Neuroştiinţele au dovedit că ne putem schimba creierul şi, prin urmare, comportamentele, atitudinile şi convingerile doar gândind diferit (cu alte cuvinte, fară a schimba nimic din mediul în care trăim). Prin repetiţie mentală (imaginare repetată a realizării unei acţiuni), circuitele cerebrale se pot reorganiza ca să ne reflecte obiectivul. Ne putem face gândurile atât de reale, încât creierul îşi va transforma aspectul pentru a arăta ca şi cum evenimentul ar fi devenit deja realitate materială. Îl putem schimba în aşa fel încât să fie în avans faţă de orice experienţă efectivă din lumea exterioară.

Iată un exemplu: în Antrenează-ţi creierul am discutat felul în care subiecţii participanţi la un studiu care au repetat mental exerciţii de pian cu o singură mână, pe o perioadă de cinci zile, timp de două ore pe zi (fară să atingă, de fapt, nicio clapă de pian) au manifestat aproape aceleaşi modificări cerebrale ca şi cei care executau fizic exerciţii identice de digitaţie pe o claviatură, cu aceeaşi frecvenţă şi în aceeaşi perioadă de timp. Imaginile scanate ale creierului în stare de funcţionare au arătat că toţi participanţii la studiu şi-au activat şi extins grupuri de neuroni din aceeaşi zonă specifică a creierului. În esenţă, grupul care a repetat mental exerciţiile de game şi de coarde şi-a dezvoltat aproape acelaşi număr de circuite cerebrale ca şi grupul care se angajase fizic în această activitate.

Acest studiu demonstrează două aspecte importante. Nu numai că ne putem transforma creierul doar gândind altfel, dar, când ne concentrăm cu adevărat pe o singură idee, creierul nu face diferenţa dintre universul interior al minţii şi ceea ce trăim ca experienţă în mediul exterior. Gândurile ni se pot transforma, astfel, în experienţe.

Această noţiune este esenţială pentru succesul sau eşecul eforturilor noastre de a înlocui vechi obişnuinţe (remodelarea conexiunilor neurologice vechi) cu altele noi (înmugurirea unor reţele noi de neuroni). Aşadar, să privim mai îndeaproape felul în care la persoanele care au exersat mental, fară a emite nicio notă la modul fizic, a avut loc aceeaşi secvenţă de învăţare.

Indiferent dacă o anume deprindere se formează pe cale fizică sau mentală, există patru elemente pe care le utilizăm cu toţii ca să ne schimbăm creierul: acumularea de cunoştinţe, instruirea practică, concentrarea atenţiei şi exerciţiul repetitiv.

Învăţare înseamnă realizarea de conexiuni sinaptice, pe când instruirea practică ne implică corpul în realizarea unei noi experienţe care ne îmbogăţeşte, la rându-i, creierul. Când ne şi concentrăm atenţia şi repetăm de multe ori noua deprindere, creierul ni se transformă.

În grupul care a exersat fizic gamele şi a folosit coardele, aplicarea acestei formule a dus la dezvoltarea de noi circuite.

Participanţii care au repetat mental au aplicat şi aceştia formula respectivă, doar că nu şi-au implicat fizic niciodată trupul. În mintea lor, aceştia au putut uşor să se închipuie cântând la pian.

Reţineţi, după ce subiecţii respectivi au exersat mental în mod repetat, creierul acestora a manifestat aceleaşi modificări neurologice ca şi cei care au cântat efectiv la pian. S-au format noi reţele de neuroni (reţele neurologice), demonstrând astfel că, efectiv, aceştia se angajaseră în exersarea gamelor şi acţionarea corzilor fară a trăi fizic experienţa respectivă. Am putea spune că creierul acestora "exista în viitor", în avans faţă de evenimentul fizic al cântatului la pian.

