- Sunt unul din tabuurile cele mai importante. Chiar dacă v-aş acorda permisiunea ― şi vă asigur că aş face-o din toată inima ― nu ar însemna decât să

provoc tot felul de răzmeriţe şi tulburări, care nu numai că ar pune în pericol viaţa dumneavoastră şi a celorlalţi tovarăşi de expediţie, dar cu timpul ar abate asupra noastră măsurile disciplinare ale Imperiului. Mi-aş trăda misiunea şi aş înşela încrederea poporului meu dacă aş îngădui aşa ceva.

- Sunt dispus să iau toate precauţiunile posibile. Dacă doriţi să trimiteţi observatori la faţa locului... Sau, desigur, mă pot angaja să nu public absolut nimic despre rezultatele obţinute mai înainte de-a vă consulta.

- Adevărul e că mă tentează proiectul dumneavoastră, domnule doctor Arvardan. Este foarte interesant. Din păcate însă îmi supraestimaţi puterea. Chiar de n-ar fi vorba de popor, eu nu iau decizii de unul singur. De fapt, puterea mea e precis delimitată. Toate problemele trebuie să fie supuse dezbaterii Societăţii Stegarilor, mai înainte de a se putea lua o hotărâre definitivă.

Arvardan clătină din cap.

- Îmi pare foarte rău. Guvernatorul m-a avertizat cu privire la dificultăţile întreprinderii mele, dar am sperat totuşi...Şi când aţi putea consulta legislatura, Excelenţă?

- Prezidiul Societăţii Stegarilor urmează să se întrunească peste trei zile. Nu-mi stă în puteri să schimb agenda de lucru, astfel încât s-ar putea să mai treacă vreo câteva zile mai înainte de-a pune în discuţie această chestiune. Să zicem o săptămână.

Arvardan încuviinţă absent.

- Ei, n-avem ce face... încă ceva, Excelenţă.

- Da?

- Aş vrea să cunosc un savant de pe planeta dumneavoastră. Un anume doctor Shekt din Chica. E drept că am fost în Chica, dar am plecat fără să fi realizat mare lucru şi aş vrea să repar greşeala. Cum sunt sigur că e foarte ocupat, aş îndrăzni să vă

solicit o scrisoare de recomandare.

Înaltul Ministru se crispă vizibil şi câteva clipe nu spuse nimic.

- Pot să vă întreb în ce scop doriţi să-l vedeţi? întrebă în cele din urmă.

- Desigur. Am citit că a inventat un instrument, căruia-i spune sinapsificator şi s-ar putea să prezinte un mare interes pentru alt proiect al meu. Lucrez la o clasificare a umanităţii în grupe encefalografice ― ştiţi, după tipul curenţilor cerebrali.

- Hm!... Am auzit vag de dispozitivul lui. Parcă-mi amintesc că a fost un eşec.

- Se poate, dar e totuşi expert în domeniu, aşa că mi-ar putea fi de ajutor.

- Înţeleg, în acest caz vi se va pregăti de îndată o scrisoare de recomandare.

Sigur, nu trebuie să pomeniţi nimic de intenţiile dumneavoastră de a intra în Teritoriile Interzise.

86

- Desigur, Excelenţă, spuse Arvardan ridicându-se. Vă mulţumesc pentru amabilitatea şi solicitudinea dumneavoastră şi nu-mi rămâne decât să nădăjduiesc că

acest Consiliu al Stegarilor se va arăta înţelegător faţă de proiectele mele.

După ce Arvardan ieşi, intră Secretarul. Avea pe buze obişnuitu-i surâs îngheţat, feroce.

- Bravo! spuse el. V-aţi ţinut bine, Excelenţă.

Înaltul Ministru îl privi grav.

- Ce-a vrut să însemne povestea de la sfârşit cu Shekt?

