În loc de asta, haideţi să ne de-memorăm emoţiile autolimitative. O amintire lipsită de încărcătură emoţională se numeşte înţelepciune. După ce facem asta, putem privi înapoi obiectiv la întâmplarea în cauză, observând-o, şi pe ea şi pe cei care eram la momentul respectiv, fară a trece aceste informaţii prin filtrul emoţiei respective. Dacă avem grijă să ne de-memorăm starea emoţională (sau să ne debarasăm cât de bine putem de ea), atunci dobândim libertatea de a trăi, gândi şi acţiona independent de reţinerile sau constrângerile exercitate de sentimentul în cauză.

Aşadar, dacă o persoană ar renunţa la nefericire şi şi-ar vedea de viaţă - ar începe o relaţie nouă, şi-ar găsi un alt loc de muncă, s-ar muta în altă parte cu locuinţa şi şi-ar face prieteni noi - pentru ca apoi să-şi întoarcă privirea către acel eveniment din trecut, ar vedea că acesta i-a opus, de fapt, rezistenţa de care avea nevoie ca să lase în urmă persoana care era şi să devină o altă persoană, una nouă. Perspectiva i s-ar schimba, doar prin constatarea că îi stătea, efectiv, în putere să depăşească problema.

Diminuarea şi chiar eliminarea discrepanţei dintre cine suntem şi ceea ce prezentăm în faţa lumii constituie probabil cea mai mare provocare cu care ne confruntăm în viaţă. Indiferent de numele pe care-l dăm - a trăi autentic, a ne "recuceri" sau a-i face pe ceilalţi să ne "înţeleagă" sau să ne accepte aşa cum suntem - este un lucru pe care ni-l dorim cei mai mulţi dintre noi. Transformarea - diminuarea discrepanţei - trebuie să pornească din interior.

Cu toate acestea, de mult prea multe ori, cei mai mulţi dintre noi se schimbă numai când se confruntă cu o criză, o traumă sau cu vreun diagnostic descurajant. Criza respectivă vine, de obicei, sub forma unei provocări, care poate fi de ordin fizic (un accident, să zicem, sau o boală), emoţional (pierderea unei persoane îndrăgite, de exemplu), spiritual (o acumulare de necazuri, să zicem, care să ne facă să ne îndoim, atât de propria valoare, cât şi de mersul lumii în general) sau financiar (pierderea locului de muncă, poate). Observaţi că toate cele de mai sus se referă la pierderea unui lucru.

De ce să aşteptăm apariţia unei traume sau a unei pierderi care să ne distrugă echilibrul sinelui din cauza stării emoţionale negative respective ? Apariţia unei nenorociri reclamă, în mod clar, acţiune - nu vă puteţi vedea de treburi ca de obicei când aţi suferit o lovitură care, cum se spune, v-a pus în genunchi.

În astfel de momente critice, când ne-am săturat cu adevărat să tot fim doborâţi la pământ de împrejurări, vom spune: Nu mai merge aşa. Nu-mi pasă ce mă costă şi cum mă simt (tmp). Nu-mi pasă cât timp o să-mi ia (timp). Indiferent ce se întâmplă în viaţa mea (mediu,), o să mă schimb. Am datoria asta.

Putem învăţa şi ne putem schimba într-o stare de durere şi suferinţă sau o putem face într-o stare de bucurie şi inspiraţie. Nu suntem nevoiţi să aşteptăm până ajungem într-o stare de asemenea disconfort, încât ne simţim forţaţi să ne mişcăm din starea noastră de repaos.

Efectele secundare ale scăderii discrepanţei

După cum ştiţi, una dintre abilităţile-cheie pe care trebuie să vi le dezvoltaţi este conştiinţa de sine/observarea de sine. Termenul acesta defineşte, pe scurt, ce vreau să spun atunci când mă refer la meditaţia din capitolul următor. În cadrul meditaţiei, veţi examina starea emoţională negativă care a exercitat o influenţă covârşitoare asupra vieţii dumneavoastră. Veţi recunoaşte stadiul primar al propriei personalităţi care vă impulsionează gândurile şi comportamentele, astfel încât să le cunoaşteţi, îndeaproape, fiecare nuanţă. Cu timpul, vă veţi folosi de aceste abilităţi de observaţie pentru a dememora acea stare emoţională negativă. Procedând astfel, veţi abandona emoţia negativă în grija unei inteligenţe superioare, eliminând discrepanţa dintre identitatea dumneavoastră reală şi cea pe care aţi prezentat-o lumii în trecut.

