105

planeta consemnată în cărţile de galactografie din secolul trecut, vizitată de trei expediţii care s-au întors cu descrieri complete, după care n-a mai fost văzută

niciodată. Totodată, în chimia nucleară se petrec nişte procese ce par să nege legea conservării energiei-masă. S-a încercat o explicaţie a acestui fenomen, postulându-se deplasarea unei cantităţi de materie de-a lungul axei timpului. Nucleele de uraniu, de exemplu, combinate cu cupru şi bariu în proporţii infime dar bine definite, sub acţiunea unor uşoare radiaţii gamma dau naştere unui sistem rezonant...

- Tată, îl întrerupse Pola, n-are rost...

Arvardan se interpuse energic.

- Staţi puţin. Să mă gândesc. Eu pot clarifica acest lucru. Cine altul? Am să-i pun câteva întrebări... Ascultă, Schwartz!

Schwartz îşi ridică iar privirea.

- Lumea dumitale era unică în Galaxie?

Schwartz dădu din cap, apoi mormăi plictisit:

- Da.

- Aşa credeaţi numai. Vreau să spun că nu existau călătoriile în spaţiu, pentru, a verifica. Puteau exista şi alte planete locuite.

- Asta n-am de unde şti.

- Nu, desigur. Păcat. Dar energia atomică fusese descoperită?

- Aveam o bombă atomică. Uraniu... şi plutoniu... presupun că aşa a devenit planeta radioactivă. Probabil că a mai avut totuşi loc un război... după ce-am plecat eu... Bombe atomice.

Schwartz era parcă din nou la Chicago, înapoi în lumea cea veche, de dinaintea bombelor. Şi-i păru rău. Nu pentru el, ci pentru lumea aceea frumoasă...

Arvardan murmură ceva pentru sine.

- Bun, zise apoi. Vorbeaţi o limbă, desigur.

- Pe Pământ? O mulţime de limbi.

- Dar dumneata?

- Engleza... după ce-am ajuns la maturitate.

- Spune ceva în această limbă.

De două luni sau mai mult, Schwartz nu mai vorbise englezeşte. Acum însă

spuse rar, cu afecţiune:

- Vreau să merg acasă, să fiu cu ai mei.

- Limba asta o vorbea când l-ai operat, Shekt? întrebă Arvardan.

- Nu-mi dau seama, răspunse nesigur fizicianul. Erau nişte sunete ciudate, ca cele de-acum. Parcă le pot compara?

- Ei, nu-i nimic. Cum spuneai la "mamă" în limba dumitale, Schwartz?

Schwartz îi spuse.

- Oho! Dar "tată"... "frate"... "unu"... numeralul, adică "doi"... "trei" ... "casă"...

bărbat" ... "femeie"...

Continuară o vreme şi când Arvardan se opri să-şi tragă suflarea, expresia sa era de totală uluire.

- Shekt, spuse el, sau omul acesta e ceea ce pretinde, sau eu sunt victima celui mai cumplit coşmar ce se poate imagina. Limba pe care-o vorbeşte este practic echivalentă cu aceea a inscripţiilor descoperite în straturile vechi de cincizeci de mii 106

de ani pe Sirius, Arcturus, Alpha Centauri şi încă alte douăzeci de planete. El o vorbeşte. A fost descifrată abia cu o generaţie în urmă şi, în afară de mine, nu există

nici o duzină de oameni în toată Galaxia care s-o înţeleagă.

- Eşti sigur?

- Dacă sunt sigur? Bineînţeles că sunt sigur. Doar sunt arheolog. E firesc să ştiu.

O clipă Schwartz simţi că i se topeşte armura de indiferenţă ce-l izola de ceilalţi.

Pentru prima dată îşi regăsise indentitatea pierdută. Nu mai exista un secret: era un om din trecut, şi ei acceptaseră acest lucru. Se dovedise că nu era nebun, scăpase pentru totdeauna de îndoielile ce-l bântuiau şi se simţi recunoscător. Cu toate acestea, păstra încă distanţa.

- Îmi trebuie acest om! vorbi din nou Arvardan, mistuit de sacra pasiune pentru profesia sa. Shekt, n-ai idee ce-nseamnă asta pentru arheologie. Shekt... omul acesta vine din trecut. Oh, Spaţiule Mare!... Ascultă, putem încheia un târg cu ei. El este dovada pe care-o caută Pământul. Şi-l pot avea. Ei pot...

Schwartz îl întrerupse sardonic:

- Ştiu la ce te gândeşti. Crezi că prin mine se poate dovedi că Pământul a fost vatra civilizaţiei şi îţi închipui că ei îţi vor fi recunoscători. Ei bine, nu! Mi-a trecut şi mie prin cap şi aş fi fost gata să mă vând pentru a-mi scăpa pielea.. Dar nu mă vor crede... şi nici pe dumneata.

- Dar este o dovadă indiscutabilă.

- Ar refuza să asculte. Şi ştii de ce? Pentru că au anumite idei fixe cu privire la trecut. Orice schimbare e o blasfemie în ochii lor, chiar dacă e adevărul-adevărat. Nu vor adevărul; îşi vor tradiţiile lor.

- Bel, spuse Pola, cred că are dreptate.

Arvardan scrâşni din dinţi.

- Am putea încerca.

- Am eşua, susţinu Schwartz.

- De unde ştii?

- Ştiu!

Cuvântul căzu cu o asemenea forţă de oracol, încât Arvardan rămase tăcut.