- Vă miră? N-are de ce. Lucrurile merg de minune. Aţi observat cu cât calm a primit vetoul dumneavoastră la proiectul său? Aşa reacţionează un om de ştiinţă care s-a angajat cu tot sufletul într-o problemă ce-i este smulsa din mână fără nici un motiv evident? Sau este reacţia cuiva care joacă un rol şi e fericit că a scăpat de el?

Şi, din nou, o coincidenţă ciudată Schwartz fuge, îndreptându-se spre Chica.

Exact a doua zi vine la noi Arvardan, care după o sporovăială fără importanţă despre expediţia sa menţionează, ca din întâmplare, că merge la Chica pentru a-l întâlni pe Shekt.

- Dar de ce să spună asta, Balkis? Mi se pare prostesc.

- Pentru că viclenia vă e străină. Puneţi-vă în locul lui. El îşi închipuie că nu bănuim nimic. In acest caz, învinge îndrăzneala. Se duce să-l întâlnească pe Shekt.

Bun! O spune pe faţă. Ba chiar cere şi o scrisoare de recomandare. Ce altă garanţie mai bună ne-ar putea oferi că este animat de cele mai nevinovate intenţii? Şi asta ne dovedeşte un lucru: e posibil ca Schwartz să fi descoperit că este urmărit. Se poate să-l fi ucis pe Natter. Dar nu a avut timp să-i avertizeze pe ceilalţi, pentru că atunci n-am mai fi asistat la această comedie.

Ochii Secretarului erau pe jumătate închişi, în timp ce-şi ţesea pânza de păianjen.

- Nu putem şti cât timp le va trebui pentru a observa absenţa lui Schwartz, dar cel puţin până îl întâlneşte Arvardan pe Shekt, putem sta liniştiţi. Ii vom prinde astfel împreună. Nu le va fi uşor să nege.

- Cât timp ne mai trebuie nouă? întrebă Înaltul Ministru.

Balkis îşi ridică privirea gânditor.

- Operaţiunea se desfăşoară în continuare şi, de când am descoperit trădarea lui Shekt, se munceşte în trei schimburi. Lucrurile merg bine. Aşteptăm doar calculele matematice ale traiectoriilor. Ceea ce ne mai întârzie este imperfecţiunea calculatoarelor noastre. Ei... s-ar putea să fie doar o chestiune de zile acum.

- De zile!

Vocea Înaltului Ministru era un amestec ciudat de triumf şi spaimă.

- De zile! repetă Secretarul. Dar nu uitaţi: o singură bombă aruncată chiar şi numai cu două secunde înaintea timpului zero ne-ar fi fatală. Şi chiar şi după aceea, o perioadă de una până la şase luni se mai pot face represalii. Aşa că nu suntem încă în deplină siguranţă.

De zile! După care va începe cea mai incredibilă bătălie din istoria Galaxiei.

Bătălia care până atunci putea fi purtată doar dintr-o singură parte va primi replica victimei şi Pământul va ataca Galaxia.

87

Mâinile Înaltului Ministru tremurau uşor.

Arvardan era din nou instalat în aeronavă. Clocotea de furie. Nu se vedea deloc îndreptăţit să spere că Înaltul Ministru şi supuşii săi demenţi îi vor aproba o pătrundere oficială în teritoriile radioactive.

Era pregătit pentru un refuz, într-un fel nici nu regreta. Ar fi putut lupta cu mai mult succes ― dacă şi-ar fi dat silinţa. Acum însă ― pe Galaxie! ― va intra şi ilegal, îşi va înarma nava şi-şi va croi drum cu forţa dacă va fi necesar.

Imbecilii! Cine se credeau?

Sigur, sigur... Se credeau oamenii originari, locuitorii planetei unice...

Nenorocirea era că aveau dreptate.

Nava decola. Se lăsă pe perna moale a scaunului, ştiind că într-o oră avea să fie la Chica. Nu că ar fi fost nerăbdător să revadă Chica, îşi spunea, dar putea fi ceva de sinapsificatorul acela şi, dacă tot se afla pe Pământ, cel puţin să profite în vreun fel.