Neurotransmiţătorii constau în diferiţi mesageri chimici care acţionează între neuroni. Neuropeptidele sunt curieri chimici care transmit semnale diferitelor glande din organism pentru a produce hormoni.
De exemplu, când te laşi purtat de o fantezie sexuală, toţi aceşti trei factori sunt puşi în funcţiune. Mai întâi, cum începi să însăilezi câteva gânduri, creierul stimulează nişte neurotransmiţători care activează o reţea de neuroni, proces ce îţi va genera imagini în minte. Aceste substanţe chimice stimulează apoi eliberarea în sânge a unor neuropeptide speciale care, odată ajunse la glandele sexuale, se leagă de celulele ţesuturilor respective. La rândul lor, acestea activează sistemul hormonal şi, cât ai pocni din degete, lucrurile s-au pus în mişcare. Gândurile fanteziste sunt atât de reale în minte, încât trupul începe să se pregătească de o experienţă sexuală efectivă (înaintea evenimentului concret). Iată cât de puternică este legătura dintre mintea şi corpul omenesc.
Prin aceleaşi mijloace, dacă aţi începe să vă gândiţi la confruntarea cu adolescentul/adolescenta familiei, stârnită de noua zgârietură a maşinii, pentru a produce un nivel mental specific, neutransmiţătorii v-ar declanşa în creier procesul de gândire, neuropeptidele v-ar transmite anumite semnale chimice către corp, iar dumneavoastră aţi începe să simţiţi o oarecare iritare. Pe măsură ce peptidele şi-ar croi drum către glandele suprarenale, acestea ar fi, apoi, stimulate să elibereze hormonii numiţi adrenalină şi cortizol - moment în care v-aţi simţi categoric enervat. Din punct de vedere chimic, corpul dumneavoastră ar fi pregătit de luptă.
Bucla gândire-simţire
Pe măsură ce vă trec diferite gânduri prin cap, circuitele dumneavoastră cerebrale se declanşează în succesiuni, tipare şi combinaţii corespunzătoare care generează apoi niveluri mentale aferente gândurilor respective. Odată activate aceste reţele specifice de neuroni, creierul produce substanţe chimice specifice cu exact aceeaşi semnătură - pentru a corespunde acelor gânduri - iar dumneavoastră vă veţi simţi conform felului în care aţi gândit.
Din această cauză, când mintea vă e plină de gânduri măreţe, de iubire ori bucurie, produceţi substanţe chimice care vă fac să vă simţiţi înălţat, iubitor ori bucuros. Acelaşi lucru e valabil şi pentru situaţiile în care sunteţi încercat de gânduri negative, pline de teamă sau de nerăbdare. În doar câteva secunde, începeţi să vă simţiţi pesimist, temător sau nerăbdător.
Există o anume sincronicitate care apare, clipă de clipă, între creier şi corp. De fapt, când începem să (ne) simţim aşa cum gândim - din cauza permanentei comunicări dintre creier şi corp - începem şi să gândim aşa cum simţim. Creierul monitorizează fară încetare felul în care se simte corpul. Pe baza răspunsului chimic pe care îl recepţionează, acesta generează mai multe gânduri care produc substanţe chimice corespunzătoare felului în care se simte corpul, astfel încât întâi începem să ne simţim aşa cum gândim şi abia apoi să gândim aşa cum ne simţim.
Ciclul gândire-simţire
Avem mai sus relaţia de natură neurochimică dintre creier şi corp. În timpul producerii anumitor gânduri, creierul fabrică substanţe chimice care vă fac să vă simţiţi exact aşa cum gândiţi. Odată ce simţiţi aşa cum gândiţi, începeţi să gândiţi aşa cum simţiţi. Ciclul neîntrerupt creează o buclă de răspuns, care poartă numele de "stare de a fi".
