― Se descurcă foarte bine, Dors. Nu văd nici o schimbare la el. Are în continuare cel mai rapid şi mai strălucit creier de pe aici. Vârsta nu are nici un efect asupra lui... cel puţin până acum.

― Mă bucur să aud asta. Mă tem însă că părerea lui despre sine este mai proastă. Nu-şi suportă bine vârsta. Am avut dificultăţi în a-l convinge să-şi sărbătorească ziua de naştere. Apropo, ai fost la festivităţi? Nu te-am văzut.

― Am fost un pic. Dar ştii, petrecerile de genul ăsta nu sunt pentru mine.

― Crezi că Hari a obosit? Nu mă refer la inteligenţă, ci la capacităţile fizice. După părerea ta, a obosit... a obosit prea mult pentru a mai suporta responsabilităţile pe care le are?

Amaryl părea uimit:

― Nu m-am gândit niciodată la asta. Nu mi-l imaginez obosind.

― Totuşi, s-ar putea să fi obosit. Cred că din când în când îşi doreşte să renunţe la post şi să pună în locul lui un bărbat mai tânăr.

Amaryl se lăsă pe spate şi puse jos stylus-ul grafic cu care se jucase de când intrase Dors:

― Ce?! Este ridicol! Imposibil!

― Eşti sigur?

― Absolut. Sunt sigur că nu ar lua în considerare un astfel de lucru înainte să discute cu mine. Şi până acum nu a discutat.

― Fii rezonabil, Yugo. Hari este extenuat. Încearcă să nu o arate, dar este. Dacă se hotărăşte să se retragă? Ce s-ar alege de Proiect? Ce se va alege de psihoistorie?

Amaryl miji ochii:

― Glumeşti, Dors?

― Nu. Încerc să privesc în viitor.

― Sunt sigur că dacă Hari s-ar retrage, eu l-aş urma în funcţie. El şi cu mine am condus ani întregi Proiectul, înainte ca altcineva să ni se alăture. El şi cu mine. Nimeni altcineva. În afară de el, nimeni nu cunoaşte Proiectul mai bine ca mine. Sunt uimit că nu ai considerat normal ca eu să fiu succesorul, Dors.

― Eu nu m-am îndoit niciodată, şi nimeni altcineva nu a făcut-o, dar chiar vrei să fii? Poate că ştii totul despre psihoistorie, dar vrei să te arunci în politica şi complexitatea unui Proiect vast abandonându-ţi astfel propria muncă? Hari s-a epuizat încercând să facă lucrurile să meargă bine. Poţi face tu aşa ceva?

― Da. Pot, şi nu am de gând să mai discut despre asta... Ascultă, Dors. Ai venit aici să mă previi că Hari încearcă să scape de mine?

― Bineînţeles că nu! spuse Dors. Cum poţi crede aşa ceva despre Hari? L-ai văzut vreodată trădându-şi un prieten?

― Foarte bine, atunci. Să abandonăm subiectul. Uite ce e, Dors, dacă nu te superi, am nişte treabă de făcut.

Îi întoarse brusc spatele şi se aplecă din nou asupra muncii sale.

― Desigur, spuse ea, nu am vrut să-ţi răpesc atât de mult timp din munca ta.

Plecă încruntată.

23

― Intră, mamă, spuse Raych. Ai pârtie liberă. Manella şi Wanda au plecat la plimbare.

Dors intră, privi în stânga şi în dreapta din pură obişnuinţă, apoi se aşeză în cel mai apropiat scaun.

― Mulţumesc, spuse ea.

Stătu o vreme acolo, arătând de parcă purta pe umeri întreaga greutate a Imperiului.

Raych aşteptă, apoi spuse:

― N-am avut până acum ocazia să te întreb despre fantastica ta pătrundere pe domeniile Palatului. Nu orice tip are o mamă în stare de aşa ceva.

― Nu vreau să vorbesc despre asta, Raych.

― Bine atunci, spune-mi... Nu eşti tu genul care să te trădezi prin expresia facială, dar acum arăţi dărâmată. De ce?

― Pentru că mă simt aşa cum ai spus, dărâmată. De fapt, sunt prost dispusă pentru că am pe cap lucruri teribil de importante, dar despre care este inutil să vorbesc cu tatăl tău. Este cel mai minunat om din lume, dar foarte greu te poţi înţelege cu el. Din punctul lui de vedere, nu se întâmplă nimic deosebit. Tratează totul ca pe nişte temeri iraţionale legate de viaţa lui... nici nu vrea să audă despre încercările mele de a-l proteja.

― Haide mamă, dar atunci când este vorba de tata parcă ai totuşi temeri iraţionale. Dacă ţi se pare că se petrece ceva rău, probabil că te înşeli.

― Mulţumesc. Ai vorbit exact ca şi el. Mă simt frustrată!

― Ei bine, mamă, atunci descarcă-te. Spune-mi ce gândeşti. De la început.

― Totul a început cu visul Wandei.

― Visul Wandei! Mamă! Poate că ar fi mai bine să te opreşti chiar acum. Sunt sigur că dacă începi cu asta, tata nici n-o să vrea să asculte. Fii rezonabilă. Un copil are un vis, iar tu faci din asta o tragedie. Este ridicol.

― Raych, nu cred că a fost un vis. Cred că a avut impresia că a avut un vis în care apăreau doi bărbaţi vorbind despre moartea bunicului ei.

― Estimarea ta este puţin cam exagerată. Ce şanse ar avea să fie adevărată?

― Să presupunem că este adevărată. Singura frază de care şi-a adus aminte a fost "moartea-limonadă". Pentru ce să viseze aşa ceva? Este mult mai probabil să fi auzit alte cuvinte, pe care le-a interpretat greşit. În acest caz, care să fi fost cuvintele pronunţate cu adevărat?

― Habar n-am, spuse neîncrezător Raych.

Lui Dors nu-i scăpă tonul din vocea lui Raych:

― Crezi că este o invenţie de-a mea. Totuşi, dacă se întâmplă să fie adevărată, aş putea descoperi o conspiraţie împotriva lui Hari.

― Există conspiraţii în Proiect? Mi se pare tot atât de imposibil ca şi descoperirea unei semnificaţii a viselor.

― Orice mare proiect este plin de mânii, fricţiuni, invidii de tot felul.

― Sigur. Sigur. Dar atunci nu apar decât cuvinte urâte, grimase, zvonuri... Nici pe departe o conspiraţie. Nu este deci vorba de a-l omorî pe tata.

― Este o mică diferenţă în intensitate. O mică diferenţă... poate.

― Niciodată n-o să-l faci pe tata să creadă aşa ceva. De fapt, nici pe mine n-o să mă faci să cred.

Raych traversa rapid camera dintr-o parte într-alta: