În cursul procesului de creaţie, cel de-al treilea rol vital al lobului frontal este acela de a face gândul să fie mai puternic decât orice altceva. (Rămâneţi pe recepţie ca să aflaţi cum se face, în partea a IlI-a).

Când vă aflaţi într-o stare de creaţie, lobul frontal devine foarte activ şi reduce volumul circuitelor din restul creierului, astfel încât să nu se mai prelucreze o cantitate mare de informaţie, cu excepţia unui gând unic (Robertson, Ian, Mină Sculpture: Unlocking Your Brairis Untapped Potenţial, Bantam Books, New York, 2000. Vezi şi Andrew Newberg, Eugene dAquili şi Vince Rause, Why God Wont Go Away: Brain Science and the Biology of Belief Ballantine Books, New York, 2001). Deoarece lobul frontal este executivul cu rol de mediator pentru restul creierului, poate monitoriza întreaga "geografie". Aşadar, acesta reduce volumul centrilor senzoriali (care răspund de "simţirea" corpului), al centrilor motori (răspunzători de mişcarea corpului), al centrilor asociativi (unde ne sălăşluieşte identitatea), precum şi a circuitelor de prelucrare a timpului... pentru a le reduce la tăcere. În condiţiile unei activităţi neurologice foarte reduse, s-ar putea spune că nici nu mai există minte care să prelucreze aportul senzorial (să reţinem că minte înseamnă creier în acţiune), care să activeze mişcarea în mediul înconjurător sau care să facă asocieri între activităţi şi timp; în astfel de momente nu avem trup, am devenit "nimic" şi existăm nicicând - suntem conştiinţă pură. Odată zgomotul stins în zonele respective ale creierului, starea de creativitate este una în care nu există eu sau sine aşa cum le ştim noi.

Când vă aflaţi în regim de creaţie, lobul frontal deţine controlul. Acesta devine atât de angajat, încât gândurile vi se transformă în realitate şi experienţă. Indiferent la ce vă gândiţi în astfel de clipe, acesta este întregul conţinut pe care îl prelucrează lobul frontal. Pe măsură ce "reduce volumul" zgomotelor provenite din celelalte zone ale creierului, îndepărtează sursele de distragere a atenţiei. Universul interior al gândirii devine la fel de real ca şi lumea concretă din jur. Gândurile sunt surprinse la nivel neurologic şi întipărite în arhitectura cerebrală, sub formă de experienţă.

Dacă puneţi efectiv în practică acest proces de creaţie, după cum ştiţi, experienţa respectivă produce o emoţie şi începeţi să vă simţiţi ca şi cum evenimentul ar avea loc efectiv în prezent. Sunteţi una cu gândurile şi sentimentele asociate cu realitatea dorită. Vă aflaţi acum într-o nouă stare de a fi. S-ar putea spune, la momentul în cauză, că vă rescrieţi programele subconştiente, recondiţionându-vă corpul în raport cu o nouă minte.

Lobul frontal cu funcţie de control al volumului

Atunci când gândul care vă preocupă se transformă în experienȚă, lobul frontal reduce volumul cu care glăsuiește restul creierului, astfel încât să nu se mnai prelucreze nimic altceva decât gândul acela unic. DeveniȚi imobil, nu vă mai simȚiȚi corpul, nu mai percepeȚi spaȚiul și timpul și uitaȚi de dumneavoastră.

Pierdeţi-vă mintea, eliberaţi-vă energia

În actul de creaţie, când ne transformăm în acel "nimeni", "nimic" sau "nicicând", nu ne mai creăm semnătura chimică obişnuită, pentru că nu mai avem aceeaşi identitate; nu mai gândim şi nu (ne) mai simţim la fel. Reţelele neurologice configurate de felul nostru de a gândi în regim de supravieţuire sunt acum reduse la tăcere, iar personalitatea anterior dependentă de transmiterea continuă de semnale către organism astfel încât acesta să producă hormoni de stres, pur şi simplu... dispare.

Pe scurt, sinele emoţional care exista în regim de supravieţuire nu mai funcţionează. În momentul în care se petrece acest lucru, identitatea noastră anterioară, "starea de a fi" înlănţuită de gândirea şi simţirea în regim de supravieţuire şi-a încetat existenţa. Pentru că nu mai "suntem" aceeaşi fiinţă, energia emoţională blocată în corp este acum liberă să se mişte.

