Schwartz era mişcat. Toate lumile acelea aveau să dispară, să putrezească, să

moară de-o boală îngrozitoare... Era el un pământean, la urma urmelor? Doar un pământean? În tinereţe părăsise Europa, plecând în America; se schimbase ceva prin asta, nu rămăsese acelaşi om? Şi dacă mai târziu oamenii părăsiseră un Pământ bolnav, îndreptându-se spre alte lumi de pe firmament, nu rămăseseră tot oameni?

Nu era a sa toată Galaxia? Nu erau cu toţii urmaşii lui şi-ai fraţilor săi?

Spuse cu greutate:

- Bine, sunt de partea voastră. Cu ce vă pot ajuta?

- Cât de departe poţi ajunge cu gândul? întrebă repede Arvardan, de parcă s-ar fi temut ca nu cumva Schwartz să se răzgândească.

111

- Ştiu şi eu? Percep gândurile celor de afară. Ale temnicerilor, presupun. Cred că

pot ajunge chiar până în stradă, dar cu cât se depărtează, cu atât sunt mai ceţoase.

- Fireşte. Dar Secretarul? Îl poţi identifica?

- Nu ştiu, mormăi Schwartz.

Urmă o pauză... Minutele păreau să se lungească la nesfârşit.

- Gândurile voastre îmi stau în cale, se plânse Schwartz. Gândiţi-vă la altceva.

Cei trei se străduiseră să-l asculte. O altă pauză.

- Nu ... Nu pot... Nu pot...

Deodată Arvardan exclamă:

- Galaxie mare, îmi pot mişca piciorul... Auu!... Uuf!

Fiecare mişcare îi provoca o durere cumplită.

- Cât de tare poţi vătăma pe cineva, Schwartz? Mai mult decât mi-ai demonstrat mai înainte?

- Am omorât un om.

- Adevărat? Cum ai făcut?

- Nu ştiu. Aşa, pur şi simplu. Este... este...

Schwartz era aproape comic în neputinţa sa de a transpune incomunicabilul în cuvinte.

- Te poţi lupta cu mai mulţi odată?

- N-am încercat, dar nu cred. Nu pot citi gândurile a doi oameni în acelaşi timp.

Pola îi întrerupse.

- Nu-i poţi cere să-l omoare pe Secretar, Bel. Nu rezolvi nimic.

- De ce?

- Cum ieşim de aici? Chiar dacă-l prindem pe Secretar singur şi-l omorâm, sunt sute care ne aşteaptă afară. Nu-ţi dai seama?

- L-am prins, izbucni Schwartz deodată.

- Pe cine?

Strigătul pornise din trei piepturi deodată. Până şi Shekt se holba la el, cu ochii ieşiţi din orbite.

- Pe Secretar. Cred că e el.

- Urmăreşte-l.

În efortul său de persuasiune, Arvardan se răsuci şi se rostogoli de pe banchetă, căzând pe podea cu un zgomot înfundat. Îşi încordă sub trup un picior pe jumătate paralizat, încercând zadarnic să se ridice.

- Te-ai lovit? strigă Pola.

Luptându-se să se ridice într-un cot, descoperi că articulaţiile braţului redeveniserâ mobile.

- Nu, n-am nimic. Stoarce-l bine, Schwartz. Scoate tot ce poţi de la el.

Schwartz se concentră atât de tare, încât simţi că-l doare capul. Îşi agita lianele minţii orbeşte, stângaci ca un nou-născut ce-şi întinde degetele nestrunite, pentru a prinde un obiect inaccesibil. Până acum luase ce i se oferise, acum însă căuta...

căuta...

Cu mare efort reuşi să prindă frânturi.

- Victorie! E sigur de reuşită... Ceva despre ghiulele spaţiale. Le-a lansat... Nu, nu, Altceva.. Are de gând să le lanseze.

112

Shekt gemu.

- E vorba de proiectilele cu dirijare automată care poartă virusul. Sunt orientate spre diverse planete.

- Dar unde sunt depozitate, Schwartz? insistă Arvardan. Caută, omule, caută...

- E o clădire... Nu văd prea bine... Cinci puncte... o stea... un nume; Sloo, poate...

Shekt izbucni din nou:

- Asta este. Pe toate stelele din Galaxie! ― asta este. Templul din Senloo. E

înconjurat din toate părţile de pungi radioactive. Nimeni nu poate pătrunde acolo în afara Stegarilor. Este la confluenţa a două râuri, Schwartz?