Atinse umărul cuiva.
- Unde mă pot informa în legătură cu o angajare, vă rog?
- Uşa aceea!
Îl simţi indispus şi bănuitor.
Urmărind indicaţia dată, se trezi în faţa unui individ cu bărbia ascuţită, care-l asalta cu o mulţime de întrebări, perforând răspunsurile la calculator.
Schwartz se bâlbâia, înşirând minciuni şi adevăruri cu aceeaşi nesiguranţă.
Omul de la serviciul personal începuse prin a fi total indiferent, întrebările curgeau cu repeziciune:
"Vârsta?... Cincizeci şi doi? Hm. Boli?... Căsătorit?...
Experienţă?... Ai mai lucrat cu textile?... Dar ce fel anume?... Termoplastice?
Elastomence?... Ce-nţelegi prin toate felurile?... Unde-ai lucrat ultima dată?...
Dictează numele pe litere... Nu eşti din Chica, nu?...
80
Actele?... Va trebui să le aduci, dacă vrei să discutăm serios... Numărul de buletin...?"
Schwartz dădea înapoi. Nu bănuise că lucrurile aveau să ia o asemenea întorsătură. Mintea celui din faţa lui începuse să se schimbe. Devenise extrem de bănuitoare şi totodată precaută. Poleiala de amabilitate şi camaraderie acoperea o animozitate cu atât mai periculoasă.
- Cred, spuse Schwartz nervos, că nu sunt omul potrivit pentru această slujbă.
- Nu, nu, vino înapoi, spuse funcţionarul, făcându-i semn cu mâna. Avem ceva pentru dumneata. Numai să mă uit puţin prin dosare.
Zâmbea, dar animozitatea devenise şi mai evidentă. Funcţionarul apăsă pe un buton aflat pe birou... înspăimântat, Schwartz se repezi la uşă.
- Tineţi-l, strigă celălalt, sărind de la birou.
Schwartz se concentra puternic asupra contactului mintal, şfichiuindu-l neîndurător. Auzi în spate un geamăt. Privind repede peste umăr, îl văzu pe omul de la serviciul personal zăcând pe podea, cu faţa schimonosită şi cu tâmplele strânse în palme. Un bărbat se aplecă asupra lui; apoi, la un imbold autoritar, se îndreptă spre Schwartz. Acesta nu mai pierdu timpul.
Se năpusti în stradă, conştient de faptul că se dăduse alarma cu privire la el, că
exista o descriere amănunţită a persoanei sale şi că cel puţin cel de la serviciul personal îl recunoscuse.
Alerga orbeşte pe străzi. Atrăgea atenţia, tot mai multă atenţie acum, deoarece străzile se umpleau de lume... suspiciune, pretutindeni... pentru că alerga... pentru că
hainele-i erau mototolite şi nu erau pe măsura lui.
În multitudinea de contacte mintale şi în zăpăceala propriei minţi înspăimântate, nu mai putea deosebi adevăraţii duşmani, pe cei care nu-l suspectau ci îl cunoşteau chiar, aşa încât nu primi nici cel mai slab avertisment în legătură cu biciul neuronic.
Simţi doar durerea înfiorătoare coborând ca şuierul unui bici şi materializându-se ca explozia unei stânci. Câteva secunde dură prăbuşirea sa agonizantă, mai înainte de a se cufunda în întuneric.
CAPITOLUL XIII
PÂNZA DE PĂIANJEN DE LA WASHENN
Nu se poate spune că atmosfera în Colegiul Stegarilor din Washenn nu e plină
de cucernicie. Austeritatea este cuvântul cheie. Grupurile de neofiţi ce-şi fac plimbarea de seară printre copacii din scuar ― unde numai Stegarii pot pătrunde ―
au un aer plin de gravitate. Câteodată se întâmplă ca silueta vreunui Stegar din ultimul an, înveşmântat în mantie verde, să traverseze pajiştea, răspunzând cu amabilitate la saluturi.
Şi, uneori, foarte rar, e drept, se mai poate întâmpla să-şi facă apariţia însuşi Înaltul Ministru.
Dar nu ca acum, aproape alergând, aproape transpirat, insensibil la respectuoasele saluturi cu mâna, fără să ia în seamă privirile uimite dar precaute ce-l 81
urmăreau, uităturile semnificative schimbate între spectatori, sprâncenele ridicate întrebător.
Se năpusti în Camera Legislativă pe uşa secretă, o luă de-a binelea la fugă în josul unei rampe goale ce răsuna sub paşii săi, izbi într-o uşă ce se deschise la o apăsare de picior a cuiva din interior şi Înaltul Ministru intră.
Secretarul său abia binevoi să-şi ridice privirea din spatele biroului modest, unde stătea aplecat asupra unui minitelevizor cu protecţie de câmp, ascultând cu atenţie şi aruncându-şi din când în când privirea peste un maldăr de rapoarte cu aspect oficial, ce se înălţa în faţa sa.
Înaltul Ministru bătu cu putere în birou.
- Ce-nseamnă asta? Ce se-ntâmplă?
Secretarul îi aruncă o privire rece şi dădu televizorul la o parte.
- Vă salut, Excelenţă.
- Scuteşte-mă de salutul tău, se răsti Înaltul Ministru. Vreau să ştiu ce se petrece!