Şi atunci, unde se duce energia care alimenta înainte acel eu emoţional ? De dus, trebuie să se ducă undeva, aşa că se deplasează în alt loc. Energia respectivă, sub formă de emoţie, se îndreaptă în sus în organism, de la centrii hormonali către zona inimii (pe calea către creier)... şi, dintr-odată, ne simţim minunat, plini de bucurie, dezinvolţi. Ne îndrăgostim de propria creaţie. Acesta este momentul în care trăim experienţa stării noastre fireşti de a fi. Odată ce încetăm să mai alimentăm cu energie acel sine emoţional, acţionat de reacţia la stres, am trecut de la iubirea de sine la lipsa de sine (Dintr-o conversaţie avută cu Rolin McCraty, director de cercetare la HeartMath Research Center, din Boulder Creek, California, în octombrie 2008, referitoare la cercetările acestuia legate de deplasarea energiei dinspre corp spre creier trecând prin inimă în cursul coerenţei. Vezi McCraty, Rolin şi colab., "The Coherent Heart: heart-brain inte-ractions, psychophysiological coherence and the emergence of system-wide order", Integral Review_y nr. 2, voi. 5, dec. 2009).

În condiţiile transmutării acelei forme vechi de energie într-o emoţie de frecvenţă mai înaltă, corpul este eliberat de sclavia sa emoţională. Suntem ridicaţi deasupra orizontului ca să contemplăm un peisaj cu totul nou. Încetând să mai percepem realitatea prin prisma acelor vechi emoţii de supravieţuire, întrevedem noi posibilităţi. Iar eliberarea aceasta vindecă trupul şi eliberează mintea.

Să mai privim o dată graficul energiei şi frecvenţelor, de la emoţiile de supravieţuire până la emoţiile superioare (vezi Figura 5A). Când organismul eliberează furie sau ruşine sau dorinţă sexuală, acestea sunt transformate în bucurie, iubire sau recunoştinţă. În această călătorie spre emiterea de energie superioară, corpul (pe care l-am condiţionat să se transforme în minte) îşi pierde calităţile de "creier în acţiune" şi devine energie cu grad superior de coerenţă; materia care alcătuieşte corpul exprimă o frecvenţă de vibraţie mai mare. Iar noi ne simţim conectaţi la ceva superior. Pe scurt, manifestăm mai mult din natura noastră divină.

Când trăim în regim de supravieţuire, încercăm să controlăm sau să forţăm un rezultat - aşa face eul. Când trăim cu emoţia superioară a creaţiei, ne simţim atât de înălţaţi, încât nu am încerca niciodată să analizăm cum sau când s-ar împlini destinul ales. Suntem încredinţaţi că se va petrece pentru că l-am trăit deja în minte şi în trup - în gând şi în simţire. Suntem convinşi că aşa se va întâmpla, pentru că ne simţim conectaţi la ceva superior. Ne aflăm într-o stare de gratitudine pentru că ne simţim ca şi cum s-ar fi întâmplat deja.

Detaliile specifice ale rezultatului dorit - când va avea loc, unde şi în ce condiţii - nu le cunoşteţi în totalitate, dar v-aţi pus credinţa într-un viitor pe care nu-l puteţi nici vedea, nici percepe în vreun alt fel, cu simţurile. Pentru dumneavoastră, acesta s-a împlinit deja, aspaţial, atemporal, într-un loc din care izvorăsc toate. Vă aflaţi într-o stare de cunoaştere deplină, vă puteţi relaxa în leagănul clipei şi renunţa să mai trăiţi în regim de supravieţuire.

A anticipa sau a analiza când, unde sau cum se va petrece evenimentul n-ar face altceva decât să vă readucă la vechea identitate.

Va aflaţi într-o stare de bucurie atât de mare, încât e imposibil să încercaţi s-o înţelegeţi - aşa ceva nu fac decât fiinţele umane care trăiesc într-o stare limitată de supravieţuire.

Pe când zăboviţi în această stare de creaţie în care v-aţi pierdut vechea identitate, celulele nervoase care se declanşau altădată împreună ca să formeze acel sine de pe vremuri nu mai intră laolaltă în alcătuirea aceluiaşi circuit. Iată momentul în care vechea personalitate se destramă din punct de vedere biologic. Sentimentele legate de identitatea aceea, care condiţionau organismul în raport cu aceeaşi minte, au încetat să mai transmită aceleaşi semnale către aceleaşi gene. Şi, cu cât vă depăşiţi mai mult eul, cu atât se modifică mai tare dovada fizică a vechii personalităţi. Vechiul sine s-a evaporat.

