trimit un cec cu suma respectivă.
Arvardan deveni brutal.
- Îmi datorezi mult mai mult decât o sută de credite.
Pola îşi muşcă buzele, coborând vocea.
- E singura parte din uriaşa mea datorie pe care pot s-o plătesc, domnule. Îmi spuneţi adresa?
- Casa Oficială, îi aruncă el peste umăr, dispărând în întuneric.
Pola se pomeni că începe să plângă!
60
Shekt o întâmpină la uşa biroului.
- S-a întors, îi spuse. L-a adus un individ mărunţel.
- Bine! spuse ea cu greutate.
- Mi-a cerut două sute de credite, i le-am dat.
- Trebuia să-ţi ceară o sută, dar n-are importanţă.
Se strecură pe lângă el înăuntru.
- Am fost grozav de îngrijorat, spuse Shekt cu duioşie şi mâhnire în glas. Toată
zarva asta din cartier... Nici n-am îndrăznit să întreb despre ce era vorba. Cine ştie ce putea să ţi se întâmple.
- E-n ordine. Nu s-a întâmplat nimic... Lasă-mă să dorm aici la noapte, tată.
Dar, în ciuda oboseli, nu reuşi să doarmă, fiindcă ceva se întâmplase totuşi.
Întâlnise un bărbat şi acesta era extraterestru. Avea în schimb adresa lui. Avea adresa.
CAPITOLUL X
INTERPRETAREA EVENIMENTELOR
Între cei doi pământeni exista un contrast total. Unul părea să fie cel mai puternic dintre pământeni; celălalt era cu adevărat.
Astfel, Înaltul Ministru era cel mai important om de pe Pământ, suveranul recunoscut al planetei, numit prin decret direct şi irevocabil de către împăratul întregii Galaxii; el era subordonat, fireşte, Guvernatorului împăratului. Secretarul său părea un nimeni, fiind de fapt un simplu membru al Societăţii Stegarilor. El era desemnat, teoretic vorbind, de Înaltul Ministru, pentru a se ocupa de tot felul de mărunţişuri. Nu se specifica ce anume şi, tot teoretic, putea fi concediat oricând.
Înaltul Ministru era cunoscut de-a lungul şi de-a latul Pământului şi respectat ca arbitru suprem în materie de Datini. El decreta excepţiile de la Şaizeci şi tot el judeca pe cei ce încălcau ritualul, pe cei ce nu respectau schemele de raţionalizare şi producţie, pe cei ce pătrundeau în teritoriile interzise şi aşa mai departe.
Pe Secretarul său, dimpotrivă, nu-l cunoştea nimeni, nici măcar după nume, cu excepţia Societăţii Stegarilor şi, desigur, a Înaltului Ministru însuşi.
Înaltul Ministru avea darul vorbirii, ţinând deseori cuvântări în faţa poporului, cuvântări cu un înalt conţinut emoţional. Avea părul blond, purtat în plete lungi, şi trăsături aristocratice. Secretarul lui, cu nasul cârn şi chip pocit, prefera un cuvânt scurt unuia lung, un mormăit unui cuvânt şi tăcerea unui mormăit ― cel puţin în public.
Înaltul Ministru avea aşadar toate aparenţele puterii; Secretarul ― realitatea ei.
În intimitatea biroului Înaltului Ministru, situaţia devenea evidentă.
Înaltul Ministru era nervos şi încurcat, iar Secretarul rece şi indiferent.
- Nu înţeleg, spunea Înaltul Ministru, ce legătură există între toate aceste rapoarte. Rapoarte şi iar rapoarte!
Ridică un braţ deasupra capului, izbind cu putere un maldăr imaginar de hârtii.
- N-am timp pentru ele.
61
- Întocmai, spuse rece Secretarul. De aceea m-aţi angajat pe mine. Le citesc, le rumeg şi le transmit.
- Bine, bine, Balkis, treci la subiect. Şi mai repede, te rog, fiind vorba de chestiuni minore.
- Minore? Excelenţa Voastră ar putea avea foarte mult de pierdut într-o bună zi dacă nu-şi ascute puterea de judecată... Să vedem ce vor să spună aceste rapoarte şi după aceea am să vă întreb dacă le mai consideraţi minore. Avem mai întâi raportul, primit acum nici şapte zile, de la subalternul lui Shekt. De la el am prins firul.
- Ce fir?
Balkis zâmbi amar.
- Îmi îngăduie Excelenţa Voastră a-i aminti de nişte proiecte importante, pe care le nutrim aici pe Pământ de câţiva ani?
- Şşt!
