- Stai pe loc! Nu te mişca!
Natter se opri. Pe chip i se întipărise o ciudată glacialitate.
- Ce-i, amice, ce te-a apucat?
Schwartz îşi găsea cu greu cuvintele, în graba cu care le năpustea asupra celuilalt.
- M-am săturat de tot teatrul ăsta. Te cunosc foarte bine şi ştiu ce ai de gând să
faci. Vrei să suni pe cineva şi să-i spui că merg la doctorul Shekt. Cei din oraş vor trimite o maşină să mă înhaţe, iar tu vei fi gata să mă ucizi dacă încerc să fug.
Natter se încruntă.
- Ai nimerit-o al dracului cu ultima... murmură el. Cuvintele nu erau menite pentru auzul lui Schwartz, dar ele poposiră uşor pe suprafaţa contactului mintal. Gura rosti însă cu totul altceva:
- Domnule, habar n-am ce vrei să spui. N-am mai primit niciodată un bobârnac ca ăsta peste nas.
Dar se dădea puţin înapoi, ducându-şi mâna la şold. În momentul acela Schwartz îşi pierdu cumpătul. Îşi agita braţele, cuprins de o furie sălbatică.
- Lasă-mă-n pace! Ce-ai cu mine? Ce ţi-am făcut?... Pleacă! Pleacă!
Vocea i se frânse într-un ţipăt; fruntea îi era brăzdată toată de spaimă şi de ură
pentru fiinţa care-l pândea şi ale cărei gânduri erau atât de duşmănoase.
Propriile sale emoţii se năpustiră asupra contactului mintal al adversarului, luptându-se să scape de aderenţa lui lipicioasă, de ventuză, să se elibereze de respiraţia lui...
Şi, deodată, contactul mintal dispăru. Brusc şi fără urmă. O clipă simţise o durere cumplită ― nu în el, în celălalt ― şi apoi nimic. Nici un contact mintal.
Se desprinsese precum strânsoarea mâinii unui muribund.
Natter nu mai era decât o umbră ghemuită pe drumul tot mai întunecos.
Schwartz se apropie cu băgare de seamă. Natter era un ins mărunt, uşor de întors pe spate. Agonia îi rămăsese adânc întipărită pe chip.
Liniile feţei erau tot contorsionate, nu se neteziseră.
Schwartz îi căută inima, dar aceasta nu mai bătea.
Se îndreptă, copleşit de groază.
Ucisese un om!
Şi apoi îl năpădi uimirea.
Fără să-l atingă! Ucisese un om fără să-l atingă, urându-l doar, năpustindu-se asupra contactului mintal.
De ce alte puteri mai dispunea oare?
Se hotărî repede. Scotoci prin buzunarele mortului şi găsi bani. Bun! Aveau să-i folosească. Trase apoi cadavrul peste câmp, ascunzându-l în iarba înaltă.
79
Îşi continuă drumul vreme de două ore, fără să mai fie deranjat de vreun contact mintal.
Dormi pe câmp în noaptea aceea, iar în dimineaţa următoare, după încă două ore de mers, ajunse In suburbiile din Chica.
Pentru Schwartz, Chica era un simplu cătun, în comparaţie cu imaginea pe care-o avea despre Chicago; agitaţia oamenilor îi apărea prea slabă şi sporadică. Cu toate acestea, era asaltat de o mulţime de contacte mintale care-l încurcau, îl ameninţau.
Atât de multe! Unele schimbătoare şi dispersate; altele, cu ţeluri bine precizate, puternice. Creierul unor trecători pulsa exploziv. Alţii nu aveau mai nimic în creier, sau cel mult rumegau tihniţi asupra micului dejun pe care tocmai îl luaseră.
La început Schwartz tresărea la fiecare contact mintal, luându-l drept o relaţie personală, dar după vreo oră se obişnui să nu le mai ia în seamă.
Auzea şi cuvintele acum, chiar dacă nu erau rostite. Era o senzaţie nouă, aşa că
începu să asculte. Erau frânturi de fraze, imateriale, fără legătură unele cu altele, spulberate de vânt, departe... Odată cu ele percepea şi cortegiul de emoţii ce le însoţeau, precum şi alte subtilităţi ce nu pot fi redate... Lumea devenise o panoramă a cărei viaţă clocotitoare i se releva doar lui.
Descoperi că putea pătrunde în clădirile pe lângă care trecea, furişându-şi mintea înăuntru, de parcă ar fi purtat-o la capătul unei lese, ca şi cum ar fi fost o fiinţă
ce-şi croia drum prin unghere invizibile, pătrunzând în înseşi articulaţiile gândurilor intime ale oamenilor.
Se opri în faţa unei clădiri uriaşe, cu faţadă de piatră, şi chibzui. Oamenii aceia (oricare ar fi fost ei) îl urmăreau, îşi ucisese urmăritorul, dar în mod sigur mai erau şi alţii ― cei cărora voia Natter să le telefoneze. Cel mai bine era poate să nu facă nici o mişcare câteva zile, dar cum să procedeze?... O slujbă?...
Cercetă clădirea în dreptul căreia se oprise. Undeva, în interior, un contact mintal promitea ceva în acest sens. Căutau muncitori textilişti... iar el fusese odată
croitor.
Păşi înăuntru, dar nimeni nu-l băgă în seamă.
