Creaţia: viaţa ca un "nimeni"
La finalul capitolului anterior vă descriam pe scurt cum putem trăi în regim creator. Acelea sunt momentele de angajament deplin, de completă prezenţă în flux, astfel încât mediul, corpul şi timpul să pară imateriale şi să nu ne cotropească gândurile conştiente.
Viaţa în regim creativ înseamnă să trăiţi ca un nimeni. Aţi observat vreodată că, de fiecare dată când vă găsiţi în plină activitate creativă, uitaţi de dumneavoastră înşivă ? Va disociaţi de lumea cunoscută. Încetaţi să mai fiţi cineva care îşi asociază identitatea cu anumite lucruri aflate în posesia dumneavoastră, cu anumiţi oameni pe care îi cunoaşteţi, cu sarcinile specifice pe care le îndepliniţi şi cu anumite locuri în care aţi locuit, la un moment sau altul. S-ar putea spune că, atunci când vă aflaţi într-o stare de creativitate, uitaţi de obişnuinţa de a fi dumneavoastră înşivă. Vă lepădaţi de sinele egoist şi deveniţi fară de sine.
Aţi depăşit timpul şi spaţiul şi v-aţi transformat în conştient pur, imaterial. Odată deconectat de trup, când nu vă mai concentraţi pe oameni, locuri sau obiecte din mediul înconjurător şi dincolo de timpul linear, pătrundeţi prin poarta câmpului cuantic. Nu puteţi pătrunde fiind cineva, trebuie s-o faceţi fiind nimeni. Trebuie să lăsaţi la intrare eul concentrat asupra sieşi şi să intraţi în lumea conştientului fiind conştiinţă pură. Şi, aşa cum spuneam în capitolul 1, ca să vă transformaţi corpul (să cultivaţi o stare mai bună de sănătate), anumite condiţii exterioare (o nouă slujbă sau o relaţie nouă, poate) sau linia temporală (spre o posibilă realitate viitoare), trebuie să ajungeţi nimeni, nimic, nicicând.
Aşadar, iată marele indiciu: ca să vă puteţi schimba orice aspect al vieţii (trup, mediu sau timp), trebuie să-l transcendeţi. Ca să puteţi controla Marea Tripletă, trebuie s-o lăsaţi în urmă.
Lobul frontal: locul creaţiei şi al schimbării
Când suntem în plin proces de creaţie, ne activăm centrul creativ din creier, lobul frontal (parte a creierului frontal, care cuprinde cortexul prefrontal). Aceasta este porţiunea cea mai nouă, cea mai evoluată a sistemului nervos uman precum şi cea mai adaptabilă parte a creierului. Acesta tinde să fie centrul creativ al propriei identităţi şi forul superior sau aparatul de luare a deciziilor. Lobul frontal este sălaşul atenţiei, al concentrării, al conştientului, al observaţiei şi al conştientului. Este locul în care se petrec speculaţiile privitoare la posibilităţi, unde manifestăm intenţii ferme, unde se iau decizii conştiente, se controlează comportamentele impulsive şi emoţionale şi se învaţă lucruri noi.
De dragul simplificării, să spunem că lobul frontal realizează trei funcţii esenţiale. Acestea vor interveni toate, pe măsură ce învăţăm şi punem în practică paşii de meditaţie în vederea renunţării la obişnuinţa de a fi noi înşine din partea a III-a a acestei cărţi.
1. Metacunoaşterea: cum să deveniţi conştient de sine pentru a inhiba stările mentale şi corporale nedorite
Dacă vreţi să creaţi un nou sine, trebuie mai întâi să încetaţi să mai fiţi vechiul sine. În procesul de creaţie, prima funcţie a lobului frontal este aceea de a deveni conştient de sine.
Deoarece avem capacităţi metacognitive - capacitatea de a ne observa propriile gânduri şi sinele - putem decide cum nu mai vrem sa fim... să gândim, să acţionăm şi să simţim. Această capacitate de autoreflecţie ne permite să ne cercetăm pe noi înşine şi după aceea să facem un plan de modificare a propriilor comportamente, astfel încât să putem produce rezultate mai fericite şi dezirabile (Wallace, B. Alan, The Attention Revolution: Unlocking the Power of the Focused Mină, Wisdom Publications, Inc., Boston, 2006).
