Tamwile Elar avea treizeci şi şase de ani şi lucra la Proiectul de Psihoistorie Seldon de patru ani, ca Laureat în Matematică. Era un bărbat înalt, cu o clipire a ochilor ce devenise un obicei. Avea o remarcabilă încredere în sine.

Era şaten şi avea o buclă mare în păr, cu atât mai evidentă cu cât purta părul lung. Râdea cam tare, dar în privinţa calităţilor sale de matematician nimeni nu-i putea găsi vreun cusur.

Elar fusese recrutat de la Universitatea West Mandanov şi Seldon zâmbea când îşi aducea aminte cât de suspicios fusese la început Yugo Amaryl. Însă Amaryl avea suspiciuni faţă de toată lumea. Adânc în inima sa (Seldon nu avea nici o îndoială), Amaryl simţea că psihoistoria ar fi trebuit să rămână proprietatea doar a sa şi a lui Hari.

Însă până şi Amaryl era acum dispus să admită că participarea lui Elar la Proiect le uşurase tuturor munca, inclusiv lui. Yugo spunea:

― Metodele sale de a evita haosul sunt unice şi fascinante. Nimeni altcineva din Proiect nu ar fi reuşit acest lucru aşa cum a făcut el. Sunt sigur că mie nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap. Nici ţie, Hari.

― Ei bine, spunea Seldon ţâfnos, eu îmbătrânesc.

― Dacă nu ar râde atât de tare, ce bine ar fi!

― Nimeni nu-şi poate modifica felul de a râde.

Totuşi, adevărul era că Seldon avea oarecari reţineri în acceptarea lui Elar. Era aproape umilitor faptul că el însuşi nu ajunsese nicăieri în legătură cu "ecuaţiile ahaotice", aşa cum erau ele numite acum. Pe Seldon nu îl deranja faptul că nu se gândise niciodată la principiul care stătea la baza Electro-Clarificatorului, pentru că nu ţinea de domeniul lui. Însă ar fi trebuit totuşi să se fi gândit la ecuaţiile ahaotice... sau, cel puţin, să facă unele progrese.

Încercă să fie rezonabil. El, Seldon, pusese la punct întregul fundament pentru psihoistorie, iar ecuaţiile ahaotice decurseseră natural, pe baza a ceea ce se făcuse până atunci. Ar fi putut face Elar munca lui Seldon, acum trei decenii? Desigur că nu. Şi ce era atât de remarcabil la faptul că Elar se gândise la principiul ecuaţiilor ahaotice, odată ce fundamentul fusese realizat?

Totuşi Seldon nu se simţea în largul lui atunci când se întâlnea cu Elar. Vârsta obosită faţă-n faţă cu tinereţea înflăcărată.

Dar Elar nu-i dăduse niciodată motive să simtă diferenţa de ani. Niciodată nu-i arătase lui Seldon altceva decât cel mai adânc respect. Niciodată nu insinuase că Seldon trecuse de floarea vârstei.

Desigur, Elar se arăta interesat de apropiatele festivităţi. Seldon descoperise că Elar sugerase această sărbătorire. (Era cumva ăsta un mod subtil de a-i sublinia lui Seldon vârsta înaintată? Nu, excluse posibilitatea. Dacă gândea asta, însemna că se molipsise de la Dors, bănuind pe toată lumea de intenţii rele.)

Elar înainta cu paşi mari spre el şi spuse:

― Maestre!

Seldon făcu o grimasă, ca întotdeauna. Prefera ca membrii importanţi ai Proiectului să-i spună Hari, dar nu avea rost să facă nazuri doar pentru atâta lucru.

― Maestre, spuse Elar. Se zvoneşte că ai fost chemat într-o audienţă la generalul Tennar.

― Da. E noul şef al juntei militare, şi bănuiesc că doreşte să mă întrebe cum stau cu psihoistoria. Sunt întrebat în legătură cu ea încă din timpul lui Cleon şi al lui Demerzel.

(Noul şef! Junta era ca un caleidoscop, unii dintre membrii săi cădeau în dizgraţie şi alţii se ridicau din nimic.)

― Însă eu înţeleg că el doreşte ca audienţa să aibă loc acum... chiar în mijlocul aniversării zilei de naştere.

