Nici acum nu îndrăzni să le spună celorlalţi. Nimeni nu l-ar fi crezut şi urmările ar fi fost neplăcute pentru el. Ştia şi asta. De fapt, ştia prea mult.
În ultima vreme se simţea mai tânăr. Nu atât într-un sens fizic. desigur, îi scăzuse burta şi i se lăţiseră umerii. Muşchii erau mai puternici şi mai flexibili, iar digestia mai bună. Trebuie să fi fost efectul muncii la câmp. Dar de altceva era conştient, în primul rând. Se schimbase modul lui de gândire.
Bătrânii au tendinţa să uite cum gândeau în tinereţe. Uită iuţeala gândului, îndrăzneala intuiţiei juvenile şi prospeţimea percepţiei. Se obişnuiesc cu o gândire mai laborioasă şi, cum aceasta e un produs al experienţei acumulate, bătrânii se cred mai înţelepţi decât tinerii.
Schwartz însă, pe lângă avantajul experienţei, mai avea prilejul să constate, cu nespusă bucurie, că înţelegea dintr-o dată orice, că trecuse de la înţelegerea rapidă a 69
explicaţiilor lui Arbin la anticiparea lor, luându-i-o înainte. Tinereţea însemna pentru el mult mai mult decât o excelentă condiţie fizică.
Două luni mai târziu avea să se lămurească ― în timp ce juca şah cu Grew sub umbrar.
Şahul nu se prea schimbase, cu excepţia numelor pieselor. Era aşa cum şi-l amintea, încât constituia o mângâiere pentru el; cel puţin în această privinţă, memoria nu-i juca renghiuri.
Grew îi vorbi de varietăţi ale şahului. Exista, de exemplu, şahul în patru, la care fiecare jucător avea în faţă o tablă; tablele se uneau la colţuri, iar la mijloc era o a cincea tablă ca un "tărâm al nimănui". Mai era şahul tridimensional, la care se suprapuneau opt table transparente şi fiecare piesă se mişca nu în două, ci în trei dimensiuni, iar numărul figurilor şi al pionilor se dubla. Victoria presupunea şah simultan la ambii regi adversari.
Existau chiar şi varietăţi populare, la care poziţia iniţială a şahistului era decisă
prin aruncarea zarului, sau la care anumite pătrăţele confereau pieselor avantaje sau dezavantaje. Alteori erau introduse piese noi, cu tot felul de proprietăţi ciudate.
Şahul în sine însă, şahul originar şi imuabil, era acelaşi, iar turneul dintre Schwartz şi Grew înregistrase cincizeci de partide.
Cum la început Schwartz cunoştea doar vag mutările pierdea constant. Lucrurile se schimbaseră mai târziu, înfrângerile rărindu-se. Cu timpul Grew devenise mai precaut, gândea mai mult, îşi pufăia pipa în intervalul dintre mutări până ce scrumul devenea incandescent şi, în cele din urmă, se pierdea în înfrângeri pline de proteste şi ranchiună.
Grew juca cu albele şi mutase pionul la E4.
- Dă-i drumul, spuse acru.
Dinţii îi erau încleştaţi pe pipă, iar ochii scormoneau tabla cu înfrigurare.
Umbrele înserării se înteţeau.
Schwartz îşi ocupă locul, oftând. Jocurile deveneau de-a dreptul neinteresante, pe măsură ce el era tot mai conştient de mişcările pe care avea să le facă Grew. Ca şi cum acesta ar fi avut o fereastră transparentă în craniu. La aceasta se adăuga inconvenientul că el însuşi ştia, aproape instinctiv, ce trebuia să mute în momentul următor.
Foloseau o "tablă de noapte" ce lumina în întuneric într-un mozaic de albastru şi oranj. Piesele, care la lumina zilei erau nişte figuri obişnuite din lut roşcat, sufereau noaptea o adevărată metamorfoză. Jumătate din ele erau scăldate într-un alb desăvârşit, amintind de lucirea rece a porţelanului, iar celelalte sclipeau cu mici reflexe roşietice.
Primele mişcări se succedară cu repeziciune. Schwartz ieşi în întâmpinarea adversarului, mutând şi el pionul din faţa regelui. Grew scoase calul la F3. Schwartz răspunse cu cal C6. Apoi nebunul lui Grew fugi la B5, iar Schwartz mută pionul clin faţa turei la A6, silind nebunul alb să se retragă la A4. După care îşi scoase celălalt cal la F6.
Piesele strălucitoare lunecau pe tablă cu o stranie independenţă, pe măsură ce degetele ce le mânuiau se pierdeau în întuneric.
70
Lui Schwartz îi era teamă. Poate avea să-l ia drept nebun, dar trebuia să ştie.
Intrebă pe neaşteptate;
- Unde mă aflu?
Grew tocmai executa o mişcare îndelung chibzuită: cal C3. Ridică privirea surprins.
- Poftim?
Schwartz nu cunoştea cuvântul pentru "ţară" sau "naţiune", aşa că întrebă:
- Ce lume e asta? şi mută nebunul la E7.
- Pământul, sună scurt răspunsul, şi Grew execută plin de emfază rocada.
Mai întâi deplasă figurina înaltă, adică regele, şi apoi nodul de tură trecu pe deasupra, odihnindu-se de cealaltă parte.
Răspunsul nu era nici pe departe satisfăcător. Cuvântul folosit de Grew se traducea în mintea lui prin "pământ". Dar care pământ? Orice planetă este "pământ"
pentru cei ce-o locuiesc. Avansă cu două pătrăţele pionul de la B7, şi din nou nebunul lui Grew fu silit să se retragă, de data asta la B3. Apoi Schwartz şi Grew mutară
fiecare pionii din faţa reginei, la D3, respectiv D6, eliberând nebunii pentru bătălia ce avea să înceapă curând în centru.
Schwartz întrebă, căutând să pară cât mai firesc:
- În ce an suntem? şi execută rocada.
Grew şovăi. Avea de ce să fie mirat.
- Ce te tot munceşte astăzi? Nu ţi-e gândul la joc? Poftim, dacă aste te face fericit, suntem în anul 827, şi adăugă sarcastic: E. G.
Examina încruntat tabla, după care puse cu zgomot calul la D5, atacând.
Schwartz se feri repede, contraatacând cu calul la A5. Lupta se înteţise. Calul lui Grew luă nebunul, care se ridică scăldat de o văpaie roşiatică şi căzu cu un zgomot uşor în cutia unde avea să rămână ― războinic învins ― până la jocul următor.
Imediat, calul învingător căzu pradă reginei lui Schwartz. Într-un moment de exagerată prudenţă, Grew slăbi atacul, retrăgându-şi calul rămas în refugiul de la E1, unde era cam nefolositor. Calul lui Schwartz repetă prima mişcare, luând nebunul şi căzând la rându-i pradă pionului de la A2.