Ne vom ocupa mai în amănunt de această idee pe parcursul cărţii de faţă, dar luaţi în calcul că gândurile au, în primul rând, legătură cu mintea (şi creierul), iar felul în care (ne) simţim are de-a face cu corpul. Iată de ce, când simţirea trupului se aliniază gândurilor dintr-o stare specifică a minţii, când mintea şi corpul sunt la unison, rezultatul final îl constituie ceea ce se numeşte o "stare de a fi". S-ar putea, totodată, spune că procesul permanent de gândire şi simţire şi simţire şi gândire creează o stare de a fi care ne influenţează realitatea.
O stare de a fi înseamnă că ne-am obişnuit cu o stare mental-emoţională, un mod de a gândi şi un fel de a simţi care devin parte integrantă a propriei identităţi. În acest fel descriem cine suntem prin felul în care gândim (şi deci simţim) sau suntem la un moment dat. Sunt furios. Sufăr. Sunt inspirat. Sunt nesigur. Sunt pesimist...
Dar anii de gândire într-un anumit fel şi apoi de simţire în acelaşi fel şi pe urmă de gânduri potrivit celor simţite (hamsterul din roată) creează o stare memorată de a fi, în care putem, cu hotărâre, rosti afirmaţia identitară "Eu sunt" ca absolut. Ceea ce înseamnă că acum suntem în punctul în care ne definim cu ajutorul acestei stări de a fi. Gândurile ni s-au contopit cu ceea ce simţim.
Spunem, de exemplu: Am fost dintotdeauna leneş. Sunt o persoană temătoare. Sunt, de felul meu, nesigur de mine. Am probleme cu stima de sine. Îmi sare repede muştarul şi n-am răbdare. Nu sunt din cale-afară de deştept şi aşa mai departe. Iar aceste feluri anume de a ne simţi contribuie la formarea tuturor trăsăturilor noastre de personalitate.
Un avertisment: atunci când felul în care (ne) simţim devine mijlocul prin care gândim sau dacă nu putem gândi la un nivel superior celui în care (ne) simţim, nu ne vom putea schimba niciodată. Schimbarea înseamnă să gândiţi superior felului în care (vă) simţiţi. A vă schimba înseamnă să acţionaţi superior felului obişnuit de a simţi al sinelui memorat.
Ca exemplu practic, să spunem că e dimineaţă, sunteţi în maşină, în drum spre serviciu, şi începeţi să vă gândiţi la aprinsa confruntare avută cu un coleg acum câteva zile. Pe măsură ce vă trec prin cap gândurile asociate cu persoana şi experienţa respectivă, creierul începe să vă elibereze în corp substanţe chimice care circulă prin organism. Foarte rapid, începeţi să vă simţiţi exact aşa cum gândeaţi. Adică, probabil, v-aţi înfuriat.
Corpul transmite un mesaj de răspuns către creier care sună cam aşa: Da, acum chiar mi-a sărit ţandăra. Sigur că creierul, aflat în permanentă comunicare cu corpul şi în proces necontenit de monitorizare a ordinii chimice interne, este influenţat de schimbarea bruscă a felului în care (vă) simţiţi, în consecinţă, începeţi să gândiţi diferit. În momentul în care începeţi să (vă) simţiţi aşa cum gândiţi, începeţi şi să vă gândiţi aşa cum (vă) simţiţi. În mod inconştient, consolidaţi acelaşi fel de a (vă) simţi, continuând să gândiţi într-un registru de iritare şi frustrare ce vă accentuează apoi starea de iritare şi frustrare. În mod concret, ceea ce simţiţi deţine acum controlul asupra a ceea ce gândiţi. Corpul este cel care vă dirijează mintea.
Pe măsura perpetuării acestui ciclu, gândurile de iritare transmit şi mai multe semnale chimice către organism, ceea ce activează substanţele chimice suprarenale asociate cu sentimentul dumneavoastră de iritare. Acum vă simţiţi furios şi agresiv. Vi s-au înroşit obrajii, vi s-a strâns stomacul şi s-a făcut ghem, vă bubuie capul şi încep să vi se încordeze muşchii. Pe măsură ce corpul dumneavoastră e inundat de toate aceste sentimente exacerbate care îi modifică fiziologia, cocteilul respectiv de substanţe chimice activează un set de circuite din creier, provocându-vă gânduri similare acestor emoţii.