Atenţia este locul asupra căruia vă îndreptaţi energia. Pentru a folosi atenţia ca să vă capacităţi propria viaţă, va trebui să examinaţi ce aţi creat deja. Acesta este punctul din care putem spune că începeţi să vă cunoaşteţi. Vă analizaţi convingerile despre viaţă, despre propria persoană şi despre ceilalţi. Sunteţi ceea ce sunteţi, sunteţi unde sunteţi, şi sunteţi cine sunteţi din pricina a ceea ce credeţi despre dumneavoastră. Convingerile dumneavoastră sunt gândurile pe care continuaţi să le acceptaţi, conştient sau inconştient, ca legi ale propriei vieţi. Fie că le conştientizaţi sau nu, acestea vă afectează totuşi realitatea.
Aşadar, dacă vreţi cu adevărat o nouă realitate personală, începeţi să observaţi toate aspectele personalităţii dumneavoastră de acum. Dat fiind faptul că acestea operează în primul rând sub nivelul conştientului, foarte asemănător programelor automate, va trebui să pătrundeţi înăuntru şi să examinaţi aceste elemente de care nu eraţi probabil conştient înainte. Dat fiind faptul că personalitatea cuprinde felul în care gândiţi, acţionaţi şi simţiţi, trebuie să fiţi atent la gândurile inconştiente, la comportamentele reflexe şi reacţiile emoţionale - puneţi-le sub observaţie pentru a stabili dacă sunt reale şi dacă vreţi să le susţineţi în continuare cu energia dumneavoastră.
Familiarizarea cu stările inconştiente ale minţii şi trupului presupune un act de voinţă, intenţie şi luciditate. Dacă deveniţi mai atent, atenţia devine susţinută. Dacă atenţia este susţinută, conştientizaţi mai mult. Conştientizând mai mult, sunteţi mai conştient. Dacă sunteţi mai conştient, veţi observa mai mult. Dacă observaţi mai mult, vă va creşte capacitatea de observare a sinelui şi a celorlalţi oameni şi a elementelor interne şi externe ale propriei realităţi. În sfârşit, cu cât observaţi mai mult, cu atât vă treziţi din starea de minte inconştientă şi treceţi în cea de atenţie conştientizată.
Scopul conştientizării sinelui este acela de a nu mai permite niciunui gând, niciunei acţiuni sau emoţii pe care nu le mai doriţi să treacă de bariera atenţiei. Astfel, cu timpul, capacitatea dumneavoastră de inhibare conştientă a acelor stări de a fi va determina stoparea declanşării şi consolidării vechilor circuite neurologice asociate cu vechea personalitate. Şi, în consecinţa încetării re-creării zilnice a aceleiaşi configuraţii neurologice, vă remodelaţi echipamentul cerebral asociat cu vechiul sine. În plus, întrerupând manifestarea sentimentelor asociate cu gândurile respective, nu mai transmiteţi la fel genelor semnalele obişnuite. Împiedicaţi corpul să se mai reafirme ca fiind aceeaşi minte. Acesta este procesul prin care începeţi, pur şi simplu, să vă "pierdeţi mintea".
Ca urmare, pe măsură ce vă dezvoltaţi abilitatea de a vă obişnui cu toate aspectele vechiului dumneavoastră sine, la final, veţi deveni mai conştient. Scopul dumneavoastră în acest caz este să vă dezvăţaţi de ce eraţi pe vremuri, astfel încât să eliberaţi energia necesară pentru a crea o viaţă nouă şi o personalitate nouă. Nu se poate construi o nouă realitate personală păstrând aceeaşi personalitate. Trebuie să deveniţi altcineva. Metacunoaşterea este prima dumneavoastră sarcină atunci când lăsaţi trecutul în urmă ca să creaţi un nou viitor.
