Scopul nostru pe pământ nu este să fim buni, să-l mulţumim pe Dumnezeu, să fim frumoşi, populari sau să reuşim în viaţă, ci, mai curând, să îndepărtăm măştile şi faţadele care se aşază de-a curmezişul fluxului acestei inteligenţe şi să exprimăm această inteligenţă superioară prin noi înşine. Să fim capacităţi de propriile eforturi creative şi să adresăm întrebări care să ne conducă, în mod inevitabil, către un destin mai generos. În loc să ne aşteptăm la cele mai nefericite situaţii posibile, să anticipăm miraculosul şi să trăim ca şi cum forţa aceasta ne-ar favoriza. Dacă ne gândim la neobişnuit, dacă ne contemplăm realizările obţinute prin folosirea acestei forţe nevăzute şi ne deschidem mintea ca să întâmpinăm potenţialităţi mai mari, toate acestea ne vor provoca să evoluăm şi să îngăduim din ce în ce mai mult acestei forţe să ne pătrundă.

De pildă, vindecarea noastră autentică ar trebui să ne facă, în mod firesc, să ne punem nişte întrebări mai evoluate, de genul: Pot oare vindeca pe altcineva cu o simplă atingere ? Şi dacă reuşesc aşa ceva_y e posibil să salvez o persoană dragă, de la distanţă ? Iar din momentul în care stăpânim această putere pentru că am determinat o transformare a materiei fizice la persoana respectivă, s-ar putea să ne punem următoarea întrebare: Pot crea ceva din nimic ?

Cât de departe putem merge ? E o aventură fară sfârşit. Singura noastră limită o constituie întrebările pe care ni le punem, cunoştinţele pe care le acumulăm şi capacitatea noastră de a ne păstra mintea şi inima deschise.

      POSTFAŢĂ

A locui în propriul sine

Unul dintre cele mai mari neadevăruri pe care am ajuns să-l credem despre noi înşine şi adevărata noastră natură este acela că nu suntem altceva decât alcătuiri fizice, definite de o realitate materială, lipsite de dimensiune şi energie vitală şi independente de Dumnezeu, care, bănuiesc că ştiţi deja, este în noi şi peste tot în jur. Ascunderea în continuare a adevărului referitor la identitatea noastră reală nu numai că ne afundă în sclavie, dar şi afirmă, totodată, că suntem fiinţe limitate, cu viaţă liniară lipsită de sens adevărat.

Postulatul conform căruia nu există tărâmuri şi viaţă dincolo de lumea noastră fizică şi că nu avem control asupra propriului destin nu este un "adevăr" demn de crezare. Îmi doresc să vă fi oferit puterea şi capacitatea - prin puţinul de cunoaştere conţinut în această carte - să vedeţi cine sunteţi cu adevărat.

Sunteţi o fiinţă multifuncţională care îşi creează propria realitate. Menirea întregului efort care stă în spatele acestei cărţi a fost să vă ajute să acceptaţi această idee, care să vă devină lege şi nouă credinţă. Aplicarea conceptelor din lucrarea de faţă înseamnă că va trebui să vă risipiţi obiceiurile şi apoi să vă creaţi altele noi.

Atunci când vă lepădaţi cu totul de viaţa sau de mintea veche, obişnuită, şi porniţi să vă creaţi alta nouă, există un moment între cele două lumi care e văduvit de orice lucru familiar, iar cei mai mulţi dau năvală din acest vid înapoi către ceea ce le-a fost familiar. Acest domeniu de incertitudine - necunoscutul - este pământul roditor pe care-l recunosc non-conformiştii, misticii şi sfinţii.

Viaţa pe tărâmul imprevizibilului înseamnă întruparea tuturor potenţialităţilor în acelaşi timp. Vă puteţi găsi un locşor în acest gol ? Dacă da, sunteţi în miezul unei mari forţe creatoare, şi anume aceea că sunteţi.