Acum îi transmiteţi telepatic colegului vreo două vorbe scoase din cele mai ascunse cotloane ale minţii. Reînviaţi cu indignare în minte un şir de evenimente din trecut care vă validează starea de disconfort, elaborând cu frenezie în minte o scrisoare pe care aţi dorit dintotdeauna s-o trimiteţi şi prin care să vă dezvăluiţi toate nemulţumirile. Chiar înainte de-a fi ajuns la lucru, în mintea dumneavoastră aţi şi trimis-o şefului. Ieşiţi din maşină ameţit şi aproape scos din minţi, simţindu-vă gata-gata de crimă. Salutare, exemplar vorbitor şi umblător de furie ! Şi când vă gândiţi că toate au început de la un simplu gând. În acest moment, pare imposibil să nutriţi gânduri elevate - iată, aşadar, de ce schimbarea este atât de dificil de înfăptuit.
Comunicarea ciclică dintre creier şi organism are drept rezultat tendinţa de a reacţiona previzibil în astfel de situaţii. Se creează tipare ale aceloraşi gânduri şi sentimente cu care v-aţi obişnuit, adoptaţi, inconştient, comportamente automate şi vă afundaţi în astfel de obişnuinţe. Iată cum "funcţionează" sinele chimic.
Mintea controlează corpul ? Ori corpul controlează mintea ?
De ce este atât de greu să vă schimbaţi ?
Să presupunem că mamei îi făcea plăcere să sufere, iar dumneavoastră, prin îndelungată observaţie, v-aţi dat inconştient seama că acest tipar comportamental îi dădea posibilitatea să obţină anumite beneficii. Să mai presupunem şi că aţi avut vreo câteva experienţe dure în viaţă, care v-au făcut să suferiţi destul de mult. Astfel de amintiri încă trezesc o reacţie emoţională, concentrată asupra unei anumite persoane dintr-un loc şi un moment anume din viaţa dumneavoastră. V-aţi gândit suficient de des la trecut şi, cumva, aceste amintiri sunt uşor de reînviat, poate chiar automate. Închipuiţi-vă acum că, timp de mai mult de 20 de ani, aţi exersat permanent ciclul gândit-simţit şi simţit-gândit despre suferinţă.
De fapt, nici nu aveţi nevoie să vă gândiţi la evenimentul trecut respectiv ca să creaţi sentimentul. Pare că nu se poate gândi sau acţiona în niciun alt fel decât aşa cum simţiţi dintotdeauna. Suferinţa s-a memorat prin gândurile şi sentimentele recurente, cele legate de incidentul în cauză, precum şi de alte evenimente din propria viaţă. Gândurile despre dumneavoastră şi viaţa dumneavoastră tind să fie nuanţate de sentimente de victimizare şi autocompătimire. Repetarea aceloraşi gânduri şi sentimente pe care le-aţi cultivat timp de 20 de ani v-au condiţionat organismul să-şi aducă aminte sentimentul de suferinţă fară prea multă gândire conştientă, ceea ce în prezent pare natural şi normal. Şi, ori de câte ori încercaţi să schimbaţi ceva la dumneavoastră, e ca şi cum lucrurile s-ar întoarce împotrivă. Vă treziţi înapoi la ceea ce eraţi.