2. Crearea unei noi configuraţii mentale care să producă noi modalităţi de a fi
Cea de-a doua funcţie a lobului frontal este crearea unei noi minţi - eliberarea de reţelele neurologice generate de felul în care vi s-a acţionat creierul ani la rând şi influenţarea acestuia în direcţia unui nou mod de circuitare.
Când avem grijă să ne alocăm timp şi spaţiu numai pentru noi, pentru a reflecta la un nou fel de a fi, creăm momentul propice pentru ca lobul frontal să se angajeze în creaţie. Ne putem imagina noi posibilităţi şi ne putem pune întrebări esenţiale referitor la ce ne dorim cu adevărat, la cum şi cine dorim să fim, la ce vrem să schimbăm legat de noi înşine şi condiţiile noastre de viaţă.
Deoarece lobul frontal se află în legătură cu toate celelalte părţi ale creierului, acesta are capacitatea de a scana toate circuitele nervoase pentru a asambla, fară cusur, elemente de informaţie stocate sub formă de cunoştinţe şi experienţă.
Selectează apoi dintre circuitele neurologice respective, cormbinându-le într-o varietate de moduri, pentru a produce noi configuraţii aparţinând unei noi minţi. Procedând astfel, se creează un model de reprezentare internă pe care îl vedem ca o imagine mentală a rezultatului pe care intenţionăm să-l obţinem. Aşadar, este logic ca un volum mai mare de cunoştinţe să influenţeze varietatea de reţele neurologice de care dispunem în configuraţie, devenind cu atât mai capabili să visăm la modele mai complexe şi detaliate.
Pentru a ne lansa în acest pas al procesului de creaţie, este întotdeauna bine să intrăm într-o stare de reflecţie, contemplaţie, posibilitate sau speculaţie, punându-ne câteva întrebări esenţiale. Întrebările cu final deschis constituie cea mai provocatoare metodă de generare a unui flux cursiv al conştiinţei:
- Cum ar fi dacă... ?- Ce modalitate mai bună ar fi ca să... ?- Dacă aş fi eu în locul lui/ei şi aş trăi în această realitate ?- Ce personaj istoric admir şi ce trăsături demne de admirat avea ? Răspunsurile găsite alcătuiesc în mod firesc o nouă configuraţie, pentru că, pe măsură ce răspundeţi cu sinceritate, creierul va începe să funcţioneze altfel. Începând să repetaţi mental noile feluri de a fi, modelaţi alte circuite neurologice şi, cu cât vă puteţi "transforma" mai mult, cu atât vă veţi putea transforma mai mult creierul şi viaţa.
Fie că vreţi să fiţi bogat sau să deveniţi un părinte mai bun, ori un mare vrăjitor, dacă tot veni vorba, poate nu e o idee rea să vă umpleţi creierul cu cunoştinţe despre subiectul pe care l-aţi ales, astfel încât să dispuneţi de mai multe "cărămizi" ca să construiţi un nou model al realităţii pe care vreţi s-o adoptaţi. De fiecare dată când dobândiţi informaţie, adăugaţi noi conexiuni sinaptice care vor servi ca materie primă pentru eliminarea modelului cunoscut de funcţionare a creierului.
Cu cât aflaţi mai multe, cu atât aveţi mai multe arme ca să atacaţi şi să detronaţi vechea personalitate.
Lobul frontal, creator
Atunci când lobul frontal operează în regim de creaţie, acesta scotoceşte prin întregul peisaj cerebral şi adună toate informaţiile deţinute pentru a crea o minte nouă. Dacă noua stare deafipe care doriţi s-o creaţi este compasiunea, atunci, odată ce vă întrebaţi cum ar fi să simţiţi compasiune, lobul frontal va combina diferite reţele neurologice, realizând combinaţii noi pentru a crea un model inedit sau o viziune nouă. Ar putea prelua informaţie stocată din cărţile citite, filmele văzute, experienţe personale şi aşa mai departe, astfel încât să determine creierul să lucreze în modalităţi inedite. Odată creată mintea cea nouă, vă apare în faţa ochilor un program, o hologramă ori o viziune a sensului pe care îl daţi compasiunii.