      Imaginaţi-vă că vă aflaţi într-o cameră, în picioare şi cu braţele larg desfăcute, cu palmele sprijinite de doi pereţi aflaţi faţă în faţă, pe care îi împingeţi cu putere. Aveţi idee câtă energie aţi consuma dacă aţi încerca să împiedicaţi cei doi pereţi să se apropie şi să vă zdrobească ? În loc de asta, ce-ar fi să lăsaţi cei doi pereţi, să faceţi vreo doi paşi înainte (la urma urmei, discrepanţa acesta cam seamănă cu o uşă, nu ?) şi să ieşiţi din cameră, intrând într-alta complet nouă ? Ce s-ar întâmpla cu camera din care aţi ieşit ? Ei bine, pereţii s-au apropiat atât de mult, încât nu v-aţi mai putea întoarce vreodată în ea. Golul s-a umplut, iar părţile în care vă divizaserăţi dumneavoastră s-au reunit. Şi ce-o să se întâmple cu toată energia pe care o consumaţi înainte ? Legile fizicii spun că energia nu poate fi nici creată, nici distrusă, ci doar transferată sau transformată. Exact aşa se va întâmpla şi cu dumneavoastră, când ajungeţi în punctul în care niciun gând, nicio emoţie şi niciun comportament subconştient nu se mai poate sustrage atenţiei conştiente.

Mai este un mod de a vă imagina acest fenomen: veţi pătrunde în sistemul de operare al subconştientului, aducând în planul conştiinţei toate datele şi instrucţiunile, ca să vedeţi cu adevărat unde sunt localizate toate impulsurile şi tendinţele care v-au controlat viaţa. Vă conştientizaţi sinele inconştient. Când sfărâmăm lanţurile acestei sclavii, eliberăm corpul, care încetează să mai funcţioneze ca minte, trăind zi de zi în acelaşi trecut. Când eliberăm emoţional corpul, eliminăm discrepanţa. Aceasta, odată eliminată, eliberează energia utilizată anterior pentru a o produce. Cu energia respectivă dispunem, acum, de materia primă pe care o putem folosi pentru a crea o nouă viaţă.

Eliminarea discrepanţei

Figura 7E - Pe măsură ce dememoraţi fiecare emoţie transformată în parte integrantă a propriei identităţi, eliminaţi discrepanţa dintre cine păreţi şi cine sunteţi în realitate. Efectul secundar al acestui fenomen este o eliberare de energie sub forma unei emoţii stocate în corp. Odată configuraţia neurologică a emoţiei respective eliminată din corp, energia este liberă să revină în câmpul cuantic şi pregătită s-o utilizaţi, în calitate de creator.

Un alt efect secundar al ruperii lanţurilor propriilor dependenţe emoţionale este acela că resimţim eliberarea respectivă de energie ca pe o gură sănătoasă dintr-un elixir minunat. Nu numai că ne oferă energie, dar şi simţim ceva ce probabil n-am mai simţit de ceva vreme - bucurie. Când vă eliberaţi trupul de lanţurile dependenţei emoţionale, vă veţi simţi înnobilat şi inspirat. Aţi făcut vreodată o excursie lungă cu maşina ? Când ieşiţi din vehicul şi vă întindeţi puţin să luaţi o gură de aer curat, iar scârţâitul roţilor pe asfalt şi zgomotul ventilatorului sau al aerului condiţionat amuţesc în sfârşit, vă simţiţi minunat. Închipuiţi-vă cu cât v-aţi bucura mai mult de aceste senzaţii noi dacă aţi fi parcurs 3 000 de kilometri închis în portbagaj. Mulţi dintre noi exact aşa s-au simţit o lungă perioadă.