Ce nu ştiu cei mai mulţi oameni este că, atunci când se gândesc la un eveniment cu mare încărcătură emoţională, îşi activează circuitele cerebrale în exact aceeaşi succesiune şi după aceleaşi tipare ca şi înainte; îşi stimulează şi-şi circuitează creierul către trecut, consolidând circuitele respective şi transformându-le în reţele şi mai solide. Totodată, produc aceleaşi substanţe chimice în corp şi în creier (la niveluri diferite), ca şi cum şi la momentul respectiv ar trece prin aceeaşi experienţă. Astfel de substanţe chimice încep să antreneze creierul să memoreze, pe mai departe, emoţia în cauză. Atât rezultatele de natură chimică ale gândirii şi simţirii şi ale simţirii şi gândirii, precum şi neuronii care se activează împreună, alcătuind şi consolidând acelaşi circuit, condiţionează mintea şi trupul în raport cu exprimarea unui set finit de programe automate.
Suntem capabili să retrăim iar şi iar un eveniment trecut, poate şi de mii de ori în cursul unei vieţi. Această repetare inconştientă este cea care antrenează creierul să-şi amintească starea emoţională respectivă la fel sau chiar mai bine decât conştientul. Când corpul îşi aminteşte mai bine decât conştientul, cu alte cuvinte, atunci când corpul este mintea însăşi, aceasta este ceea ce se numeşte o obişnuinţă.
Psihologii afirmă că, până pe la vârsta de 35 de ani, identitatea sau personalitatea ne este pe deplin formată, ceea ce înseamnă că aceia dintre noi care au trecut de vârsta de 35 de ani au memorat un ansamblu selecţionat de comportamente, atitudini, convingeri, reacţii emoţionale, obişnuinţe, deprinderi, amintiri asociative, reacţii şi percepţii condiţionate care s-au programat subconştient în noi. Aceste programe ne dirijează, deoarece corpul s-a transformat în minte.
Aceasta înseamnă că vom avea aceleaşi gânduri, (ne) vom simţi la fel, vom reacţiona identic, ne vom comporta în acelaşi mod, vom crede în aceleaşi dogme şi vom percepe realitatea la fel. Aproximativ 95% din ceea ce suntem cam pe la mijlocul vieţii constituie o serie de programe subconştiente, devenite automate - condusul maşinii, spălatul pe dinţi, mâncatul peste măsură în situaţii de stres, îngrijorarea pentru viitor, atitudinea critică faţă de prieteni, lamentarea la adresa propriei vieţi, blamarea părinţilor, lipsa de încredere în sine şi persistenţa în ideea unei existenţe aflate sub semnul nefericirii cronice, şi asta ca să menţionăm doar câteva.
Notă: Szegedy-Maszak, Marianne, "Mysteries of the Mind: Your unconscious is making your everyday decisions", U.S. News and World Report, 28 noiembrie 2005. Vezi Kappas, John G., Professional Hypnotism Manual, Panorama Publishing Company, Knoxville, TN, 1999. Prima dată m-am întâlnit cu acest concept în anul 1981, pe când studiam hipnoza cu John Kappas la Hypnosis Motivation Institute. Pe vremea aceea, autorul susţinea că subconştientul constituie 90% din conţinutul minţii. Mai recent, oamenii de ştiinţă estimează că acesta reprezintă cam 95%. Indiferent de procent, este, oricum, foarte mult.
Deseori, nu suntem decât în aparenţă treji
Odată ce corpul ia locul minţii subconştiente, este uşor de văzut că, în situaţiile în care trupul devine minte, conştientul nu mai are de-a face cu comportamentul nostru. În clipa în care apare un gând ori o reacţie sau simţim ceva, corpul se porneşte pe pilot automat. Devenim inconştienţi.
Să luăm ca exemplu o mamă aflată la volanul unei maşini, care îşi duce copiii la şcoală. Cum e în stare să se orienteze şi să se descurce în trafic, să calmeze spirite, să bea cafea, să schimbe vitezele şi să-şi ajute fiul să-şi sufle nasul... şi toate în acelaşi timp ? Foarte asemănător unui program de computer, aceste acţiuni au devenit funcţii automate care se desfăşoară cu mare fluiditate şi uşurinţă. Corpul mămicii face cu îndemânare tot pentru că a memorat, prin multă repetiţie, cum să realizeze aceste acţiuni. Nu mai conştientizează demult nimic referitor la modul în care le face; au devenit obişnuinţă.
