În exemplul de mai sus cu mama soacră, dacă exersaţi gândurile, comportamentele şi sentimentele de suficient de multe ori, "a fi" plin de compasiune v-ar deveni destul de firesc. Aţi evolua, de la simpla reflecţie la ideea respectivă la acţiune, în direcţia realizării acesteia şi, apoi, la întruparea ei. Compasiunea şi iubirea v-ar deveni la fel de automate şi obişnuite ca şi emoţiile limitative pe care tocmai le-aţi transformat.

Ce vă rămâne de făcut acum este să repetaţi această experienţă de gândire, simţire şi acţiune pline de compasiune. Dacă o faceţi, vă veţi înfrânge dependenţa de vechea stare emoţională şi vă veţi condiţiona neurochimic corpul şi mintea să memoreze mai bine decât conştientul starea chimică interioară numită compasiune. În cele din urmă, dacă re-creaţi în mod repetat şi după dorinţă experienţa compasiunii, exersând-o indiferent de condiţiile dumneavoastră de viaţă, oricare ar fi acestea, corpul vă va deveni mintea compasiunii - veţi memora atât de bine compasiunea, încât nimic din lumea din jur nu v-ar mai putea clinti din această stare de a fi.

Am ajuns la momentul în care toţi cei trei creieri lucrează împreună, iar dumneavoastră, din punct de vedere biologic, neurochimic şi genetic, sunteţi într-o stare de compasiune. Atunci când compasiunea devine, în mod necondiţionat, un comportament familiar şi de rutină, aţi evoluat de la cunoaştere la experienţă şi apoi la înţelepciune.

Evoluţia către o stare de a fi: rolul celor două sisteme de memorie

Dispunem de trei creieri ce ne permit să evoluăm de la a gândi la a face la a fi. Priviţi schema următoare:

Fig. 6B(1) – Amintirile declarative și non-declarative

În creier există două sisteme de memorie.

Primul sistem poartă numele de amintire declarativă sau explicită. Când ne amintim şi putem declara ce am aflat sau am trăit, înseamnă că avem amintiri declarative. Există două tipuri de amintiri declarative: cunoştinţe (amintiri semantice derivate din cunoştinţele filosofice) şi experienţă (amintiri episodice derivate din experienţe senzoriale, identificate ca evenimente din propria viaţă, a căror desfăşurare a presupus implicarea anumitor oameni, anumitor obiecte sau animale, în contextul anumitor acţiuni ale căror autori sau martori eram, într-un anume loc şi la un anume moment). Amintirile episodice au tendinţa de a se imprima pentru mai mult timp în creier şi corp decât amintirile semantice.

Cel de-al doilea sistem de memorie se numeşte non-declarativ sau amintire implicită. Se întâmplă când exersăm ceva de atâtea ori încât ne-a devenit o a doua natură, cu alte cuvinte nu mai suntem nevoiţi să ne gândim la acel lucru, ca şi cum aproape că nu putem declara cum procedăm - corpul şi mintea sunt totuna. Aici ne sunt localizate abilităţile, obişnuinţele, comportamentele automate, amintirile asociative, atitudinile inconştiente şi reacţiile emoţionale.

Astfel, atunci când luăm cele învăţate pe cale intelectuală (neocortexul) şi le aplicăm, le personalizăm, le exprimăm sau le manifestăm, ne modificăm comportamentul într-un fel anume. Când procedăm astfel, creăm o experienţă nouă, care va produce o emoţie nouă (creierul limbic). Dacă putem repeta, multiplica sau retrăi această experienţă după cum şi când ne-o dorim, vom trece într-o stare de a fi (cerebelul).

