- Eşti îndepărtat. Nu doare.
- Eşti ucis?
- Nu e o crimă, răspunse Grew ţeapăn. Aşa trebuie să fie. Alte lumi nu ne primesc, aşa că trebuie să facem loc copiilor noştri, cumva. Bătrânii trebuie să cedeze tinerilor locul.
- Şi dacă nu le spui că ai şaizeci de ani?
- De ce să nu le spui? Viaţa după şaizeci de ani nu e o glumă... Şi, pe urmă, există un recensământ din zece în zece ani, pentru a-i prinde pe cei ce sunt atât de nebuni încât să-ncerce să trăiască. Pe lângă asta, au înregistrată vârsta fiecăruia.
- Nu şi pe-a mea. (Cuvintele îi scăpaseră fără să vrea.) Şi, de fapt, nu am decât cincizeci de ani... neîmpliniţi.
- Nu contează. Pot verifica după structura osoasă, nu ştiai? Nu-ţi poţi ascunde vârsta. Data viitoare mă iau şi pe mine... Ei, mută!
Schwartz nesocoti îndemnul.
- Vrei să spui că te vor...
- Bineînţeles. Am numai cincizeci şi cinci de ani, dar ia uită-te la picioarele mele. Nu pot munci, înţelegi? Suntem înregistraţi cu trei persoane, iar cota de produse este fixată pentru trei muncitori. Când am damblagit ar fi trebuit să fi anunţat, şi atunci cota ar fi fost redusă. Aş fi avut însă parte de un Şaizeci prematur, iar Arbin şi Loa n-au fost de acord. Au fost nişte proşti, ascunzându-mă, pentru că au 74
trebuit să muncească greu... până ai apărut tu. Şi la anul mă iau oricum... E rândul tău.
- Se face recensământ la anul?
- Întocmai... E rândul tău.
- Stai puţin, stărui Schwartz febril. Toată lumea e îndepărtată la şaizeci de ani?
Nu se face nici o excepţie?
- Nu pentru unii ca noi. Înaltul Ministru trăieşte câte zile are, şi la fel membrii Societăţii Stegarilor; de asemenea unii savanţi, sau cei care au adus cine ştie ce servicii importante. Nu se califică mulţi. Poate vreo duzină în fiecare an... E rândul tău!
- Cine decide exceptarea?
- Înaltul Ministru, desigur. N-ai de gând să muţi?
Schwartz se ridică.
- N-are importanţă. Te fac şah-mat în cinci minute. Regina mea îţi ia pionul dându-ţi şah; eşti silit să muţi la G1; aduc calul şi-ţi dau şah la E2; trebuie să muţi la F2; regina mea îţi dă şah la E3; trebuie să muţi la G2; mut regina la G3, iar după ce forţat vei muta la H1, îţi dau mat cu regina la H3. Bun joc, adăugă el automat.
Grew se holbă îndelung la tabla de şah, apoi, cu un strigăt, o mătură de pe masă.
Piesele sclipitoare se rostogoliră jalnic în iarbă.
- M-ai zăpăcit cu vorbăria ta înnebunitoare, urlă el.
Dar Schwartz nu mai vedea şi nu mai auzea nimic. Nu-l mai preocupa decât ideea de a scăpa de Şaizeci. Căci versurile lui Browning:
"Vino să îmbătrânim împreună!
Încă nu am trăit ce-i mai frumos:
Sfârşitul vieţii pentru care a fost un început..."
se potriveau pentru un Pământ abundent, populat de miliarde de oameni şi dispunând de hrană nelimitată. "Ce-i mai frumos" însemna acum Şaizeciul ― şi moartea.
Schwartz avea şaizeci şi doi de ani.
Şaizeci şi doi...
CAPITOLUL XII
MINTEA CARE UCIDE
Raţionamentul era simplu în mintea metodică a lui Schwartz. Cum nu voia să
moară, trebuia să părăsească ferma. Dacă rămânea pe loc, avea să vină recensământul şi. odată cu el, moartea.
Să plece deci. Dar încotro?
Exista acel... ― spital era oare? ― din Chica. Îl îngrijiseră odată, şi de ce?
Pentru că era un ― "caz". Dar nu era şi acum un caz? Acum însă putea şi să
vorbească, le putea descrie simptomele, nu ca înainte.
Le putea spune de contactul mintal.
75
