- Dacă nu vă supăraţi, aş prefera fructele... Ce-i asta? Nu mi-amintesc să mai fi văzut aşa ceva.

- E o varietate de portocală. Nu cred să crească altundeva decât pe Pământ. Se decojeşte uşor, spuse el, demonstrând oaspetelui său procedeul.

După ce o mirosi curios, Arvardan îşi înfipse dinţii în pulpa ei zemoasă.

- Oh, domnule Shekt, exclamă el încântat, e delicioasă. N-a încercat niciodată

Pământul să exporte acest produs?

- Stegarii, răspunse mohorât biofizicianul, nu sunt dornici de a face comerţ cu lumea extraterestră. Şi nici vecinii noştri din spaţiu nu sunt dornici de a face comerţ

cu noi. Este doar un aspect al greutăţilor pe care le întâmpinăm aici.

Pe Arvardan îl cuprinse furia.

95

- Este, în schimb, cel mai stupid. Credeţi-mă ca îmi pierd orice speranţă în inteligenţa oamenilor când văd la ce-i poate duce capul.

Shekt ridică din umeri cu îngăduinţa celui obişnuit de-o viaţă cu asemenea lucruri.

- Mă tem că asta ţine de problema insolubilă a antiterrismului.

- Dar ceea ce o face atât de insolubilă, exclamă arheologul, e că nimeni nu pare să dorească într-adevăr o soluţie! Câţi pământeni nu răspund printr-o ură oarbă faţă

de toţi cetăţenii galactici, fără deosebire? E aproape o boală universală - ură pentru ură. Doresc concetăţenii dumneavoastră cu adevărat egalitate, toleranţă reciprocă?

Nu! Cei mai mulţi doresc să se-ntoarcă roata, aducându-i pe ei deasupra.

- Se poate să aveţi dreptate, spuse Shekt trist. Nu vă contrazic. Dar mai există şi alte aspecte. Daţi-ne o şansă şi veţi vedea cum se va maturiza o nouă generaţie de pământeni, lipsită de îngustimea de opinii şi crezând cu toată convingerea în unitatea fundamentală a omenirii. Asimilaţioniştii, cu vederile lor tolerante şi dorinţa de-a ajunge la un compromis salutar, au reprezentat de mai multe ori o forţă pe Pământ.

Sunt unul din ei. Acum însă Pământul e condus de zeloşi. Ei sunt naţionaliştii extremişti, visând la supremaţia trecută şi viitoare. Împotriva lor trebuie apărat Imperiul.

Arvardan se încruntă.

- Vă referiţi la revolta de care mi-a vorbit Pola?

- Domnule Arvardan, răspunse Shekt posomorât, nu e uşor să încerci să

convingi pe cineva de posibilitatea, ridicolă în aparenţă, ca Pământul să cucerească

Galaxia, dar totuşi acesta-i adevărul. Nu sunt extrem de curajos şi iubesc viaţa. Vă

puteţi închipui, aşadar, ce pericol imens există, dacă am fost silit să înfrunt riscul trădării, când administraţia locală e şi aşa cu ochii pe mine.

- Dacă e atât de grav, vorbi Arvardan, e mai bine să vă spun din capul locului că

sunt gata să vă ajut cu tot ce-mi stă în putinţă în calitatea mea de cetăţean galactic. Nu am însă o poziţie oficială aici şi nici nu am cine ştie ce influenţă la Curte sau chiar la Palatul Guvernatorului. Sunt exact ceea ce par: un arheolog aflat într-o expediţie ştiinţifică, în scopuri pur profesionale. Dacă spuneţi că sunteţi pe cale să comiteţi o trădare, n-ar fi mai bine oare să vă adresaţi Guvernatorului? El ar putea într-adevăr să

facă ceva.

- Exact asta nu pot face, domnule Arvardan. Stegarii mă păzesc tocmai ca nu cumva să intru în legătură cu Guvernatorul. Când aţi venit la mine azi-dimineaţă, m-am gândit că aţi putea fi un mijlocitor. Credeam că Ennius bănuieşte ceva.

- S-ar putea să bănuiască - nu mă pot pronunţa în această privinţă - dar nu sunt un mijlocitor. Regret. Dacă insistaţi să-mi spuneţi mie despre ce e vorba, mă pot oferi să-i transmit mesajul.

- Mulţumesc. E tot ceea ce vă cer. Asta... şi să folosiţi bunele dumneavoastră

oficii pentru a împiedica o represiune prea drastică împotriva Pământului.

- Desigur, răspunse Arvardan, care nu se simţea prea în largul său.

În acel moment era convins că avea în faţă un bătrân paranoic, inofensiv poate, dar ţicnit de-a binelea. Nu avea ce face însă, trebuia să-l asculte şi să încerce să

potolească blânda lui nebunie... de dragul Polei.

- Domnule Arvardan, aţi auzit de sinapsificator. Aşa spuneaţi azi-dimineaţă.

96

- Într-adevăr. Am citit interesantul dumneavoastră articol din "Revista de Fizică". Am discutat apoi despre el cu Guvernatorul şi cu Înaltul Ministru.

- Cu Înaltul Ministru?

- Desigur. Când am obţinut scrisoarea de recomandare pe care dumneavoastră...

ăă... aţi refuzat s-o citiţi, din păcate.

- Îmi cer scuze. Aş fi preferat totuşi să nu fi... Ce ştiţi despre sinapsificator?

- Că este un eşec interesant. Că urmăreşte să îmbunătăţească capacitatea de învăţare. Că a dat oarecare rezultate în cazul şobolanilor, dar nu şi în al oamenilor.

Shekt era mâhnit.

- Da, nici nu puteaţi deduce altceva din articolul acela. A fost prezentat ca un eşec, iar strălucitele rezultate pe care le-am obţinut au fost ascunse cu bună ştiinţă.

- Hm. O mostră puţin obişnuită de etică ştiinţifică, domnule Shekt.

- Recunosc. Am însă cincizeci şi şase de ani şi, dacă sunteţi la curent cu Datinile Pământului, ştiţi că nu mai am mult de trăit.

- Şaizeciul! Am auzit de el ― mai mult decât aş fi dorit, chiar.

Arvardan se încruntă, amintindu-şi de prima călătorie cu un avion terrian.

- Am auzit totuşi, continuă el, că se fac unele excepţii, printre alţii şi pentru savanţi de renume.

- Desigur. Dar asta o decid Înaltul Ministru şi Consiliul Stegarilor, iar hotărârea lor nu poate fi schimbată nici de însuşi împăratul. Mi s-a spus că mi se va acorda viaţa, cu condiţia să păstrez o discreţie desăvârşită cu privire la sinapsificator şi să-mi dau toată silinţa să-l perfecţionez. (Bătrânul îşi desfăcu braţele deznădăjduit.) De unde puteam să ştiu ce va urma, la ce aveau să-mi folosească maşina?

- La ce?