Fig. 6B(2) - Cei trei creieri: de la a gândi la a face şi apoi la a fi

Înţelepciunea este alcătuită din cunoştinţele acumulate, dobândite prin experienţă repetată. În momentul în care "a fi" plin de compasiune ne este tot atât de firesc ca şi suferinţa, tendinţa de a-i judeca pe ceilalţi, învinovăţirea altora sau sentimentele de frustrare, pesimism ori insecuritate, în acel moment am devenit înţelepţi. Suntem liberi să ne putem bucura de noi oportunităţi, pentru că viaţa pare cumva să se organizeze corespunzător felului nostru de a fi.

Dezvoltarea propriei fiinţe

      Figura 6C - această schemă ilustrează evoluţia modului în care cei trei creieri se aliniază în vederea conjugării diferitelor căi de evoluţie personală.

Cum să treceţi de la a gândi direct la a fi: preludiu la meditaţie

Trecerea de la a gândi la a face şi apoi la a fi este o evoluţie pe care am trăit-o cu toţii de multe ori, fie când am învăţat să conducem, să schiem, să tricotăm, fie când învăţăm o limbă străină atât de bine, încât se transformă într-o a doua natură.

Ei bine, să discutăm despre unul dintre cele mai mari daruri pe care ni le-a făcut evoluţia şi anume capacitatea de a trece de la a gândi la a fi - fară intervenţia vreunei acţiuni fizice. Altfel spus, putem crea o nouă stare de a fi înainte de a trăi efectiv vreo experienţă concretă.

Tot timpul facem asta, şi nu e vorba de aplicarea zicalei: "Prefa-te până reuşeşti". De exemplu, aveţi o fantezie sexuală în care trăiţi, în interior, toate gândurile, senzaţiile şi acţiunile pe care le aşteptaţi, nerăbdător, la întoarcerea celuilalt dintr-o călătorie. Sunteţi atât de pătruns de experienţa dumneavoastră interioară, încât corpul vi se modifică din punct de vedere chimic şi reacţionează ca şi cum aţi participa deja, chiar acum, la evenimentul din viitor. Aţi trecut într-o nouă stare de a fi. În mod similar, fie că exersaţi mental discursul pe care îl veţi ţine, că vă aduceţi aminte cum să gestionaţi discuţia pe care trebuie s-o aveţi cu colegul sau că vă imaginaţi ce doriţi să mâncaţi când sunteţi mort de foame, dar blocat în trafic - şi de fiecare dată vă gândiţi numai şi numai la asta şi sunteţi opac la orice altceva - corpul începe să treacă la o stare de a fi doar prin intermediul gândului.

Bine, dar cât de departe se poate merge ? Doar prin gândire şi senzaţie puteţi ajunge, în sfârşit, persoana care vă doriţi să fiţi ? Se poate crea o realitate pe care să v-o alegeţi singur şi să o şi trăiţi, la fel ca fiica mea, atunci când cu experienţa vacanţei de vară a visurilor ei ?

Aici intervine meditaţia. Aşa cum ştiţi, tehnicile meditative sunt utilizate într-o mulţime de scopuri. În cartea de faţă veţi învăţa un tip special de meditaţie, concepută într-un anumit scop - să vă ajute să vă dezvăţaţi de a fi dumneavoastră înşivă şi să vă însuşiţi sinele ideal la care visaţi. Restul acestui capitol se va ocupa cu punerea în legătură a cunoştinţelor prezentate până acum cu meditaţia pe care o veţi deprinde în curând (ori de câte ori vom discuta despre meditaţie sau despre procesul de meditaţie, mă voi referi la procesul asupra căruia ne vom concentra în partea a III-a).

Meditaţia ne permite să ne transformăm creierul, trupul şi felul de a fi. Cel mai important lucru este că astfel de transformări se pot realiza fară intervenţia vreunei acţiuni de ordin fizic sau a unei interacţiuni cu ambientul. Prin meditaţie putem instala echipamentul neurologic necesar, exact aşa cum cei care exersau la pian sau făceau exerciţii de digitaţie reuşiseră nişte transformări prin exerciţiu mental repetat. (Subiecţii respectivi foloseau exclusiv repetiţia mentală, dar, pentru scopurile noastre, aceasta constituie doar una dintre componentele - deşi una foarte importantă - procesului de meditaţie).