Ia să ne gândim: 5 % din minte o constituie conştientul, care are de luptat cu restul de 95% care acţionează programe automate subconştiente. Am memorat atât de bine un ansamblu de comportamente, încât am devenit un tandem automat de obişnuinţe minte-corp. De fapt, când corpul a memorat un gând, o acţiune, sau un sentiment în asemenea măsură încât se transformă cu adevărat în minte, când mintea se contopeşte cu trupul, suntem într-o stare de a fi, o amintire a nouă înşine. Şi, dacă 95% din cine suntem la vârsta de 35 de ani este un ansamblu de programe involuntare, comportamente memorate şi reacţii emoţionale, înseamnă că în proporţie de 95% din fiecare zi suntem într-o stare de inconştienţă. Nu suntem decât în aparenţă treji. Aoleu.
Aşa că cineva îşi poate dori mult şi bine în mod conştient să fie fericit, sănătos sau liber, degeaba, dacă 20 de ani de experienţă ca gazdă a unui sentiment de suferinţă şi reluarea regulată a ciclului de substanţe chimice care definesc durerea şi mila i-au condiţionat în mod subconştient corpul să existe într-o stare cu care s-a obişnuit. Trăim conform obişnuinţei atunci când nu mai conştientizăm ceea ce gândim, ce facem sau cum (ne) simţim - am devenit inconştienţi.
Cea mai mare obişnuinţă de care trebuie să ne dezvăţăm este aceea de a fi noi înşine.
Când corpul se află la pupitrul de comandă
Iată câteva ilustrări practice ale situaţiei în care corpul se află într-o stare cu care s-a obişnuit. Aţi fost vreodată în situaţia de a nu vă putea aduce aminte un număr de telefon atunci când vreţi ? Oricât aţi încerca, nu vă puteţi aminti nici măcar trei cifre din şirul de care e nevoie ca să daţi telefonul. Şi, totuşi, dacă puneţi mâna pe receptor, veţi observa cum degetele formează numărul. Creierul conştient, care gândeşte, nu-şi poate aminti numărul. Dar degetele v-au exersat această acţiune de atâtea ori, încât acum corpul ştie şi-şi aminteşte mai bine decât creierul. (Exemplul a fost pentru cei care au ajuns la vârsta de adult înainte de apariţia apelării rapide şi a telefoanelor celulare; poate aţi păţit acelaşi lucru când aţi vrut să vă tastaţi PIN-ul la bancomat sau aţi introdus o parolă de internet). În mod similar, îmi vine în minte vremea în care lucram la sală şi aveam un dulap al meu cu un lacăt cu cifru. Eram atât de obosit după exerciţii încât nu-mi puteam aminti combinaţia. Mă uitam la cadran, încercând să-mi aduc aminte succesiunea de cifre, iar acestea se încăpăţânau să nu apară. Şi totuşi, când începeam să rotesc cadranul, combinaţia îmi răsărea ca prin minune în minte. Din nou, aşa ceva e posibil pentru că am exersat atât de mult, încât corpurile noastre ştiu mai bine decât conştientul. Corpul ia, subconştient, locul minţii. Să nu uităm că 95% din ceea ce devenim până la vârsta de 35 de ani se regăseşte în acelaşi sistem subconştient al memoriei, în care corpul acţionează automat un set programat de comportamente şi reacţii emoţionale; cu alte cuvinte, corpul este la pupitrul de comandă.
Când servitorul ia locul stăpânului
Adevărul este că trupul este servitorul minţii. În consecinţă, dacă trupul s-a transformat în minte, servitorul s-a transformat în stăpân, iar fostul stăpân (conştientul) a adormit. Mintea poate crede că deţine în continuare controlul, dar corpul influenţează luarea unor decizii care corespund emoţiilor memorate.