Cele două stări ale spiritului şi trupului

Figura 5D. Comparaţie între regimul de supravieţuire şi regimul de creaţie

Încheind lectura primei părţi a acestei cărţi, v-aţi făcut, în mod conştient şi asumat, o bază de cunoştinţe care vă va ajuta să vă creaţi un nou sine. Să începem să construim acum pe această fundaţie.

Am acoperit o mulţime de posibilităţi: conceptul că mintea subiectivă ne poate afecta lumea obiectivă; potenţialul omului de a-şi transforma creierul şi corpul prin depăşirea mediului, trupului şi timpului şi perspectiva de ieşire din regimul reactiv, stresant al supravieţuirii, în care numai lumea din jur este reală şi, concomitent, pătrunderea în universul interior al creatorului. Sper din tot sufletul că acum puteţi vizualiza aceste potenţialităţi ca pe nişte realităţi posibile.

Dacă puteţi, atunci vă invit să continuaţi şi să treceţi acum la partea a Il-a, în care veţi dobândi informaţii specifice referitoare la rolul creierului şi la procesul de meditaţie care vă va pregăti să creaţi o transformare reală şi durabilă în propria viaţă.

PARTEA A II-A

CREIERUL ŞI MEDITAŢIA

CAPITOLUL 6

Trei creieri: de la a gândi la a face şi apoi la a fi

      Deseori este utilă comparaţia creierului cu un computer şi este foarte adevărat că şi al dumneavoastră dispune de toate componentele interne de care aveţi nevoie pentru a vă schimba "sinele" şi viaţa. Dar ştiţi, oare, să folosiţi aceste componente pentru a instala programe noi ?

Imaginaţi-vă două computere ce dispun de un hardware şi un software identice - unul dintre ele se află pe mâinile unui novice, iar celălalt pe mâinile unui expert în programare. Novicele ştie foarte puţine despre ce poate face un computer şi cu atât mai puţin îşi dă seama cum să-l folosească.

În puţine cuvinte, ceea ce îmi propun în partea a II-a a acestei cărţi este să vă pun la dispoziţie informaţii pertinente şi clare despre creier, astfel încât, atunci când veţi începe meditaţiile pentru a vă schimba viaţa, să ştiţi ce trebuie să se întâmple în creierul dumneavoastră şi de ce.

Schimbarea implică noi modalităţi de a gândi, a face şi a fi

Dacă ştiţi să şofaţi, atunci aveţi probabil deja experienţa celui mai elementar exemplu de a gândi, a simţi şi a face. Când aţi început să învăţaţi să conduceţi o maşină, a fost nevoie să vă gândiţi la fiecare acţiune întreprinsă, precum şi la toate regulile de circulaţie. Mai apoi, aţi devenit suficient de îndemânatic la condus, cu condiţia să fi conştientizat şi să fi fost atent la ceea ce făceaţi. În cele din urmă, aţi devenit conducător auto: conştientul a lăsat lucrurile în voia lor, devenind pasager şi, tot de atunci încoace, subconştientul stă, probabil, mai tot timpul pe scaunul şoferului; condusul a devenit automat şi este o a doua natură pentru dumneavoastră. Multe dintre cele acumulate se învaţă trecând de la gândire la acţiune şi apoi la a fi, acest regim de învăţare fiind facilitat de trei zone cerebrale.

Ştiaţi însă că se poate trece şi direct de la a gândi la a fi şi că probabil aveţi deja experienţa acestui lucru în propria viaţă ? Prin meditaţie, care reprezintă pilonul principal al acestei cărţi (capitolul de faţă va constitui o iniţiere), se poate trece de la etapa de reflecţie direct la acel sine ideal în care doriţi să vă transformaţi. Aceasta este cheia creaţiei cuantice.

Indiferent de natura lor, toate schimbările încep cu un proces de reflecţie: ne putem forma imediat alte conexiuni şi circuite cerebrale care să ne reflecte noul mod de a gândi. Şi nimic nu ne poate stimula mai puternic creierul decât situaţiile de învăţare, de asimilare de cunoştinţe şi experienţe. Acestea au rol de afrodiziac pentru creier, care "mângâie" fiecare semnal transmis de cele cinci simţuri ale noastre. Clipă de clipă, creierul prelucrează miliarde de elemente de informaţie, analizând, examinând, identificând, extrapolând, clasificând şi stocând informaţie pe care s-o poată accesa şi recupera pentru uzul nostru, în funcţie de nevoi.