Dacă v-aş cere să reflectaţi la calităţile cu care ar fi înzestrat acest sine ideal sau dacă v-aş sugera să vă gândiţi cum v-aţi simţi dacă aţi fi în pielea unei personalităţi precum Maica Tereza sau Nelson Mandela, atunci, numai reflectând la un nou fel de a fi, aţi începe să vă acţionaţi creierul altfel şi să vă creaţi o altă minte (creier în acţiune). Acesta este exerciţiul mental repetitiv. Acum, vă cer să vă gândiţi la cum ar fi să fiţi fericit, mulţumit, satisfăcut şi împăcat. Ce v-aţi închipui dacă ar fi să creaţi un nou ideal de sine ?

În esenţă, procesul de meditaţie vă permite să răspundeţi la această întrebare, punând laolaltă toate informaţiile aflate şi configurate în circuitele sinaptice din creier referitor la ce înseamnă să fii fericit, mulţumit, satisfăcut şi împăcat. În cadrul meditaţiei luaţi cunoştinţele respective şi apoi vă puneţi pe dumneavoastră în ecuaţie. În loc să vă întrebaţi doar ce ar însemna să fiţi fericit, vă puneţi în situaţia de a exersa - şi deci de a trăi - o stare de fericire. La urma urmei, ştiţi cum arată şi cum se simte fericirea. Aţi avut astfel de experienţe în trecut, aţi văzut versiunile altor oameni în astfel de situaţii. Acum, selectaţi dintre cunoştinţele dobândite şi testaţi pentru a crea un ideal de sine.

V-am vorbit despre felul în care, cu ajutorul lobului frontal, puteţi folosi modalităţi noi de activare a unor circuite noi ca să creaţi o minte nouă. În momentul în care activaţi această minte nouă, creierul creează un fel de hologramă şi vă oferă un model de urmat în crearea noii dumneavoastră realităţi, pe care s-o formaţi pe viitor. Pentru că v-aţi instalat circuite neuronale noi înainte de manifestarea efectivă a oricărei experienţe reale, nu sunteţi nevoit să purtaţi o revoluţie nonviolentă, precum Gandhi, nici să vă aşezaţi în fruntea poporului şi să fiţi ars pe rug, ca Ioana d'Arc. Nu aveţi nimic altceva de făcut decât să vă folosiţi cunoştinţele şi experienţa acumulată în ceea ce priveşte calităţile respective, de curaj şi convingere nestrămutată ca să produceţi un efect emoţional în interior. Rezultatul va fi o stare de a fi. Producând în mod repetat această stare de a fi, vă veţi familiariza cu ea şi veţi crea noi circuite. Cu cât veţi atinge mai des starea în cauză, cu atât mai des gândurile respective se vor transforma în experienţă.

Odată realizată această transformare gând-experienţă, produsul final al experienţei respective va fi o senzaţie, o emoţie. Când se întâmplă acest lucru, corpul (în calitatea sa de inconştient) nu face diferenţa între un eveniment petrecut în realitatea fizică şi emoţiile create exclusiv prin gând.

Ca persoană care îşi condiţionează corpul în raport cu o minte nouă, veţi constata că creierul raţional şi cel emoţional lucrează acum în tandem. Reţineţi că gândurile sunt pentru creier, iar senzaţiile pentru corp. Când şi gândiţi şi simţiţi într-un anume fel în cadrul procesului de meditaţie, sunteţi altfel decât eraţi la început. Circuitele nou instalate, transformările neurologice şi chimice produse de gândurile şi emoţiile în cauză v-au transformat astfel încât există dovezi fizice la nivelul creierului şi corpului care să le susţină.

