Şi, uneori, foarte rar, e drept, se mai poate întâmpla să-şi facă apariţia însuşi Înaltul Ministru.

Dar nu ca acum, aproape alergând, aproape transpirat, insensibil la respectuoasele saluturi cu mâna, fără să ia în seamă privirile uimite dar precaute ce-l 81

urmăreau, uităturile semnificative schimbate între spectatori, sprâncenele ridicate întrebător.

Se năpusti în Camera Legislativă pe uşa secretă, o luă de-a binelea la fugă în josul unei rampe goale ce răsuna sub paşii săi, izbi într-o uşă ce se deschise la o apăsare de picior a cuiva din interior şi Înaltul Ministru intră.

Secretarul său abia binevoi să-şi ridice privirea din spatele biroului modest, unde stătea aplecat asupra unui minitelevizor cu protecţie de câmp, ascultând cu atenţie şi aruncându-şi din când în când privirea peste un maldăr de rapoarte cu aspect oficial, ce se înălţa în faţa sa.

Înaltul Ministru bătu cu putere în birou.

- Ce-nseamnă asta? Ce se-ntâmplă?

Secretarul îi aruncă o privire rece şi dădu televizorul la o parte.

- Vă salut, Excelenţă.

- Scuteşte-mă de salutul tău, se răsti Înaltul Ministru. Vreau să ştiu ce se petrece!

- Pe scurt, omul nostru a evadat.

- Vrei să spui, omul tratat de Shekt cu sinapsificatorul... extraterestrul...

spionul... cel de la ferma de lângă Chica?

Nu se ştie câte calificative ar mai fi turuit Înaltul Ministru în tulburarea sa, dacă

Secretarul nu l-ar fi întrerupt cu un "Exact" indiferent.

- De ce n-am fost informat? De ce nu mi se spune niciodată nimic?

- Trebuiau luate măsuri de urgenţă, iar dumneavoastră eraţi ocupat. V-am înlocuit eu, atât cât m-am priceput.

- Sigur, ai foarte mare grijă să nu mă deranjezi atunci când vrei să acţionezi de capul tău. Nu permit acest lucru. Nu îngădui să se treacă peste mine, să fiu dat la o parte. Nu accept...

- Pierdem timpul, veni replica pe un ton cât se poate de firesc.

Vocea Înaltului Ministru coborî de la altitudinea strigătului; se înecă, ezită, neştiind ce să spună în continuare, apoi întrebă blând:

- Ce s-a întâmplat mai exact, Balkis?

- Nu cine ştie ce. După ce-a aşteptat răbdător două luni, văzând că nu intervine nimic, Schwartz a plecat... a fost urmărit... şi pierdut.

- Cum adică... pierdut?

- Nu ştim bine, dar mai există un amănunt. Agentul nostru, Natter, a lipsit de trei ori de la raport în noaptea trecută. Adjuncţii săi au pornit în căutarea lui pe drumul spre Chica şi l-au găsit în zori. Era într-un şanţ pe marginea şoselei ― mort.

Înaltul Ministru păli.

- L-a ucis extraterestrul?

- Presupun, deşi nu putem fi siguri. Cu excepţia unei expresii de suferinţă pe chip, nu exista absolut nici un semn vizibil de violenţă. I se face autopsia, desigur.

Poate că a avut un atac.

- Incredibilă coincidenţă.

- Aşa cred şi eu, răspunse rece Secretarul, dar dacă Schwartz e cel care l-a ucis, evenimentele ulterioare sunt o adevărată enigmă. Vedeţi, Excelenţă, încă din analiza noastră anterioară reieşea clar că Schwartz se va îndrepta spre Chica pentru a se 82

întâlni cu Shekt, iar Natter a fost găsit mort pe şoseaua dintre ferma Maren şi Chica.

De aceea am dat alarma în oraş acum trei ore şi individul a fost prins.

- Schwartz? întrebă Înaltul Ministru, neîncrezător.

- Desigur.

- De ce n-ai spus de la început?

Balkis ridică din umeri.

- Excelenţă, alte lucruri sunt mai importante acum. Am spus că Schwartz e în mâinile noastre. A fost prins cu uşurinţă, ceea ce, ţinând cont de moartea lui Natter, mi se pare foarte suspect. Cum poate fi în acelaşi timp atât de deştept încât să-l descopere şi să-l ucidă pe Natter ― un agent foarte capabil ― şi atât de prost încât să

intre în Chica în chiar dimineaţa următoare şi să pătrundă nedeghizat într-o fabrică

pentru a căuta o slujbă.

- Aşa a făcut?

- Aşa a făcut... Există două posibilităţi. Sau a şi transmis informaţiile de care dispunea lui Shekt ori lui Arvardan, după care s-a lăsat prins pentru a ne distrage atenţia, sau mai sunt implicaţi şi alţi spioni pe care nu i-am detectat şi cărora le serveşte de paravan. Şi într-un caz şi-n celălalt, nu trebuie să fim prea siguri de noi.

- Ştiu şi eu, făcu neajutorat Înaltul Ministru, al cărui chip distins era acum chinuit de griji. Pentru mine e din ce în ce mai complicat.

Balkis zâmbi cu nedisimulat dispreţ şi-l anunţă pe un ton oficial:

- Peste patru ore îl veţi primi pe profesorul Bel Arvardan.

- Adevărat? De ce? Ce-aş putea să-i spun? Nu vreau să-l văd.

- Calmaţi-vă, Excelenţă. Trebuie să-l vedeţi. Mi se pare firesc ca, apropiindu-se data la care trebuia să înceapă presupusa expediţie, el să-şi joace în continuare rolul, cerându-vă permisiunea de a intra în Teritoriile Interzise. Ennius ne-a avertizat că aşa se va întâmpla, or el trebuie să cunoască exact detaliile acestei comedii. Presupun că

veţi şti cum să-l duceţi cu vorba, răspunzând ipocriziei cu ipocrizie.

Înaltul Ministru îşi plecă fruntea.

- Bine, am să încerc.

Bel Arvardan ajunsese mai devreme, aşa că avu timp să arunce o privire în jur.