Datorită lobului cerebral frontal extins al omului şi a capacităţii noastre unice de a conferi gândului o realitate similară cu cea a oricărui alt lucru, lobul frontal al creierului poate în mod natural să "reducă volumul" mediului exterior astfel încât să nu se mai prelucreze nimic în afara unui unic gând concentrat. Acest tip de prelucrare internă ne permite să devenim atât de absorbiţi de acţiunea de formare a imaginilor mentale, încât creierul îşi va transforma circuitele fară să fi trecut prin experienţa efectivă a evenimentului. Când ne putem modifica mintea independent de mediu şi apoi ne putem urmări cu tenacitate şi concentrare susţinută realizarea unui ideal, creierul va fi în avans faţă de mediu.

Aceasta este repetiţia mentală, un instrument important în demersul de renunţare la obişnuinţa de a fi noi înşine. Dacă ne gândim în mod repetat la ceva până la excluderea oricărui alt lucru, va veni un moment în care gândul devine experienţa însăşi. Când se întâmplă acest lucru, echipamentul neurologic este reconfigurat pentru a reflecta gândul ca experienţă. Acesta este momentul în care gândirea ne va transforma creierul şi, în acelaşi timp, mintea.

Înţelegerea faptului că transformarea neurologică se poate petrece în absenţa interacţiunilor fizice din mediu este esenţială pentru reuşita încercării de a vă dezbăra de obişnuinţa de a fi dumneavoastră înşivă. Gândiţi-vă la implicaţiile mai profunde ale experimentului cu exersatul digitaţiei la pian. Dacă aplicăm acelaşi proces - repetiţia mentală - la orice dorim să facem, ne putem schimba creierul în avans faţă de orice experienţă concretă.

Dacă vă puteţi influenţa creierul să se transforme înainte de petrecerea efectivă a unui eveniment dorit, veţi crea circuitele neurologice potrivite care să vă dea posibilitatea să vă comportaţi în conformitate cu intenţia, înainte ca aceasta să se manifeste concret în viaţa dumneavoastră. Repetând mental un mai bun mod de a gândi, de a acţiona sau de a fi, vă veţi "instala" reţeaua neurologică necesară pentru a vă pregăti din punct de vedere neurofiziologic pentru noul eveniment.

De fapt, veţi face mai mult decât atât. Echipamentul cerebral, conform analogiei folosite în această carte, se referă la structurile fizice ale creierului, la anatomia acestuia, mergând până la neuroni. Dacă vă instalaţi, consolidaţi şi remodelaţi în continuare echipamentul cerebral, rezultatul final al acestei repetiţii va fi o reţea neurologică - de fapt, un nou program. Asemenea unui program de calculator, programul în cauză (de exemplu, un comportament, o atitudine sau o stare emoţională) se va derula automat.

Acum v-aţi cultivat creierul să fie pregătit pentru noua experienţă şi sunt sincer convins că beneficiaţi de mintea necesară pentru a face faţă provocării. Când vă transformaţi mintea, şi creierul vi se transformă şi când vă transformaţi creierul, vi se schimbă şi mintea.

Aşa că, atunci când vine momentul să manifestaţi o viziune care contravine condiţiilor de mediu din proximitate, este foarte posibil să fiţi deja pregătit să gândiţi şi să acţionaţi cu o convingere nestrămutată şi tenace. De fapt, cu cât vă imaginaţi mai persistent comportamentul căutat în contextul unui eveniment viitor, cu atât vă va fi mai uşor să manifestaţi un nou fel de a fi.

Consideraţi că vă puteţi încrede într-un viitor care nu poate fi nici văzut, nici trăit încă prin simţuri, dar la care v-aţi gândit de suficient de multe ori încât creierul vi s-a modificat în aşa fel încât să arate ca şi cum experienţa ar fi avut deja loc înainte de materializarea fizică a evenimentului în mediul înconjurător ? Dacă da, atunci creierul nu vă mai este o înregistrare a trecutului, ci a devenit o hartă către viitor.

Acum, că ştiţi că vă puteţi transforma creierul gândind diferit, este posibil să vă transformaţi corpul ca să arate "ca şi cum" şi el a trăit o experienţă în avans faţă de condiţiile efective avute în vedere ? Are, oare, mintea atât de multă forţă ? Fiţi atent.

