Shekt, în schimb, îl privea acum cu o ciudată lumină în ochii obosiţi.

- Ai simţit vreun efect neplăcut în urma sinapsificării? întrebă el.

Schwartz nu cunoştea cuvântul, dar îi prinse înţelesul. Îl operaseră, şi încă pe creier. Câte mai afla!

- Nu, răspunse, n-am simţit nici un efect neplăcut.

- Văd totuşi c-ai învăţat repede limba noastră. O vorbeşti foarte bine. De fapt, ai putea trece drept un localnic. Nu te surprinde acest lucru?

- Am avut întotdeauna o memorie foarte bună, sună rece răspunsul.

- Prin urmare, nu simţi nimic deosebit în urma tratamentului?

- Nimic.

Doctorul Shekt îl ţintuia cu o privire apăsătoare.

- Ce sens are? Doar ştii că sunt sigur că ştii la ce mă refer.

Schwartz râse.

- Că pot citi gândurile? Şi ce-i cu asta?

107

Doctorul Shekt îşi întorsese însă de la el chipul palid, neajutorat, adresându-se lui Arvardan.

- Înţelegi, Arvardan, citeşte gândurile. Câte n-aş putea realiza cu el. Şi în schimb stau aici... fără să pot face nimic...

- Cum?... Cum?... sări arheologul.

Până şi faţa Polei se însufleţi.

- Poţi într-adevăr? întrebă ea.

El dădu din cap, adeverind. Pola îl îngrijise odată, iar acum aveau s-o omoare.

Era totuşi o trădătoare.

- Arvardan, spuse Shekt, îţi aminteşti de bacteriologul care a murit în urma sinapsificării? Unul din primele semne de nebunie a fost pretenţia sa că poate citi gândurile. Şi putea într-adevăr. Am aflat asta înainte să moară şi am păstrat secretul.

N-am spus nimănui ― dar este posibil, Arvardan, este posibil, înţelegi. Odată cu scăderea rezistenţei celulei nervoase, creierul are posibilitatea de a înregistra câmpurile magnetice induse de microcurenţii gândurilor altei persoane, convertindu-le în vibraţii similare pe scoarţa sa. Este principiul oricărui aparat de înregistrare. Este telepatie în adevăratul sens al cuvântului...

Arvardan se întoarse încet spre Schwartz, dar acesta rămase ferecat în tăcerea sa ostilă.

- Dacă aşa stau lucrurile, Shekt, l-am putea folosi.

Mintea arheologului se frământa aprig, ţesând tot felul de scheme imposibile.

- Poate că există o ieşire. Trebuie să existe o ieşire. Pentru noi şi pentru întreaga Galaxie.

Schwartz rămânea însă impasibil la tumultul pe care-l percepea atât de clar în contactul mintal.

- Citindu-le gândurile? întrebă el. La ce-ar ajuta? Pot face chiar mai mult. Ce părere ai de asta, de exemplu?

Nu fusese decât o apăsare uşoară, dar Arvardan urlă de durere.

- Eu sunt autorul, spuse Schwartz. Mai vrei?

Arvardan gâfâi sufocat:

- Poţi face asta gărzilor? Secretarului? Cum de i-ai lăsat să te-aducă aici? Pe Galaxie, Shekt, nu vom avea probleme. Ascultă, Schwartz...

- Nu, spuse Schwartz, dumneata să asculţi. Ce-mi trebuie să evadez? Ce-aş

câştiga ieşind de-aici?

M-aş afla tot în lumea asta moartă. Vreau să merg acasă, şi nu pot. Vreau să fiu cu ai mei şi în lumea mea, şi nu pot. Aşa că vreau să mor.

- Dar e vorba de întreaga Galaxie, Schwartz. Nu te poţi gândi numai la dumneata.

- Nu? Şi de ce, mă rog? Trebuie să-mi fac griji pentru Galaxie? Praful să se-aleagă de Galaxia dumitale. Ştiu ce plănuieşte Pământul şi mă bucur. Domnişoara Pola spunea mai înainte că a ales de partea cui este. Ei bine, şi eu am ales: sunt de partea Pământului.

- Cum?

- De ce nu? Sunt pământean, doar!

108

CAPITOLUL XVII

SCHIMBĂ-ŢI HOTĂRÂREA!

Trecuse o oră de când Arvardan îşi pierduse cunoştinţa, pentru a se trezi apoi inert ca o ciosvârtă de vacă în aşteptarea satârului. Intre timp nu se întâmplase nimic.

Nimic în afara acelei discuţii febrile, neconcludente, care făcea aşteptarea şi mai insuportabilă. Totul era calculat. Ştia asta. Să stai aşa, înţepenit, fără demnitatea de a te putea apăra cât de cât de un pericol, fără această concesie cel puţin, însemna să te laşi doborât de conştiinţa slăbiciunii tale. Un spirit îndârjit nu avea cum supravieţui, iar când în cele din urmă apărea inchizitorul, el ştia că nu va mai întâmpina din partea prizonierului o prea mare împotrivire, poate chiar deloc.

Simţi nevoia să întrerupă tăcerea.

- Presupun că atmosfera e împânzită de unde-spion. Ar fi trebuit să vorbim mai puţin.

- Nu este, spuse Schwartz, categoric. Nu ascultă nimeni.

Maşinal, arheologul dădu să întrebe "De unde ştii?" dar se opri. Pentru că exista o asemenea putere! De care nu dispunea el, ci un om din trecut, ce-şi spunea pământean şi dorea să moară!

Raza sa vizuală cuprindea doar un petec de tavan.

Întorcându-se, putea vedea profilul ascuţit al lui Shekt; în partea cealaltă, zidul gol. Dacă-şi înălţa puţin capul, putea distinge o clipă figura palidă, chinuită, a Polei.