― Cum te cheamă?

― Planchet, domnule.

― Crezi în cauza noastră?

― Da, domnule.

Vorbea cu prudenţă, aşa cum îl instruise Andorin:

― Eu sunt democrat şi doresc o mai mare participare a populaţiei la procesul de guvernare.

Ochii lui Namarti sclipiră în direcţia lui Andorin:

― Ia te uită, avem aici un orator.

După care se întoarse din nou spre Raych:

― Eşti gata să-ţi asumi riscuri pentru a sluji cauza?

― Orice risc, domnule.

― Vei face ce ţi se va spune? Fără întrebări? Fără să dai înapoi?

― Voi îndeplini toate ordinele.

― Ştii ceva despre grădinărit?

Raych şovăi:

― Nu, domnule.

― Deci, eşti trantorian? Născut sub cupolă?

― M-am născut în Millimaru, domnule, şi am fost crescut în Dahl.

― Foarte bine, spuse Namarti.

Apoi, către Andorin:

― Du-l afară şi lasă-l o vreme pe mâna oamenilor care îl aşteaptă acolo. Ei vor avea grijă de el. După care te întorci aici, Andorin. Vreau să vorbesc cu tine.

Când se întoarse, Andorin descoperi că Namarti suferise o schimbare profundă. Ochii îi străluceau, iar gura îi era schimonosită într-un zâmbet feroce.

― Andorin, spuse el, zeii despre care ţi-am vorbit zilele trecute sunt de partea noastră mai mult decât mi-am imaginat.

― Ţi-am spus că băiatul este exact ceea ce ne trebuie.

― Da, este mult mai bun decât îţi închipui. Cunoşti, desigur, povestea căderii lui Joranum: Hari Seldon, iubitul nostru Prim Ministru, şi-a trimis fiul ― sau, mai bine zis, fiul adoptiv ― să se întâlnească cu Joranum şi să-i întindă o capcană. În care a căzut, deşi eu l-am prevenit.

― Da, spuse Andorin dând plictisit din cap, cunosc.

O spusese cu aerul unuia care cunoştea foarte bine povestea, fiindu-i spusă de nenumărate ori.

― L-am văzut pe băiatul ăla doar atunci, dar imaginea lui mi s-a întipărit în creier, fierbinte. Crezi că trecerea a zece ani, tocurile false şi raderea mustaţei erau suficiente să mă ducă de nas? Planchet ăsta al tău este Raych, fiul adoptiv al lui Hari Seldon.

Andorin se albi şi i se opri respiraţia. După câteva momente, reuşi să îngaime:

― Eşti sigur, Şefule?

― Tot aşa cum sunt sigur că stai acum în faţa mea şi ai băgat un duşman în mijlocul nostru.

― Habar n-aveam...

― Nu te agita, spuse Namarti. Consider că ai făcut cel mai bun lucru din întreaga ta viaţă aristocratică şi trândavă. Ai jucat rolul pe care ţi l-au dat zeii. Dacă eu n-aş fi ştiut cine este, şi-ar fi îndeplinit cu succes misiunea: se infiltra ca spion în mijlocul nostru, şi divulga informaţii despre planurile noastre cele mai secrete. Însă din moment ce ştim cine este, planul lui nu se va realiza. În schimb, avem acum totul.

Namarti îşi frecă încântat mâinile şi, ca şi cum ştia cât de puţin i se potrivea, zâmbi... şi râse poticnit.

18

Manella spuse, melancolică:

― Cred că nu ne vom mai vedea, Planchet.

Raych tocmai se usca după ce făcuse duş:

― De ce?

― Nu mai vrea Gleb Andorin.

― De ce?

Manella ridică din umerii delicaţi:

― Spune că ai ceva important de făcut, şi s-a terminat cu joaca. Poate că o să primeşti o slujbă mai bună.

Raych ciuli urechile:

― Ce fel de slujbă? Ţi-a zis ceva în mod special?

― Nu, dar a spus că se duce în Sectorul Imperial.

― Serios? Îţi spune adesea lucruri din astea?

― Ştii cum e, Planchet. Când stai în pat cu un tip, îşi dă mai uşor drumul la gură.

― Ştiu, spuse Raych care mereu fusese atent să nu păţească la fel. Şi ce altceva a spus?

― De ce mă întrebi? făcu ea încruntându-se puţin. Şi el mă întreabă mereu de tine. Am observat asta la bărbaţi. Sunt curioşi să afle unul despre celălalt. Care să fie cauza?