      CAPITOLUL 3

Depăşirea propriului trup

Procesul de gândire nu are loc într-un vid. De fiecare dată când se generează un gând, în creier are loc o reacţie biochimică - se produce o substanţă chimică. Aşa cum sunteţi pe cale să aflaţi, creierul eliberează apoi în organism semnale chimice specifice care acţionează ca mesageri ai gândului. Când recepţionează aceste mesaje chimice de la creier, organismul se conformează imediat, activând un set corespunzător de reacţii în raport direct cu ceea ce gândeşte creierul. Corpul transmite, apoi, un mesaj de confirmare către creier prin care îl informează că acum simte exact în felul în care gândeşte creierul.

Pentru înţelegerea acestui proces - şi anume a modului tipic de a gândi "corespunzător" corpului precum şi a procesului de transformare mentală - mai întâi este nevoie să cunoaşteţi şi să înţelegeţi rolul care revine creierului şi chimismului în viaţa omului. În ultimele câteva decenii s-a descoperit că atât creierul, cât şi restul corpului, interacţionează prin intermediul unor semnale electrochimice de forţă. Avem între urechi o uzină chimică de mare complexitate, care orchestrează miriade de funcţii organice. Liniştiţi-vă însă, ce urmează sunt doar cunoştinţe elementare în domeniul chimismului creierului şi nu aveţi nevoie să cunoaşteţi decât vreo câţiva termeni.

Pe suprafaţa lor exterioară, toate celulele sunt prevăzute cu zone de receptare care primesc informaţie din afara propriilor limite. În condiţiile unei corespondenţe la nivel chimic de frecvenţă şi sarcină electrică între zona receptoare şi semnalul transmis din exterior, celula se "activează" în vederea îndeplinirii anumitor sarcini.

Activităţi celulare

Avem mai jos o celulă cu zone receptoare care primesc informaţie vitală transmisă din exteriorul celulei. Semnalul poate influenţa celula în direcţia realizării miriadelor de funcţii biologice.

Neurotransmiţătorii, neuropeptidele şi hormonii constituie substanţele chimice de tip cauză-efect ale activităţii cerebrale şi funcţionării organismului. Aceste trei tipuri diferite de substanţe chimice, numite liganzi (de la termenul ligare, care înseamnă "a lega" în limba latină), realizează legătura cu celula, interacţionează cu aceasta sau o influenţează în câteva milisecunde.

Neurotransmiţătorii sunt mesageri chimici care, în primul rând, transmit semnale între celulele nervoase, permiţând comunicarea la nivelul creierului şi al sistemului nervos. Există diferite tipuri de neurotransmiţători, fiecare fiind responsabil de o anumită activitate. Unii excită creierul, alţii îi reduc activitatea, iar alţii ne fac somnoroşi sau treji. Aceştia îi pot comunica unui neuron să se desprindă din conexiunea sa curentă sau îl pot determina să se ataşeze şi mai solid la aceasta. Neurotransmiţătorii au până şi capacitatea de a modifica mesajul în cursul transmiterii către un neuron, rescriindu-l astfel încât către toate celulele nervoase conectate să se transmită un mesaj diferit.

Neuropetidele, cel de-al doilea tip de liganzi, constituie majoritatea acestor mesageri. Cele mai multe dintre ele sunt produse într-o structură a creierului care poartă numele de hipotalamus (studii recente arată că sunt produse şi de sistemul nostru imunitar). Aceste substanţe chimice trec prin glanda pituitară, eliberând un mesaj de natură chimică către organism, care poartă instrucţiuni specifice.

Pe măsură ce neuropeptidele îşi deschid calea prin fluxul sanguin, acestea se ataşează de celulele diferitelor ţesuturi (glande, în primul rând), transformându-se, apoi, în cel de-al treilea tip de liganzi, hormonii, care ne influenţează pe mai departe să ne simţim într-un anume fel. Neuropeptidele şi hormonii sunt substanţele chimice responsabile de felul în care ne simţim.

