Raych. Crezi că ar fi posibil să nu îţi arăt recunoştinţa mea?
Şi totul decursese aşa cum spusese el. Seldon a demisionat elegant din postul pe care-l păstrase timp de zece ani. A primit o scrisoare penibilă în care proaspăt-formatul guvern militar ― o juntă condusă de anumiţi membri ai Gărzii Imperiale şi ai forţelor armate ― îi aprecia serviciile aduse Imperiului. S-a reîntors la Universitatea Streeling. Manella Dubanqua, eliberată din serviciul forţelor de securitate, l-a însoţit pe Seldon împreună cu familia.
4
Raych intră suflându-şi în pumni:
― Eu unul, sunt pentru varietatea vremii de afară. Nimeni nu-şi doreşte ca lucrurile sub cupolă sa fie întotdeauna la fel. Astăzi însă, au programat o vreme cam prea rece, şi în plus au pus vântul să bată. Cred că a sosit timpul ca cineva să se plângă de modul în care se controlează vremea.
― Nu cred că vina este a celor care controlează vremea, spuse Seldon. În general, este din ce în ce mai greu să controlezi lucrurile.
― Ştiu. Deteriorarea.
Raych îşi mângâie cu dosul palmei mustaţa neagră şi deasă. Un gest pe care-l făcea adesea, ca şi cum nu reuşise să uite cele câteva luni petrecute în Wye, fără mustaţă. Mai câştigase de asemenea ceva în greutate, în special în partea de mijloc a trupului şi, în general, dădea impresia unui foarte tihnit specimen al clasei mijlocii. Până şi accentul său dahlit se mai estompase întrucâtva.
Îşi scoase pelerina subţire şi spuse:
― Ce mai face bătrânul nostru sărbătorit?
― Mă împac greu cu ideea. Aşteaptă băiete, aşteaptă. În curând vei sărbători şi tu a patruzecea aniversare. Să vedem atunci ce nostim o să ţi se pară.
― Nu la fel de nostim ca la şaizeci.
― Terminaţi cu glumele astea, spuse Manella care îi freca mâinile lui Raych încercând să i le încălzească.
Seldon deschise larg braţele:
― Facem un lucru rău, Raych. Nevastă-ta crede că toate discuţiile astea despre cei şaizeci de ani ai mei au deprimat-o pe micuţa Wanda, făcând-o să-şi închipuie că voi muri.
― Serios? spuse Raych. Bun, acum m-am lămurit. Am trecut pe la ea să o vad şi imediat cum am intrat, înainte să pot scoate vreo vorbă, mi-a spus că a avut un vis urât. Era despre moartea ta?
― Se pare că da, spuse Seldon.
― Nu-i nimic, o să-i treacă. Din când în când mai ai şi vise urâte, n-ai cum să le opreşti.
― Eu n-am de gând să trec chiar atât de uşor peste asta, spuse Manella. A căzut într-o pasă proastă şi nu este sănătos. Am de gând să descopăr cauza.
― Cum spui tu, Manella, făcu Raych pe un ton foarte bine dispus. Tu eşti iubita mea nevastă şi orice spui ― în legătură cu Wanda ― este valabil.
Îşi mângâie din nou mustaţa.
Iubita sa nevastă! Nu fusese deloc uşor să şi-o facă "iubită nevastă". Raych îşi aminti de atitudinea mamei sale în această privinţă. Se vorbea despre coşmaruri. El avusese coşmaruri periodice, în care de fiecare dată trebuia să o înfrunte pe furioasa Dors Venabili.
5
Prima amintire clară a lui Raych, după ieşirea din chinurile induse de desperanţă, fu aceea a bărbieritului.
Simţea vibrorazorul plimbându-i-se pe obraz, şi spuse slab:
― Să nu dai pe deasupra buzei superioare, domnule bărbier. Vreau să-mi recapăt mustaţa.
Bărbierul, care primise deja instrucţiunile necesare de la Seldon, îi puse în faţă o oglindă, pentru a-l linişti. Dors Venabili stătea pe marginea patului:
― Lasă-l să lucreze, Raych. Nu te agita.
Raych îşi întoarse pentru o clipă privirea spre ea, şi nu scoase nici un cuvânt. După plecarea bărbierului, Dors spuse:
― Cum te simţi, Raych?
― Mizerabil, murmură el. Sunt atât de deprimat, că nu mai suport.