3. Cum să faceţi gândul să fie mai puternic decât orice altceva
În cursul procesului de creaţie, cel de-al treilea rol vital al lobului frontal este acela de a face gândul să fie mai puternic decât orice altceva. (Rămâneţi pe recepţie ca să aflaţi cum se face, în partea a IlI-a).
Când vă aflaţi într-o stare de creaţie, lobul frontal devine foarte activ şi reduce volumul circuitelor din restul creierului, astfel încât să nu se mai prelucreze o cantitate mare de informaţie, cu excepţia unui gând unic (Robertson, Ian, Mină Sculpture: Unlocking Your Brairis Untapped Potenţial, Bantam Books, New York, 2000. Vezi şi Andrew Newberg, Eugene dAquili şi Vince Rause, Why God Wont Go Away: Brain Science and the Biology of Belief Ballantine Books, New York, 2001). Deoarece lobul frontal este executivul cu rol de mediator pentru restul creierului, poate monitoriza întreaga "geografie". Aşadar, acesta reduce volumul centrilor senzoriali (care răspund de "simţirea" corpului), al centrilor motori (răspunzători de mişcarea corpului), al centrilor asociativi (unde ne sălăşluieşte identitatea), precum şi a circuitelor de prelucrare a timpului... pentru a le reduce la tăcere. În condiţiile unei activităţi neurologice foarte reduse, s-ar putea spune că nici nu mai există minte care să prelucreze aportul senzorial (să reţinem că minte înseamnă creier în acţiune), care să activeze mişcarea în mediul înconjurător sau care să facă asocieri între activităţi şi timp; în astfel de momente nu avem trup, am devenit "nimic" şi existăm nicicând - suntem conştiinţă pură. Odată zgomotul stins în zonele respective ale creierului, starea de creativitate este una în care nu există eu sau sine aşa cum le ştim noi.
Când vă aflaţi în regim de creaţie, lobul frontal deţine controlul. Acesta devine atât de angajat, încât gândurile vi se transformă în realitate şi experienţă. Indiferent la ce vă gândiţi în astfel de clipe, acesta este întregul conţinut pe care îl prelucrează lobul frontal. Pe măsură ce "reduce volumul" zgomotelor provenite din celelalte zone ale creierului, îndepărtează sursele de distragere a atenţiei. Universul interior al gândirii devine la fel de real ca şi lumea concretă din jur. Gândurile sunt surprinse la nivel neurologic şi întipărite în arhitectura cerebrală, sub formă de experienţă.
Dacă puneţi efectiv în practică acest proces de creaţie, după cum ştiţi, experienţa respectivă produce o emoţie şi începeţi să vă simţiţi ca şi cum evenimentul ar avea loc efectiv în prezent. Sunteţi una cu gândurile şi sentimentele asociate cu realitatea dorită. Vă aflaţi acum într-o nouă stare de a fi. S-ar putea spune, la momentul în cauză, că vă rescrieţi programele subconştiente, recondiţionându-vă corpul în raport cu o nouă minte.
Lobul frontal cu funcţie de control al volumului
Atunci când gândul care vă preocupă se transformă în experienȚă, lobul frontal reduce volumul cu care glăsuiește restul creierului, astfel încât să nu se mnai prelucreze nimic altceva decât gândul acela unic. DeveniȚi imobil, nu vă mai simȚiȚi corpul, nu mai percepeȚi spaȚiul și timpul și uitaȚi de dumneavoastră.
Pierdeţi-vă mintea, eliberaţi-vă energia
În actul de creaţie, când ne transformăm în acel "nimeni", "nimic" sau "nicicând", nu ne mai creăm semnătura chimică obişnuită, pentru că nu mai avem aceeaşi identitate; nu mai gândim şi nu (ne) mai simţim la fel. Reţelele neurologice configurate de felul nostru de a gândi în regim de supravieţuire sunt acum reduse la tăcere, iar personalitatea anterior dependentă de transmiterea continuă de semnale către organism astfel încât acesta să producă hormoni de stres, pur şi simplu... dispare.