În acest punct, puteţi spune că sunteţi într-o altă stare de a fi. Încetaţi să mai exersaţi fericirea sau recunoştinţa sau orice altceva - sunteţi recunoscător sau fericit. Puteţi genera zilnic această stare de a fi în minte şi în trup; puteţi retrăi permanent un eveniment şi produce răspunsul emoţional adecvat la experienţa de a fi acest nou sine ideal.

Dacă puteţi încheia astfel şedinţa de meditaţie - transformat neurologic, biologic, chimic şi genetic - v-aţi activat modificările respective înainte de trăirea efectivă a oricărei experienţe; de acum înainte veţi fi mai înclinat să acţionaţi şi să simţiţi conform acestei stări. V-aţi dezvăţat de a fi dumneavoastră înşivă.

Nu uitaţi: când sunteţi într-o nouă stare de a fi - o nouă personalitate - vă creaţi şi o realitate personală nouă. Repet: Starea nouă de a fi creează o personalitate nouă. O personalitate nouă produce o nouă realitate personală.

      De la a gândi la a fi

Figura 6D. Se poate trece de la a gândi la a fi fără să fiţi nevoit să faceţi ceva. Dacă exersaţi mental o altă configuraţie neurologică, va sosi un moment în care gândul care vă preocupă se va transforma în experienţă. Produsul final al acestei experienţe exterioare îl constituie o emoţie sau un sentiment. Odată ce vă transpuneţi în locul persoanei care doriţi să fiţi, corpul (în calitatea acestuia de inconştient) începe să creadă că se găseşte în mijlocul acelei realităţi. În momentul acesta, minte şi corp deopotrivă încep să funcţioneze conjugat, iar dumneavoastră "sunteţi" persoana respectivă, fără să fiţi nevoit să faceţi nimic deocamdată. Pe măsură ce se pătrunde mai adânc în interiorul acestei noi stări de a fi, numai prin gândire, veţi fi din ce în ce mai înclinat să acţionaţi şi să gândiţi aşa cum sunteţi.

Cum vă veţi putea da seama dacă procesul de meditaţie pe care vi l-am prezentat v-a activat cei trei creieri pentru a genera efectul scontat ? Simplu: vă veţi simţi diferit ca urmare a efortului depus în acest proces. Dacă vă simţiţi exact ca înainte, dacă aceiaşi catalizatori vă produc aceleaşi reacţii, atunci în câmpul cuantic nu s-a întâmplat nimic. Gândurile şi senzaţiile neschimbate reproduc în câmp acelaşi semnal electromagnetic. Nu v-aţi transformat din punct de vedere chimic, neurologic, genetic sau în oricare altă privinţă. Dar, dacă sfârşiţi prin a ieşi din meditaţie simţindu-vă altfel decât la începutul acesteia, şi dacă vă puteţi menţine această stare modificată de a fi în minte şi în trup, atunci v-aţi transformat cu adevărat.

Acel lucru pe care l-aţi schimbat în interior - noua stare de a fi pe care aţi creat-o - ar trebui să producă acum un efect în afară. Aţi depăşit modelul cauză-efect al universului, vechiul concept newtonian conform căruia ceva exterior vă controlează gândurile, acţiunile şi emoţiile. Mă voi întoarce, în scurt timp, asupra acestui aspect.

Vă veţi mai da seama că meditaţia a dat roade şi dacă, în urma eforturilor depuse, în viaţa dumneavoastră apare ceva nou şi neaşteptat. Nu uitaţi: conform modelului cuantic, dacă am creat o minte nouă şi o nouă stare de a fi, atunci avem o semnătură electromagnetică nouă. Pentru că gândim şi (ne) simţim diferit, modificăm realitatea. Împreună, gândurile şi senzaţiile pot face aşa ceva, separat nu. Să vă aduc din nou aminte: Viaţa n-are cum să ţi se schimbe dacă gândeşti într-un fel şi simţi într-altul. Combinaţia de gânduri şi senzaţii este starea dumneavoastră de a fi. Schimbaţi-vă starea de a fi... şi transformaţi-vă realitatea.