După cum poate vă amintiţi, înţelegerea modului în care vă puteţi transforma mintea se bazează pe conceptul de formare a circuitelor şi reţelelor nervoase, felul în care se angajează neuronii în relaţii de lungă durată şi de rutină. V-am prezentat modelul hebbian de învăţare, care postulează că: "Nervii care se activează împreună se asociază în acelaşi circuit." Specialiştii în neuroştiinţe credeau că, după vârsta copilăriei, structura creierului era relativ imuabilă. Noile descoperiri indică însă că multe aspecte ale creierului şi sistemului nervos se pot transforma structural şi funcţional - inclusiv învăţarea, memoria şi recuperarea în urma leziunilor cerebrale - pe tot parcursul vârstei adulte.

Corolarul este şi el adevărat: "Nervii care nu se mai acţionează împreună nu se mai asociază în acelaşi circuit." Nefolosit înseamnă pierdut. Vă puteţi chiar concentra în mod voit asupra suprimării unor conexiuni sau legături nedorite. Astfel, este posibil să renunţaţi la unele dintre "lucrurile" de care vă agăţaţi şi care vă "nuanţează" modul de a gândi, acţiona şi simţi. Creierul recablat nu se va mai declanşa conform vechilor circuite ce caracterizau trecutul.

Darul neuroplasticităţii (capacitatea creierului de a reface conexiuni şi de a crea noi circuite la orice vârstă, prin acţiunea elementelor de intrare generate de ambient şi a propriilor intenţii conştiente) constă în capacitatea de a ne crea un nou nivel mental. Există un fel de "afară cu vechiul, să intre noul" de natură neurologică, procese pe care cercetătorii din domeniul neuroştiinţelor îl numesc remodelare sinaptică (pruning) şi înmugurire (sprouting). Este ceea ce numesc eu dezvăţare şi reînvăţare, procese care ne creează oportunitatea ridicării deasupra limitărilor obişnuite şi posibilitatea de a deveni superiori propriilor condiţionări sau condiţii de mediu.

În demersul de creare a "obiceiului" de a fi noi înşine, preluăm, de fapt, controlul conştient asupra a ceea ce era un proces inconştient de a fi. În loc ca mintea să se îndrepte către un obiectiv (îmi propun să nu mai fiu o persoană irascibilă), iar corpul într-altul (ia să rămân irascibil şi să mă bălăcesc în continuare în baia de substanţe chimice cu care m-am obişnuit), dorim să fuzionăm intenţia minţii cu răspunsul corpului. Ca să reuşim, trebuie să creăm un nou mod de a gândi, a face şi a fi.

Ţinând cont de faptul că, pentru a ne transforma, trebuie mai întâi să ne schimbăm felul de a gândi şi de a simţi, şi abia apoi să facem ceva (să ne schimbăm modul de acţiune sau comportamentul) pentru a trăi o experienţă nouă care, la rândul ei, să producă un sentiment nou şi, ulterior, să memorăm sentimentul respectiv până trecem într-o stare mentală (când corpul şi mintea sunt una), e bine să reţinem că avem nişte elemente ajutătoare. Pe lângă caracterul neuroplastic al creierului, un alt avantaj pe care îl avem este acela că putem lucra cu mai mulţi creieri. De fapt, suntem înzestraţi cu trei astfel de creieri.

În scopurile care ne interesează, acest capitol se va limita să abordeze funcţiile celor "trei creieri" aflate în legătură directă cu demersul de a ne dezobişnui de noi înşine. Consider că studiul a ceea ce fac pentru noi creierul şi celelalte componente ale sistemului nervos constituie o infinit de fascinantă explorare. Prima carte pe care am scris-o, Antrenează-ţi creierul !, dezvoltă această temă detaliat; site-ul meu (www.drjoedispenza.com) vă pune la dispoziţie resurse bibliografice suplimentare; dacă doriţi mai multe informaţii referitoare la creier, minte şi corp aveţi la dispoziţie multe alte publicaţii şi site-uri excelente).

Cei trei creieri