Reţineţi că nu e suficient doar să observaţi cum gândeaţi, simţeaţi şi vă comportaţi. Meditaţia vă cere să fiţi mai activ decât atât - trebuie să spuneţi adevărul despre dumneavoastră înşivă, să fiţi sincer şi să dezvăluiţi ce ascundeaţi în porţiunea întunecată a golului. Aceste lucruri trebuie scoase la lumina orbitoare a zilei şi, când vedeţi cu adevărat ce v-aţi făcut singur, sunteţi dator să priviţi la toată harababura şi să spuneţi: Aşa ceva nu-mi mai serveşte interesele. Aşa ceva nu-mi mai serveşte mie. Aşa ceva nu seamănă cu iubirea pentru propria persoană. Pe urmă, puteţi decide să fiţi liber.

De la victimizare la abundenţă neaşteptată: cum a scăzut o femeie discrepanţa

Una dintre persoanele care a cules roadele înfruntării propriei vieţi cu îndrăzneala unui observator cuantic este Pamela, participantă la unul dintre workshop-urile pe care le-am ţinut. Pamela avea probleme financiare pentru că, timp de doi ani, fostul ei soţ şomer nu-i plătise pensia alimentară pentru copil. Plină de frustrare şi mânie, simţindu-se o victimă, obişnuia să reacţioneze negativ chiar şi în faţa unor situaţii lipsite de orice legătură cu aceasta.

Obiectul meditaţiei realizate împreună în ziua aceea era modalitatea prin care orice experienţă sfârşeşte prin a produce o emoţie. Deoarece atât de multe din experienţele noastre ne implică prietenii şi familia, emoţiile care decurg de aici le împărtăşim cu ei. De obicei, e bine că e aşa: afinităţile legate de locurile în care am fost, de lucrurile făcute împreună, chiar obiectele împărţite, ne pot consolida relaţiile cu oamenii. Reversul medaliei este însă acela că împărtăşim şi emoţiile legate de experienţele negative.

Ne legăm energetic unul de celălalt într-un punct dincolo de spaţiu şi timp. Din cauza entanglării - ca să folosim termeni cuantici specifici - şi a legăturii formate prin intermediul emoţiilor de supravieţuire, ne este aproape imposibil să ne schimbăm când suntem conectaţi încă prin experienţe şi emoţii negative. În consecinţă, realitatea rămâne aceeaşi.

În cazul Pamelei, starea ei de a fi era o ţesătură care îngloba anxietatea fostului ei soţ, sentimentele lui de vină şi de inferioritate determinate de incapacitatea de a-şi întreţine copiii, alături de propriile ei emoţii de victimizare, resentimente şi lipsuri. Ori de câte ori apărea câte o ocazie, starea ei de victimă îşi iţea capul diform şi producea un rezultat nedorit. Emoţiile ei distructive şi energia asociată cu acestea o îngheţaseră, pur şi simplu, într-o stare stagnantă de a gândi, a face şi a fi. Indiferent ce făcea ca să încerce să schimbe situaţia, ea şi fostul ei soţ erau legaţi prin experienţele, emoţiile şi energiile lor negative comune şi, astfel, niciunul dintre eforturile pe care le-a făcut nu a schimbat nimic în relaţia cu soţul ei.

Workshop-ul a ajutat-o pe Pamela să-şi dea seama că această legătură trebuia ruptă; trebuia să abandoneze emoţiile care o defineau în realitatea ei cotidiană. Cu aceeaşi ocazie, a aflat şi despre felul în care un ciclu de gândire, simţire şi acţiune, desfăşurat neabătut timp de ani de zile, poate genera un efect de cascadă cu potenţial de declanşare a genelor de boală - evident, nu voia să se întâmple aşa ceva. Ceva trebuia să cedeze undeva.