Iată unde intervin cu adevărat semnalele coerente. Dacă puteţi transmite în câmpul cuantic un semnal coerent în gând şi în simţire (o stare de a fi) care să nu aibă nimic de-a face cu lumea exterioară, atunci în viaţa dumneavoastră se va petrece ceva diferit. În momentul acela veţi trăi cu adevărat experienţa unei reacţii emoţionale puternice, care vă va inspira să creaţi, încă o dată, o altă realitate - puteţi folosi această emoţie ca să generaţi o experienţă mai deosebită.

Să revin la Newton. Suntem cu toţii condiţionaţi de concepţia newtoniană conform căreia viaţa este dominată de principiul cauză-efect. Când ni se întâmplă ceva pozitiv, ne exprimăm recunoştinţa sau bucuria. Aşa că trecem prin viaţă în aşteptarea unei persoane sau a unui lucru din afara noastră care să ne regleze felul în care (ne) simţim.

Ceea ce vă sugerez eu, în schimb, este să preluaţi controlul şi să inversaţi procesul. În loc să aşteptaţi o ocazie care să vă facă să vă simţiţi într-un anume fel, creaţi-l înainte de a trăi vreo experienţă în mediul fizic; convingeţi-vă corpul pe cale emoţională că experienţa "generatoare de recunoştinţă" a avut deja loc.

Ca să reuşiţi acest lucru puteţi să alegeţi un potenţial din câmpul cuantic şi să încercaţi să vă imaginaţi ce senzaţie aţi avea dacă l-aţi trăi în realitate. Vă cer să vă folosiţi gândul şi simţirea ca să vă puneţi în pielea acelui sine viitor, acea identitate posibilă, atât de intens, încât să începeţi să vă condiţionaţi emoţional corpul astfel încât să creadă ca sunteţi deja persoana respectivă. Cine vreţi să fiţi când deschideţi ochii după şedinţa de meditaţie ? Cum v-aţi simţi să fiţi acest sine ideal sau să trăiţi această experienţă dorită ?

Ca să vă dezvăţaţi complet de a fi dumneavoastră înşivă, luaţi-vă adio de la cauză şi efect şi adoptaţi modelul cuantic al realităţii. Alegeţi, după dorinţă, o realitate potenţială, trăiţi-o în gând şi în simţiri şi fiţi recunoscător, înainte ca evenimentul să aibă efectiv loc. Puteţi accepta ideea că, odată transformată starea interioară, nu mai aveţi nevoie de lumea din jur care să genereze motive să simţiţi bucurie, recunoştinţă, apreciere sau orice altă emoţie superioară ?

Când corpul simte evenimentul petrecându-se, iar dumneavoastră îl simţiţi ca fiind real, numai pe baza concentrării şi a celor simţite la nivel emoţional, atunci trăiţi viitorul în prezent. Aceasta este clipa în care, aflat în acea stare de a fi, în acel moment de acum şi prezent în mijlocul experienţei respective, deveniţi conectat la toate realităţile posibile ale câmpului cuantic. Singura modalitate prin care se poate accesa câmpul cuantic este să vă aflaţi în mijlocul momentului prezent.

Reţineţi că acesta nu poate fi doar un proces intelectual. Gândurile şi senzaţiile/sentimentele trebuie să fie coerente, cu alte cuvinte, meditaţia vă ajută să coborâţi cu vreo douăzeci şi cinci de centimetri de la cap şi să pătrundeţi în inimă. Deschideţi-vă inima şi reflectaţi cum v-aţi simţi dacă aţi întrupa o combinaţie a tuturor trăsăturilor pe care le admiraţi şi care alcătuiesc modelul dumneavoastră ideal de sine.