Pentru a susţine ce ne-am propus în această carte, să considerăm neurotransmiţătorii ca mesageri chimici proveniţi, în primul rând, de la nivelul creierului şi minţii, neuropeptidele ca nişte semnalizatoare ce servesc ca factor de legătură între creier şi corp, cu scopul de a ne face să ne simţim aidoma felului în care gândim, iar hormonii ca nişte substanţe chimice asociate, în primul rând, celor simţite la nivelul organismului.

Privire de ansamblu asupra rolului liganzilor la nivelul creierului şi al corpului

Neurotransmiţătorii constau în diferiţi mesageri chimici care acţionează între neuroni. Neuropeptidele sunt curieri chimici care transmit semnale diferitelor glande din organism pentru a produce hormoni.

De exemplu, când te laşi purtat de o fantezie sexuală, toţi aceşti trei factori sunt puşi în funcţiune. Mai întâi, cum începi să însăilezi câteva gânduri, creierul stimulează nişte neurotransmiţători care activează o reţea de neuroni, proces ce îţi va genera imagini în minte. Aceste substanţe chimice stimulează apoi eliberarea în sânge a unor neuropeptide speciale care, odată ajunse la glandele sexuale, se leagă de celulele ţesuturilor respective. La rândul lor, acestea activează sistemul hormonal şi, cât ai pocni din degete, lucrurile s-au pus în mişcare. Gândurile fanteziste sunt atât de reale în minte, încât trupul începe să se pregătească de o experienţă sexuală efectivă (înaintea evenimentului concret). Iată cât de puternică este legătura dintre mintea şi corpul omenesc.

Prin aceleaşi mijloace, dacă aţi începe să vă gândiţi la confruntarea cu adolescentul/adolescenta familiei, stârnită de noua zgârietură a maşinii, pentru a produce un nivel mental specific, neutransmiţătorii v-ar declanşa în creier procesul de gândire, neuropeptidele v-ar transmite anumite semnale chimice către corp, iar dumneavoastră aţi începe să simţiţi o oarecare iritare. Pe măsură ce peptidele şi-ar croi drum către glandele suprarenale, acestea ar fi, apoi, stimulate să elibereze hormonii numiţi adrenalină şi cortizol - moment în care v-aţi simţi categoric enervat. Din punct de vedere chimic, corpul dumneavoastră ar fi pregătit de luptă.

Bucla gândire-simţire

Pe măsură ce vă trec diferite gânduri prin cap, circuitele dumneavoastră cerebrale se declanşează în succesiuni, tipare şi combinaţii corespunzătoare care generează apoi niveluri mentale aferente gândurilor respective. Odată activate aceste reţele specifice de neuroni, creierul produce substanţe chimice specifice cu exact aceeaşi semnătură - pentru a corespunde acelor gânduri - iar dumneavoastră vă veţi simţi conform felului în care aţi gândit.

Din această cauză, când mintea vă e plină de gânduri măreţe, de iubire ori bucurie, produceţi substanţe chimice care vă fac să vă simţiţi înălţat, iubitor ori bucuros. Acelaşi lucru e valabil şi pentru situaţiile în care sunteţi încercat de gânduri negative, pline de teamă sau de nerăbdare. În doar câteva secunde, începeţi să vă simţiţi pesimist, temător sau nerăbdător.

Există o anume sincronicitate care apare, clipă de clipă, între creier şi corp. De fapt, când începem să (ne) simţim aşa cum gândim - din cauza permanentei comunicări dintre creier şi corp - începem şi să gândim aşa cum simţim. Creierul monitorizează fară încetare felul în care se simte corpul. Pe baza răspunsului chimic pe care îl recepţionează, acesta generează mai multe gânduri care produc substanţe chimice corespunzătoare felului în care se simte corpul, astfel încât întâi începem să ne simţim aşa cum gândim şi abia apoi să gândim aşa cum ne simţim.

Ciclul gândire-simţire