Îmi place expresia aceasta, pentru că, aşa cum mi-a spus Pamela mai târziu, în timpul meditaţiei, şi-a recunoscut emoţiile dăunătoare pe care le generaseră sentimentele ei de victimizare - lipsă de răbdare cu copiii, mereu văitându-se şi dând vina pe cineva, sentimente de disperare şi lipsă. A renunţat la aceste emoţii asociate cu experienţa din trecut, eliberându-se, în acelaşi timp, de concentrarea asupra propriei persoane, care îi definea starea ei de a fi, încredinţându-le unei inteligenţe superioare.

Procedând astfel, Pamela şi-a eliberat în câmpul cuantic toată acea energie vremelnic îngheţată, micşorând discrepanţa dintre cine credea ea că este şi ce prezenta în faţa lumii. Şi a reuşit foarte bine - a început să se simtă atât de plină de bucurie şi recunoştinţă, încât îşi dorea belşug pentru toată lumea, nu numai pentru sine. A trecut de la emoţii egoiste la emoţii altruiste. Când a plecat de la meditaţie, era altă persoană decât cea care intrase pe uşă.

Energia Pamelei a transmis semnale către câmp astfel încât acesta să înceapă să organizeze rezultate potrivite noului sine aflat în curs de devenire. Aproape imediat, a primit dovezi în acest sens, sub două forme.

Prima avea legătură cu afacerea ei pe internet. Mai încercase o promoţie cu ceva timp în urmă, se frământase pentru promovare, verificându-şi constant site-ul şi nevăzând altceva decât rezultate mediocre. în dimineaţa cu atelierul, lansase o a doua promoţie, dar fusese prea ocupată în cursul zilei ca să se gândească la rezultate. În seara aceea, se bucura de efectele pozitive ale abandonării trecutului. S-a simţit chiar şi mai bine când a descoperit un câştig de aproape 10 000 de dolari pe ziua respectivă, proveniţi din promoţia lansată.

Cea de-a doua dovadă i-a parvenit Pamelei trei zile mai târziu, când a primit un telefon de la serviciile de asistenţă socială, prin care era anunţată că fostul ei soţ îi trimisese un cec nu numai pentru suma din luna respectivă, ci pentru toţi cei 12 000 de dolari pe care i-i datora pentru întreţinerea copiilor. Era mai mult decât mulţumită că "făcuse" aproape 22 000 de dolari după meditaţia respectivă. Nu acţionase fizic în niciun fel ca să producă rezultatele respective şi nici n-ar fi putut prezice pe ce cale vor ajunge banii aceia la ea, dar era extraordinar de recunoscătoare că se întâmplase aşa.

Povestea Pamelei ilustrează forţa renunţării la emoţiile negative. Când ne împotmolim între graniţele cadrului nostru mental uzat şi al comportamentelor şi percepţiilor de rutină, nu putem găsi soluţii la probleme înrădăcinate în trecut. Iar acele probleme (de fapt, ele sunt nişte experienţe) produc emoţii energetice puternice. Odată abandonate, trăim experienţa unei enorme eliberări de energie, iar realitatea se rearanjează singură, ca prin minune.

Părăsind trecutul, ne putem fixa privirea asupra viitorului

Gândiţi-vă cât de mult din energia dumneavoastră creatoare este prizoniera unor sentimente precum vina, înclinaţia spre critică, frica sau anxietatea, asociate unor persoane sau propriilor experienţe din trecut. Închipuiţi-vă cât bine aţi putea face dacă aţi converti orice energie distructivă în energie productivă. Reflectaţi ce aţi putea realiza dacă nu v-aţi concentra pe supravieţuire (o emoţie egoistă), acţionând, în schimb, în vederea creării unor intenţii pozitive (o emoţie lipsită de sine).

Puneţi-vă următoarea întrebare: Ce energie acumulată din experienţele trecute (sub formă de emoţii limitative) ţin în mine_, iar ea îmi consolidează fosta identitate şi mă ataşează emoţional de contextul meu prezent ? N-aş putea, oare, folosi energia aceasta pentru a o transforma într-o stare superioară, pe baza căreia să creez un rezultat nou şi diferit ?

