― Desigur.

Raych dădu din cap:

― Nu te prea înţeleg. În viaţa personală, eşti cel mai dulce şi mai bun om din Imperiu. Şi totuşi, poţi genera intenţionat o situaţie care va duce la revolte, reprimări, moarte. Se va produce mult rău, tată. La asta te-ai gândit?

Seldon se lăsă pe spate şi spuse cu tristeţe:

― Nu mă gândesc la nimic altceva, Raych. Când am început munca la psihoistorie, mi se părea un domeniu pur teoretic. Era ceva care nu putea fi deloc terminat şi, după toate probabilităţile, nu putea fi niciodată aplicat în practică. Dar au trecut anii, ştim din ce în ce mai mult şi este din ce în ce mai mare nevoie de ea.

― Pentru ca oamenii să moară?

― Nu, pentru ca să moară mai puţini oameni. Dacă analizele noastre psihoistorice sunt corecte, atunci junta nu poate supravieţui mai mult de câţiva ani, iar colapsul se poate produce în mai multe moduri. Toate variantele sunt sângeroase şi desperate. Metoda asta ― păcăleala cu taxa ― ar trebui să ducă la o soluţie mai bună şi mai umană decât toate celelalte dacă ― repet ― analizele noastre sunt corecte.

― Şi dacă nu sunt corecte?

― În cazul ăsta, nu ştim ce se va întâmpla. Totuşi, psihoistoria trebuie să ajungă în stadiul în care să poată fi folosită. Încercăm de câţiva ani să găsim o situaţie căreia să-i analizăm consecinţele cu un mare grad de credibilitate şi să descoperim acele consecinţe care sunt mai bune decât altele. Într-un fel, păcăleala cu taxa este primul mare experiment psihoistoric.

― Trebuie să recunosc că pare destul de simplu.

― Nu este. Habar nu ai cât de complexă este psihoistoria. Nimic nu este simplu. Taxa pe cap de locuitor a fost încercată în diferite momente ale istoriei. Nu s-a dovedit populară şi a dat mereu naştere la o formă sau alta de rezistenţă. Însă aproape niciodată nu s-a ajuns la înlăturarea brutală a guvernului. La urma urmelor, puterea de reprimare a guvernului poate fi foarte mare sau pot exista metode prin care oamenii să-şi exprime în mod paşnic nemulţumirea şi totul să se rezolve. Dacă taxa pe cap de locuitor ar fi fatală, nici un guvern nu ar încerca-o. Tocmai pentru că nu este fatală a fost încercată de mai multe ori. Situaţia pe Trantor însă nu este normală. Există anumite instabilităţi foarte clare în analiza psihoistorică şi care par să indice că resentimentul populaţiei va fi deosebit de puternic, iar reprimarea deosebit de slabă.

Raych părea neîncrezător:

― Sper că va merge, tată, dar nu crezi că generalul va spune că a făcut asta pentru că aşa l-a sfătuit psihoistoria să facă, trăgându-te astfel după el?

― Presupun că a înregistrat mica noastră întâlnire, dar dacă o face publică se va vedea clar că eu l-am sfătuit insistent să mai aştepte până îi pot face o analiză completă a situaţiei, pregătindu-i un raport... iar el a refuzat să aştepte.

― Mama ce crede despre toate astea?

― N-am discutat cu ea, spuse Seldon. Deocamdată a luat-o pe altă tangentă decât mine.

― Serios?

― Da. Încearcă să adulmece o conspiraţie profundă în Proiect... îndreptată împotriva mea! Crede probabil că există oameni în Proiect care ar dori să scape de mine.

Oftă, după care spuse din nou:

― Eu sunt unul dintre ei, cred. Aş vrea să nu mai fiu directorul Proiectului şi să las problemele administrative ale psihoistoriei pe seama altora.

― Pe mama o frământă visul Wandei, spuse Raych. Ştii cum este ea atunci când apare problema protecţiei tale. Sunt sigur că un vis despre moartea ta ar face-o să creadă că există o conspiraţie care încearcă să te ucidă.

― Sper din toată inima să nu existe aşa ceva.

Amândoi râseră, amuzaţi de idee.

21

Micul Laborator de Electro-Clarificare era, din cine ştie ce motive, menţinut la o temperatură mai joasă decât cea normală şi Dors Venabili se întrebă într-o doară de ce. Luă loc în linişte, şi aşteptă ca singura ocupantă la laboratorului să termine ceea ce avea de făcut.

Dors o privi cu atenţie pe femeie. Zveltă, cu o figură prelungă. Nu foarte atrăgătoare, din cauza buzelor subţiri şi a fălcilor late, însă în ochii ei căprui strălucea o privire inteligentă. Plăcuţa strălucitoare de identificare aşezată pe birou spunea: CINDA MONAY.

Se întoarse în cele din urmă spre Dors şi spuse:

― Îmi cer scuze, Dr. Venabili, dar sunt unele proceduri care nu pot fi întrerupte nici măcar pentru soţia directorului.

― Aş fi fost dezamăgită dacă ai fi neglijat procedurile din cauza mea. Mi s-au spus lucruri excelente despre dumneata.

― Mă bucur să aud. Cine m-a lăudat?

― Destui, spuse Dors. Înţeleg că eşti unul dintre cei mai proeminenţi nematematicieni din acest Proiect.

Monay se strâmbă:

― Există o anume tendinţă de a ne separa pe noi de aristocraţia matematicienilor. Eu zic că dacă sunt importantă, atunci sunt un membru important în Proiect. Nu contează că nu sunt matematician.

― Mi se pare corect... De câtă vreme lucrezi la Proiect?

― De doi ani şi jumătate. Înainte de asta, am absolvit fizica radiaţiei la Streeling şi în acelaşi timp am lucrat doi ani la Proiect, ca asistent.

― Ai făcut treabă bună la Proiect, după câte înţeleg.

― Am fost promovată de două ori, Dr. Venabili.

― Ai avut de înfruntat vreo dificultate aici, Dr. Monay?... Ceea ce îmi vei spune va rămâne confidenţial.

― Munca este grea, desigur, dar dacă vă referiţi la dificultăţi sociale răspunsul este nu. Cel puţin, nimic deosebit faţă de ceea ce te aştepţi să găseşti într-un proiect mare şi complex.

― Şi ce înţelegi prin asta?

― Conflicte ocazionale, certuri. Suntem cu toţii oameni.

― Dar nimic serios?

Monay dădu din cap:

― Nimic serios.

― Din câte înţeleg eu, Dr. Monay, spuse Dors, ai fost responsabilă cu proiectarea unui echipament important în folosirea Primului Radiant. Care face posibilă stocarea unui plus de informaţii.

Monay zâmbi deodată, radioasă:

― Aţi aflat despre asta?... Da, Electro-Clarificatorul. După ce a fost proiectat, Profesorul Seldon a înfiinţat acest mic laborator. M-a pus să mă ocup şi de alte lucrări în această direcţie.

― Sunt uimită că o realizare atât de importantă nu te-a adus în cele mai înalte eşaloane ale Proiectului.

― Ei bine, spuse Monay părând puţin stânjenită, nu vreau să pară că tot meritul a fost al meu. De fapt, munca mea nu a fost decât cea a unui tehnician ― un tehnician foarte îndemânatic şi creativ, îmi place să cred. Dar, asta este.

― Şi cine a lucrat cu dumneata?