― Sunt ultimele efecte ale desperanţei. Vor dispărea toate.
― Nu-mi vine să cred. De când durează?
― Nu contează. Va mai trece ceva timp. Ai fost intoxicat până la refuz.
Raych privi în jur, neliniştit:
― Manella a trecut să mă vadă?
― Femeia aia?
(Aşa vorbea Dors despre Manella. Raych începuse să se obişnuiască.)
― Nu, reluă ea. Încă nu eşti pregătit să primeşti vizitatori.
Interpretând expresia lui Raych, Dors adăugă repede:
― Eu fac excepţie pentru că sunt mama ta, Raych. Totuşi, pentru ce vrei să o vezi pe femeia aia? În starea ta, ar fi mai bine să nu te vadă.
― Ba este un motiv în plus să mă vadă, murmură Raych. Vreau să mă vadă în starea cea mai rea cu putinţă.
După care se întoarse pe o parte, demoralizat la culme:
― Vreau să dorm.
Dors Venabili dădu din cap. În aceeaşi zi, mai târziu, îi spuse lui Seldon:
― Hari, nu ştiu cum ar trebui să procedăm cu Raych. Nu te mai poţi înţelege cu el.
― Nu se simte bine, Dors, spuse Seldon. Dă-i şi lui o şansă.
― Mormăie tot timpul despre femeia aia. Nici nu ştiu cum o cheamă.
― Manella Dubanqua. Nu e greu de ţinut minte.
― Cred că vrea să întemeieze o relaţie cu ea. Să trăiască cu ea. Să se însoare cu ea.
Seldon ridică din umeri:
― Raych are treizeci de ani... este suficient de matur pentru a decide singur ce trebuie să facă.
― Ca părinţi, avem şi noi ceva de spus.
Seldon oftă:
― Iar eu sunt sigur că ai spus deja, Dors. Te-a auzit, şi va face precum îi spune inima.
― Acesta este ultimul tău cuvânt? Ai de gând să stai deoparte, în timp ce el îşi face planuri de căsătorie cu o femeie ca aia?
― Ce-ai vrea să fac, Dors? Manella i-a salvat viaţa. Te aştepţi ca el să uite asta? Că tot veni vorba, nu uita că mi-a salvat şi mie viaţa.
Asta parcă puse paie peste foc:
― Şi tu ai salvat-o pe ea, spuse Dors. Sunteţi chit.
― Nu ştiu dacă eu...
― Ba da. Militarii nemernici care conduc acum Imperiul ar fi făcut-o bucăţi dacă nu ai fi intervenit tu înaintându-ţi demisia şi protejând-o.
― Chiar dacă au aş fi chit cu ea, ceea ce nu cred, Raych nu este. Şi, Dors dragă, eu aş folosi cu mai multă prudenţă termenii ăştia nefericiţi la adresa guvernului nostru. Ţine cont că vremurile s-au schimbat şi întotdeauna vor exista informatori dispuşi să repete altora ceea aud de la tine.
― Nu schimba subiectul. Mie nu-mi place femeia aia. Sper că am dreptul să nu-mi placă, nu?
― Ai dreptul, desigur, dar nu foloseşte la nimic.
Hari coborî privirea în podea, cufundat în gânduri. Ochii negri ai lui Dors, de obicei impenetrabili, străluceau acum din cauza furiei.
― Aş vrea să ştiu, Dors, de ce? De ce îţi displace atât de mult Manella? Ne-a salvat vieţile. Dacă nu ar fi acţionat rapid, atât eu cât şi Raych am fi fost morţi în momentul de faţă.
― Da, Hari, replică Dors. Ştiu asta mai bine decât oricine. Şi dacă n-ar fi fost acolo, eu nu aş fi putut face nimic pentru a împiedica asasinarea ta. Probabil îţi închipui ca ar trebui să-i fiu recunoscătoare. Dar de fiecare dată când mă uit la ea, îmi aduc aminte de eşecul meu. Ştiu că asemenea sentimente nu sunt rezonabile... şi nu mi le pot explica. Deci nu-mi cere să îmi placă. Nu sunt capabilă.
Dar a doua zi, chiar şi Dors trebui să cedeze, când doctorul îi spuse:
― Fiul dumneavoastră doreşte să vadă o femeie pe nume Manella.
― Starea lui nu-i permite să primească vizitatori, spuse aspru Dors.
― Ba dimpotrivă. Îi permite. Se simte foarte bine. În plus, insistă. Nu cred că ar fi înţelept să îl refuzăm.