Meditaţia vă va ajuta să eliminaţi unele dintre straturi, să renunţaţi la unele dintre măştile purtate, amândouă elemente ce blochează fluxul inteligenţei superioare din dumneavoastră, în urma suprimării straturilor respective, veţi deveni transparent. Sunteţi transparent atunci când ceea ce păreţi e ceea ce sunteţi. Şi, când vă trăiţi viaţa astfel, veţi încerca o stare de gratitudine, de bucurie superioară, despre care eu cred că este starea noastră naturală de a fi. Când procedaţi astfel, începeţi să ieşiţi din trecut şi vă puteţi îndrepta privirea spre viitor.

Pe măsură ce îndepărtaţi vălurile care blochează fluxul acestei inteligenţe din interior, începeţi să-i semănaţi. Deveniţi mai plin de iubire, mai generos, mai conştient, mai plin de voinţă - asemenea ei. Discrepanţa dispare.

În această etapă, simţiţi fericire şi plenitudine. Nu vă mai raportaţi la lumea din jur ca să vă puteţi defini. Emoţiile superioare pe care le trăiţi sunt necondiţionate. Nimeni şi nimic altceva nu vă poate face să vă simţiţi aşa. Sunteţi fericit şi inspirat doar pentru că sunteţi cine sunteţi.

Încetaţi să mai trăiţi într-o stare de lipsă sau jind. Şi ştiţi ce este minunat când ajungeţi să nu vă mai lipsească şi să nu vă mai doriţi nimic ? De-abia atunci puteţi începe, cu adevărat, să manifestaţi lucrurile în mod natural. Majoritatea oamenilor încearcă să creeze de pe poziţia unei stări de lipsă, de lipsă de valoare, de despărţire sau alte emoţii mărginite, şi nu dintr-una de gratitudine, entuziasm sau plenitudine. Acesta este însă punctul în care câmpul vă răspunde cel mai favorabil.

Toate acestea pornesc de la recunoaşterea existenţei discrepanţei, precum şi de la meditaţia asupra stărilor emoţionale negative care au produs discrepanţa respectivă şi care v-au dominat personalitatea. Dacă nu sunteţi pregătit să vă analizaţi îndeaproape, evaluându-vă înclinaţiile cu onestitate delicată (fară să vă autoflagelaţi dacă nu reuşiţi) veţi rămâne pentru totdeauna împotmolit în evenimente din trecut şi emoţii negative aferente. Vizualizaţi-o. Înţelegeţi-o. Eliberaţi-o. Creaţi cu energia de care dispuneţi, scoţând mintea din trup şi eliberând-o în câmpul cuantic.

Legătura cu publicitatea

Trebuie înţeles că agenţiile de publicitate şi clienţii lor corporatişti pricep pe deplin ideea de lipsă şi ce rol determinant are aceasta în comportamentul nostru. Toţi încearcă să ne convingă că deţin soluţiile care fac să dispară senzaţia de gol, prin identificare cu produsul lor. Specialiştii în publicitate apelează chiar la figuri celebre pe care le pun în reclame ca să semene, subconştient, ideea că un consumator se poate raporta la persoana respectivă ca "nou eu". Nu te mai simţi bine în pielea ta ? Cumpără ceva. Nu te adaptezi la societate ? Cumpără ceva. Simţi o emoţie negativă provocată de un sentiment de pierdere, despărţire sau nostalgie ? Acest cuptor cu microunde/televizor cu ecran mare/celular/automobil... orice ar fi... este exact ce ai nevoie. Te vei privi cu ochi mai buni, vei fi acceptat de societate şi vei avea şi cu 40 % mai puţine carii. Suntem cu toţii controlaţi, din punct de vedere emoţional, de această idee de lipsă.

Cum a început transformarea mea... şi, poate, o sursă de inspiraţie pentru schimbarea dumneavoastră

Am început acest capitol povestindu-vă despre momentul în care, întins pe canapea, mi-am dat seama de discrepanţa dintre cine eram cu adevărat şi identitatea pe care o prezentam în faţa lumii. Aşa că aş vrea să închei acest capitol relatându-vă restul poveştii...