― Nu contează. Puteţi sărbători şi fără mine.

― Nu, Maestre, nu se poate. Sper că nu te superi, dar noi ne-am unit şi am conceput o petiţie pe care am trimis-o la Palat, amânând întâlnirea cu o săptămână.

― Ce? făcu necăjit Seldon. Sunt sigur că asta a fost considerată obrăznicie din partea voastră... foarte riscantă, chiar.

― A mers destul de bine. Au amânat. Ai nevoie de timpul ăsta.

― Pentru ce am nevoie de o săptămână?

Elar şovăi:

― Pot vorbi sincer, Maestre?

― Bineînţeles că poţi. Când am cerut eu ca cineva sa vorbească altfel decât sincer?

Elar se tulbură puţin, pielea albă înroşindu-se, dar vocea rămase fermă:

― Nu-mi este uşor să-ţi spun asta, Maestre. Eşti un geniu al matematicii. Nimeni de la Proiect nu se îndoieşte de acest lucru. Nimeni din Imperiu ― mă refer la cei care te cunosc şi cunosc în acelaşi timp şi matematicile ― nu se îndoieşte. Totuşi, nimeni nu este un geniu universal.

― Ştiu asta tot atât de bine ca şi tine, Elar.

― Da. Însă îţi lipseşte darul de a te descurca cu oamenii obişnuiţi... cu "stupid people". Îţi lipseşte o oarecare capacitate de a accepta compromisul şi dacă ai de-a face cu cineva puternic în guvern şi în acelaşi timp provenind din categoria "stupid people", poţi pune foarte uşor în pericol Proiectul. Ba chiar şi propria-ţi viaţă, pur şi simplu din cauză că eşti prea sincer.

― Hei, ce se întâmplă aici? Am devenit deodată un copil? De multa vreme am de-a face cu politicienii. Am fost Prim Ministru timp de zece ani, probabil că-ţi aminteşti.

― Iartă-mă, Maestre, dar n-ai fost unul deosebit de eficient. Ai avut de-a face cu Primul Ministru Demerzel, care era foarte inteligent, şi cu Împăratul Cleon, care era foarte prietenos. Acum te vei întâlni cu militari. Ei nu sunt nici inteligenţi, nici prietenoşi... ci cu totul altceva.

― Am avut de-a face şi cu militari. Uite că am supravieţuit.

― N-ai avut de-a face cu generalul Dugal Tennar. El este cu totul altceva. Îl cunosc.

― Îl cunoşti? L-ai mai întâlnit?

― Nu-l cunosc personal, dar vine din Mandanov, care, din câte ştii, este sectorul meu natal. Avea putere acolo încă înainte de a se alătura juntei şi a avansa în ierarhie.

― Şi ce anume ştii referitor la el?

― Ignorant, superstiţios, violent. Nu e un om cu care să te poţi înţelege uşor... Poţi folosi această săptămâna pentru a găsi metode de abordare.

Seldon îşi muşcă buza inferioară. Ceea ce spusese Elar avea sens. Trebuia să recunoască faptul că, având planuri ascunse, era dificil să manipulezi o persoană stupidă, plină de auto-consideraţie, uşor iritabilă, cu o forţă colosală la dispoziţie.

Spuse, încurcat:

― Mă descurc eu cumva. Junta militară reprezintă o situaţie instabilă pentru Trantor-ul de astăzi. A fost la putere o perioadă mai îndelungată decât cea prevăzută.

― Am verificat noi aşa ceva? Nu eram la curent că facem studii de stabilitate referitoare la junta.

― Doar câteva calcule de-ale lui Amaryl, care s-a folosit de ecuaţiile tale ahaotice.

Apoi, după o pauză:

― Apropo, am văzut pe undeva că au fost denumite "Ecuaţiile Elar".

― Nu de către mine, Maestre.

― Sper că nu te deranjează, dar eu nu sunt de acord cu aşa ceva. Atunci când dăm vreun nume unui element psihoistoric, trebuie să ţinem cont de rolul său funcţional şi nu de persoana celui care l-a creat. Când intervin elementele personale, apare şi invidia.

― Înţeleg şi sunt cu totul de acord, Maestre.