Transformarea din punct de vedere biologic, energetic, fizic, emoţional, chimic, neurologic şi genetic şi renunţarea la viaţa trăită prin afirmarea inconştientă a faptului că lupta, concurenţa, succesul, celebritatea, frumuseţea fizică, sexualitatea, avuţiile şi puterea sunt Alfa şi Omega ale întregii existenţe a omului constituie momentul în care rupem lanţurile comunului. Mă tem că această aşa-numită reţetă a reuşitei supreme în viaţă este cea din cauza căreia căutăm în continuare răspunsurile şi fericirea în afara noastră înşine, când de fapt răspunsurile adevărate şi bucuria autentică s-au aflat dintotdeauna înăuntru.

Aşa că unde şi cum ne găsim sinele adevărat ? Creăm o mască modelată de asocieri cu mediul exterior, care să perpetueze minciuna ? Sau ne identificăm cu ceva din interiorul nostru, înzestrat cu tot atâta realitate ca oricare alt lucru din exterior, şi creăm o identitate unică, ce dispune de conştient şi de o minte pe care să le putem imita ?

Aşa este - tocmai această resursă infinită de informaţii şi inteligenţă, personală şi universală, este cea intrinsecă tuturor fiinţelor umane. Este vorba despre o conştiinţă energetică plină de o asemenea coerenţă încât, când se mişcă prin noi, singurul nume pe care putem să i-l dăm nu e altul decât iubire. Când se deschide poarta, frecvenţa acestei conştiinţe poartă o asemenea informaţie vitală, încât ne transformă din interior. Aceasta este o experienţă căreia m-am deprins cu smerenie să-i dedic viaţa.

Sper din tot sufletul că sunteţi conştient că aveţi întotdeauna acces la ea, dacă doriţi. Dar, dacă vă trăiţi viaţa dintr-o perspectivă materialistă, atunci veţi avea de luptat ca să-i acceptaţi existenţa. De ce ? Păi, realiştii definesc de obicei realitatea cu ajutorul simţurilor şi, dacă n-o pot vedea, gusta, mirosi, atinge sau auzi, atunci nu există, nu ? Această dualitate este o modalitate perfectă de a-i ţine pe oameni rătăciţi în propria iluzie. Ţineţi-le numai atenţia concentrată asupra realităţii exterioare, fie ea plăcută, fie haotică, şi li se va părea prea dificil să pătrundă în interior.

Atenţia vă este acolo unde vă este şi energia. Plasaţi-vă întreaga atenţie asupra universului exterior, material, şi atât veţi investi în realitate. Dimpotrivă, ordonaţi-i să dezvăluie un aspect mai profund al sinelui şi energia dumneavoastră va amplifica realitatea respectivă. Ca fiinţe umane, dispuneţi de libertatea de a vă direcţiona conştientul asupra oricărui lucru. Dezvoltarea capacităţii de gestionare şi utilizare corespunzătoare a acestei abundente de forţă este un dar. Realitate va deveni orice obiect de reflecţie pe care îl conştientizaţi.

Dacă încetaţi să mai credeţi că gândul este real, veţi recădea în materialism şi vă veţi curma demersul. Nu veţi face altceva decât să selectaţi, pur şi simplu, vreo dependenţă emoţională sau vreun obicei de gratificare imediată şi pe urmă vă veţi convinge să renunţaţi la posibil.

Iată unde se ascunde dilema: realitatea viitoare pe care o creăm în propria minte nu ne transmite încă feedback senzorial şi, conform modelului cuantic, simţurile trebuie să fie ultimele care să perceapă experienţa creată. Din acest motiv, mulţi dintre noi transformă din nou materialismul în lege şi revin la starea de inconştienţă.