Aproximativ în perioada în care a avut loc această întâmplare, călătoream frecvent, ţinând conferinţe în faţa unor persoane care mă văzuseră în filmul What the BLEEP Do We Know ? Când mă adresam diverselor grupuri, mă simţeam cu adevărat înviorat şi păream, cu siguranţă, fericit. În astfel de momente, însă, aveam o senzaţie de amorţeală. Atunci m-a izbit. Trebuia să par aşa cum se aştepta toată lumea de la mine, judecând după cum apăream în film. Începusem să cred că eram altcineva şi aveam nevoie de lume ca să-mi amintească cine credeam că sunt. Duceam, de fapt, două existenţe diferite. Nu mai voiam să fiu prins în această capcană.

Cum stăteam singur în dimineaţa aceea, am simţit că-mi bate inima şi am început să mă gândesc cine îmi bate inima. Mi-am dat seama într-o clipă că mă depărtasem de această inteligenţă înnăscută. Am închis ochii şi mi-am concentrat toată atenţia asupra acestui lucru. Am început să recunosc cine fusesem, ce ascunsesem şi cât de nefericit eram. Am început să abandonez unele aspecte legate de mine, încredinţându-le în braţele acestei inteligenţe superioare.

Pe urmă, mi-am amintit cine nu mai voiam să fiu. Am hotărât cum nu mai voiam să trăiesc cu vechea mea personalitate. Mai apoi, mi-am observat comportamentele inconştiente, gândurile şi senzaţiile care îmi consolidau vechiul sine şi le-am evaluat şi reevaluat, până am ajuns să le cunosc foarte bine.

Apoi, am reflectat la cine voiam să fiu ca nouă personalitate... până m-am transformat în ea. Am început, dintr-odată, să mă simt altfel - plin de bucurie. N-avea nimic de-a face cu toate lucrurile din jurul meu, era parte a unei identităţi fară legătură cu nimic din afara mea. Ştiam că eram pe cale să realizez ceva.

Am avut o reacţie imediată după acea primă meditaţie, care mi-a atras atenţia, pentru că persoana care s-a ridicat de pe canapea n-a mai fost aceeaşi cu cea care se aşezase. M-am îndreptat de spate şi m-am simţit atât de conştient şi de viu.

Era ca şi cum vedeam o grămadă de lucruri pentru prima dată. Mi-a fost smulsă un fel de mască de pe faţă şi am constatat că îmi doream mai multe astfel de momente.

Aşa că m-am retras din propria mea viaţă, vreo şase luni. Mi-am menţinut, într-o oarecare măsură, activitatea de la clinică, dar mi-am anulat toate conferinţele. Prietenii credeau că-mi pierdeam minţile (şi chiar aşa şi era), pentru că succesul filmului What the BLEEP Do We Know ? era la apogeu şi-mi aminteau, mereu, câţi bani aş fi putut face. Dar eu o ţineam una şi bună că n-o să mai urc niciodată pe un platou de filmare până nu încetam să mai trăiesc conform unui ideal pentru uzul lumii şi începeam să fiu un model pentru mine. Nu mai voiam să ţin conferinţe până nu ajungeam exemplul viu al tuturor lucrurilor despre care vorbeam. Aveam nevoie de o pauză de meditaţie şi de realizarea unor transformări reale în propria viaţă, doream să generez bucurie din interior şi nu din exterior. Şi doream ca acest lucru să transpară în timpul conferinţelor.

Transformarea mea nu a fost imediată. Meditam în fiecare zi, examinându-mi emoţiile nedorite şi, una câte una, am început să le dememorez. Mi-am început meditaţiile de dezvăţare şi reînvăţare şi luni de zile am fost preocupat să mă schimb. În cursul acestui proces, îmi demontam intenţionat vechea identitate şi mă dezvăţam de obiceiul de a fi eu însumi.

Acesta a fost momentul în care am început să mă simt fericit fară niciun motiv. Deveneam din ce în ce mai fericit şi nimic din afară nu justifica această stare. Astăzi, îmi fac timp să meditez în fiecare dimineaţă pentru că vreau mai mult din această stare de a fi.