― Lumină? Dacă stau să mă gândesc, da, spuse Amaryl. E individul ăsta nou, Tamwile Elar. Îl cunoşti, desigur.
― A, da. Eu l-am angajat. Foarte viguros şi agresiv. Cum se descurcă?
― Nu pot spune că mă simt bine în compania lui, Hari. Râsetele lui puternice mă calcă pe nervi. Dar este un tip strălucit. Noul sistem de ecuaţii se încadrează perfect în Primul Radiant şi am certitudinea că vor da posibilitatea rezolvării problemei haosului.
― Se pare? Sau este sigur?
― E prea devreme ca să mă pronunţ, dar am foarte mari speranţe. Le-am testat cu o grămadă de probleme care le-ar fi pus la pământ dacă nu erau valabile, dar noile ecuaţii au supravieţuit tuturor încercărilor. Am început să mă gândesc la ele ca la "ecuaţiile ahaotice".
― Bănuiesc, spuse Seldon, că nu avem vreo demonstraţie riguroasă pentru ele.
― Nu, nu avem, deşi am pus câţiva oameni să facă treaba asta, inclusiv pe Elar, desigur.
Amaryl se întoarse spre Primul său Radiant ― care era la fel de bine pus la punct ca şi cel al lui Seldon ― şi privi evoluţia ecuaţiilor luminoase în spaţiu ― prea fine, prea mici pentru a putea fi citite fără amplificare.
― Dacă adăugăm noile ecuaţii, spuse el, s-ar putea să fim în stare să facem predicţii.
― De fiecare dată când mă uit la Primul Radiant, spuse Seldon dus pe gânduri, mă minunez cât de bine strânge Electro-Clarificatorul materialul în liniile şi curbele viitorului. N-a fost şi asta tot ideea lui Elar?
― Ba da. Cu ajutorul Cindei Monay, care l-a proiectat.
― Este bine că avem membri tineri şi străluciţi lucrând la Proiect. Mă mai liniştesc întrucâtva în privinţa viitorului.
― Crezi că cineva ca Elar ar putea conduce Proiectul într-o zi? întrebă Amaryl studiind în continuare Primul Radiant.
― Poate. După ce tu şi cu mine ne vom fi retras... sau vom fi murit.
Amaryl păru să se destindă şi opri funcţionarea Primului Radiant.
― Aş vrea să terminăm treaba înainte de a ne retrage sau de a muri.
― Şi eu aş vrea, Yugo. Şi eu aş vrea.
― Psihoistoria ne-a îndrumat destul de bine în ultimii zece ani.
Era destul de adevărat, dar Seldon ştia că încă nu răzbiseră. Evenimentele decurseseră destul de liniştit, fără mari surprize.
Psihoistoria prezisese că centrul va rezista după moartea lui Cleon ― prezisese într-un mod destul de vag şi incert ― şi iată că rezistase. Trantor-ul era destul de liniştit. În ciuda asasinatului şi încheierii unei dinastii, centrul rezistase.
Acest lucru fusese posibil sub presiunea guvernării militare ― Dors avea dreptate numindu-i pe cei din junta "militari nemernici". Ar fi putut merge chiar mai departe în acuzaţii fără a greşi. Totuşi, aceştia menţineau uniunea Imperiului şi vor continua să o facă o vreme. Suficient de mult, probabil, pentru a permite psihoistoriei să joace un rol activ în evenimentele care urmau să se producă.
Yugo vorbise de curând despre posibila înfiinţare a Fundaţiilor ― separate, izolate, independente de Imperiu ― ce vor servi ca nuclee în drumul prin apropiatele vremuri negre, spre un nou Imperiu, mai bun. Seldon însuşi studiase consecinţele unei astfel de posibilităţi.
Dar nu mai avea timp, şi simţea (cu o oarecare descurajare) că nu mai avea nici tinereţe. Mintea sa, oricât de puternică şi stabilă, nu mai avea flexibilitatea şi creativitatea de la treizeci de ani. Cu fiecare an care trecea, judecata sa era tot mai rigidă.
Poate că ar trebui să-l pună pe tânărul Elar să facă treaba asta, eliberându-l de orice altceva. Seldon trebui să recunoască în sinea sa, ruşinat, că această alternativă nu îl entuziasma. Nu-i convenea să fi inventat psihoistoria pentru ca un ţângău să vină şi să culeagă roadele şi faima. De fapt, ca s-o spună cât mai direct, Seldon era gelos pe Elar, şi îi era ruşine de acest sentiment.
Totuşi, în ciuda sentimentelor sale şi oricât de mult i-ar fi displăcut, era obligat să depindă de oameni mai tineri. Psihoistoria nu mai era secretul lui şi al lui Amaryl. Deceniul în care fusese Prim Ministru o transformase într-o lucrare amplă, susţinută şi finanţată de guvern. Spre marea sa surpriză, această lucrare devenise şi mai amplă după demisia din postul de Prim Ministru şi întoarcerea la Universitatea Streeling. Hari se strâmbă gândindu-se la denumirea oficială, interminabilă şi pompoasă: Proiectul de Psihoistorie Seldon, de la Universitatea Streeling. Dar majoritatea oamenilor îi spuneau Proiectul.
Junta militară considera Proiectul o posibilă armă politică. Cât timp lucrurile stăteau aşa, finanţarea nu era o problemă. Creditele curgeau. În schimb, era obligat să pregătească rapoarte anuale, pe care le făcea însă foarte opace. Nu erau raportate decât lucrurile neesenţiale. Matematicile nu-i prea atrăgeau pe membrii juntei.
Ieşi din cameră. Îi era evident că cel puţin Amaryl era mai mult decât satisfăcut cu modul în care evolua psihoistoria. Şi totuşi, Seldon se simţi încă o dată învăluit de faldurile descurajării
Îşi dădu seama că ceea ce îl deranja era apropierea aniversării zilei de naştere. Aceasta se dorea o sărbătoare a bucuriei, dar pentru el nu reprezenta nici măcar un gest de consolare... nu făcea decât să-i scoată în evidenţă vârsta înaintată.
În plus, îl scotea din ritm, iar Seldon era o fiinţă a obiceiurilor. Biroul său şi câteva din cele alăturate fuseseră golite. Trecuseră câteva zile de când nu mai lucrase aşa cum era obişnuit. Bănuia că birourile sale vor fi transformate în săli ale gloriei şi vor trece multe zile până când se va putea apuca din nou de treabă. Singur Amaryl refuzase ferm să se mute, păstrându-şi biroul.
Seldon se gândise, înciudat, la cei care plănuiseră toate astea. Nu era Dors, desigur. Ea îl cunoştea mult prea bine. Amaryl sau Raych, nici atât. Ei nu-şi aminteau nici măcar de ziua lor de naştere. O bănuise pe Manella şi o întrebase, pentru a se lămuri.
Ea recunoscuse că era cu totul pentru şi că dăduse ordine pentru organizarea aniversării, dar spusese că ideea îi fusese sugerată de Tamwile Elar.
Strălucitul tânăr, gândi Seldon. Strălucit în toate.
Oftă. De s-ar termina o dată cu toate aniversările!
7
Dors băgă capul pe uşă:
― Pot să intru?
― Nu, bineînţeles că nu. Pentru ce să-ţi dau voie?
― Ăsta nu-i locul tău obişnuit.
― Ştiu, oftă Seldon. Am fost evacuat din locul meu obişnuit, din cauza petrecerii ăsteia stupide. Abia aştept să se termine.
― Vezi? Când îi intră femeii aleia o idee în cap, cucereşte totul şi se umflă ca big bang-ul.