Vreau să vă amintesc că toate lucrurile materiale izvorăsc din câmpul invizibil al imaterialului, dincolo de spaţiu şi timp. Mai simplu spus, dacă plantezi seminţe pe acest tărâm, vei vedea că dau roade mai târziu. Dacă puteţi trăi cu atâta plenitudine un vis în minte şi emoţie, în universul interior al potenţialităţilor, atunci visul vi s-a înfăptuit deja. Aşa că abandonaţi pur şi simplu; visul va înmuguri în viaţa exterioară. Aceasta este legea.

Aici însă rezidă cea mai dificilă parte a întregului proces: să vă faceţi sau să vă rezervaţi timp ca preţiosul sine să purceadă efectiv la înfăptuire.

În aceasta constă totul. Suntem creatori divini. E ceea ce facem când suntem inspiraţi şi aplecaţi către cunoaştere. Dar şi dumneavoastră şi eu suntem în acelaşi timp creaturi ale rutinei. Ne facem o obişnuinţă din orice. Suntem înzestraţi cu trei creieri care ne permit să evoluăm de la cunoaştere la experienţă şi apoi la înţelepciune. Ca să conferim caracter implicit oricărui lucru pe care îl învăţăm prin repetarea experienţei, putem deprinde corpul să se transforme în minte - astfel definim noi obişnuinţa.

Problema constă în faptul că ne-am făcut obişnuinţe care ne limitează adevărata măreţie. Emoţiile de supravieţuire, cu un potenţial de dependenţă atât de accentuat, ne fac să trăim limitat, să ne simţim separaţi de Izvor şi să uităm că suntem creatori. De fapt, stările mentale corespunzătoare stresului sunt motivele reale pentru care suntem controlaţi de emoţie, trăim conform unui numitor inferior de energie şi suntem sclavii unui ansamblu de convingeri care-şi au rădăcinile în frică. Aceste aşa-numite stări psihologice normale au fost acceptate de majoritatea oamenilor ca fiind cele fireşti şi împărtăşite de majoritatea lumii. Dar, de fapt, acestea sunt adevăratele "stări alterate" de conştiinţă.

În consecinţă, vreau să subliniez că anxietatea, deprimarea, frustrarea, furia, vina, durerea, grija şi tristeţea - emoţiile pe care miliarde de oameni le exprimă de regulă - constituie motivul pentru care lumea în general duce un trai dezechilibrat şi denaturat faţă de adevăratul sine. Şi poate că presupusele stări alterate de conştiinţă realizate în cadrul meditaţiei în clipe cu adevărat mistice sunt, de fapt, stări "naturale" de conştiinţă ale omului, pe care ar trebui să ne străduim să le trăim în mod obişnuit. Acesta este adevărul pe care îl accept eu.

A venit timpul să ne trezim şi să fim exemplul viu al adevărului. Nu este suficient să adoptăm aceste concepţii; este momentul să le transpunem în viaţă, să le manifestăm şi să fim "cauza" în toate domeniile propriei vieţi. Atunci când şi dumneavoastră, şi eu vom "întrupa" astfel de idealuri de adevăr, transformându-le în obişnuinţă, ele vor deveni parte implicită din noi.

Fiindcă suntem echipaţi cu circuite de creare a obişnuinţelor, de ce să nu încercăm să facem din nobleţe, compasiune, geniu, nevinovăţie, autodeterminare, iubire, luciditate, generozitate, vindecare, manifestare cuantică şi divinitate noile noastre obişnuinţe ? Să îndepărtăm straturile de emoţii personale pe care am hotărât să le memorăm ca fiind propria identitate, să ne scuturăm de limitările egoiste pe care le-am investit cu atâta putere, să abandonăm convingeri şi percepţii false referitoare la natura realităţii şi a sinelui, să ne depăşim deprinderile neurologice care definesc trăsături distructive ce ne subminează în mod repetat evoluţia şi să renunţăm la acele atitudini care ne-au împiedicat să vedem cine suntem cu adevărat... toate acestea sunt etape ale demersului de descoperire a adevăratului sine.

Există un aspect al sinelui care constă într-o fiinţă plină de bunăvoinţă şi care ne aşteaptă dincolo de toate vălurile. Acesta e sinele în ipostaza sa lipsită de ameninţare, când nu se teme de pierdere, când nu încearcă să-i mulţumească pe toţi cei din jur, când nu aleargă după succes şi nu dă din coate să ajungă cu orice preţ în vârf, când nu regretă trecutul sau când nu se simte inferior, fară speranţă ori nesătul, şi asta doar ca să enumerăm câteva. Când depăşim şi îndepărtăm orice s-ar afla în calea puterii noastre infinite şi a sinelui, facem o faptă nobilă nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru întreaga omenire.

Prin urmare, cea mai mare obişnuinţă de care v-aţi putea dezvăţa vreodată este aceea de a fi dumneavoastră înşivă, iar cea mai mare obişnuinţă pe care v-aţi putea-o vreodată crea este aceea de a exprima divinul prin dumneavoastră înşivă. Aceasta înseamnă să locuiţi în adevărata dumneavoastră natură şi identitate. Aceasta înseamnă să locuiţi în propriul sine.

      ANEXA A

Inducţia "Părţile corpului"

(Săptămâna întâi)

Minunat.. Acum...

Eşti conştient de locul... pe care îl ocupă buzele tale în spaţiu...

Simţi... densitatea buzelor tale în spaţiu…

Notă: în inducţia Părţile corpului, există un motiv pentru care folosesc în mod repetat cuvântul spaţiu, şi anume: conform monitorizării EEG realizate în timp ce cursanţii erau dirijaţi prin meditaţia asistată, subiecţii treceau în starea de undă cerebrală Alfa când erau sprjiniţi să conştientizeze spaţiul pe care îl ocupă corpul lor în spaţiu şi volumul ocupat de spaţiul respectiv în spaţiu. Formulările şi instrucţiunile respective produceau diferenţe funcţionale imediat observabile în modelele de undă cerebrală ale subiecţilor. Vezi: Fehmi, Les şi Robbins, Jim, The Open-Focus Brain Harnessing the Power of Attention to Heal Mind and Body, Trumpeter Books, Boston, 2007.

Eşti conştient de locul... pe care îl ocupă maxilarul tău în spaţiu...

Sesizezi densitatea maxilarului tău în spaţiu...

Acum... încearcă să simţi spaţiul... pe care... obrajii tăi... îl ocupă în spaţiu...

Simte... densitatea spaţiului... ocupat de obrajii tăi... încearcă să conştientizezi spaţiul... pe care nasul tău... îl ocupă... în spaţiu...

Simte... densitatea nasului tău... în spaţiul din jur... Acum... încearcă să simţi... spaţiul... din jurul ochilor tăi... Simte densitatea ochilor tăi... în spaţiu... Simte... locul... pe care... fruntea ta... îl ocupă în spaţiu... neîntrerupt... până la tâmple... Simte... densitatea... frunţii tale... în spaţiu... Simţi spaţiul... pe care întreaga ta faţă... îl ocupă... în spaţiu...

Simte... densitatea feţei tale... în spaţiu... Conştientizează spaţiul... pe care urechile... îl ocupă în spaţiu...

Simte... densitatea urechilor tale... în spaţiu... Simte spaţiul... din jurul capului tău... Densitatea întregului cap... în spaţiu... Coboară acum... încet... simte spaţiul din jurul gâtului... Conştientizează... densitatea spaţiului... coboară de-a lungul gâtului tău...

Continuă... acum, devii conştient de spaţiul existent în jurul umerilor tăi...

Simţi densitatea acestui spaţiu... îţi cuprinde umerii... Densitatea spaţiului ocupat de umeri... braţe... până la coate... îţi simţi antebraţele grele... încheieturile... palmele grele...