Pentru unul ca el, familiarizat cu triumfurile arhitectonice din întreaga Galaxie, Colegiul Stegarilor nu putea să pară altceva decât un bloc sumbru de granit, cu caneluri de oţel, construit în stil vechi. Pentru unul care mai era şi arheolog pe deasupra, acesta reprezenta, în sobrietatea-i mohorâtă, aproape sălbatică, însăşi vatra unui mod de viaţă mohorât, aproape sălbatic. Chiar primitivismul său era un indiciu al paseismului fanatic.
Gândurile lui Arvardan începură din nou să hoinărească. Turul de două luni pe continentele vestice ale Pământului nu se dovedise tocmai... amuzant. Acea primă zi în Chica stricase totul. Se pomeni gândindu-se iar la Chica şi se înfurie pe sine. Era doar o pământeancă obişnuită, prost crescută şi revoltător de nerecunoscătoare. De ce să se simtă vinovat? Şi totuşi...
N-ar fi trebuit să aibă în vedere şocul ei descoperind în el un extraterestru, aidoma ofiţerului care o insultase şi a cărui brutalitate arogantă fusese răsplătită de el 83
cu un braţ rupt? La urma urmelor, de unde putea şti cât suferise ea din partea extratereştrilor? Ca apoi să afle aşa, pe neaşteptate, că şi el era unul.
Dacă ar fi avut mai multă răbdare... De ce-o rupsese atât de brutal? Nici nu-şi amintea numele ei.
Pola şi nu mai ştiu cum. Ciudat! De obicei memoria lui era ceva mai bună. Sau era poate un efort subconştient de a uita?
Ei, aşa mai mergea. Să uite! Ce avea să-şi amintească de fapt? O pământeancă.
O pământeancă obişnuită.
Era soră la un spital. Dacă ar fi încercat să găsească spitalul? La despărţire nu era decât o masă informă de întuneric, dar trebuia să fie undeva în apropiere de alimentomat.
Sfâşie gândul într-o mie de bucăţi. Ce, era nebun? Ce-ar fi câştigat? Era o pământeancă. Drăguţă, gingaşă, oarecum seducă...
O pământeancă!
Înaltul Ministru intră şi Arvardan se bucură. Însemna să izgonească gândul la ziua aceea în Chica. In adâncul sufletului, era convins însă că vor reveni.
Ele ― gândurile ― reveneau mereu.
Cât despre Înaltul Ministru, acesta purta o robă nou-nouţă, strălucitoare. Pe fruntea sa nu se citea nici urmă de grabă sau îndoială, iar broboanele de sudoare ar fi fost cu totul nelalocul lor.
Conversaţia se desfăşură într-o atmosferă cu adevărat cordială. Arvardan îşi dădu toată silinţa să pomenească de simpatia unor înalţi demnitari ai Imperiului faţă
de poporul de pe Pământ, iar Înaltul Ministru, la rândul său, avu grijă să dea glas profundei recunoştinţe pe care trebuie s-o simtă fiecare locuitor al Pământului faţă de generozitatea şi de înţelegerea luminatului Guvern Imperial.
Arvardan se referi la importanţa arheologiei pentru concepţia Imperiului, la contribuţia pe care o poate aduce la afirmarea Înaltului ideal de fraternitate între oamenii din întreaga Galaxie, indiferent de planeta căreia îi aparţineau ― iar Înaltul Ministru încuviinţă întru totul, subliniind că pământenii erau de mult convinşi de necesitatea realizării acestui deziderat şi că spera din tot sufletul ca, în cel mai scurt timp, şi restul Galaxiei să pună teoria în practică.
Arvardan zâmbi fugar.
- Tocmai în acest scop m-am adresat Excelenţei Voastre, spuse el. Divergenţele dintre Pământ şi unele dominioane imperiale din vecinătate se datorează, în mare parte, existenţei unor concepţii diferite. Multe neînţelegeri s-ar putea elimina dacă s-ar putea demonstra că pământenii nu sunt deosebiţi, ca rasă, de alţi locuitori ai Galaxiei.
- Ce sugeraţi dumneavoastră, în acest sens, domnule doctor?
- Ar necesita o explicaţie mai lungă, Excelenţă. După cum probabil ştiţi, există
în gândirea arheologică două curente principale, cunoscute în mod obişnuit drept teoria asimilării şi teoria radiaţiei.
- Sunt familiarizat într-un mod profan, desigur, cu ambele.
- Bun. Prin urmare, conform teoriei asimilării, diferitele tipuri de umanoizi, evoluând independent, s-au căsătorit între ele în epoca foarte veche, aproape 84
neatestată documentar, a zborurilor spaţiale primitive. E nevoie de o asemenea teorie pentru a explica de ce oamenii sunt atât de asemănători unii cu alţii în zilele noastre.
- Da, comentă sec Înaltul Ministru, dar o asemenea teorie mai presupune cu necesitate şi existenţa a câtorva sute sau mii de fiinţe de tip mai mult sau mai puţin uman care, deşi au evoluat separat, sunt totuşi atât de înrudite din punct de vedere chimic şi biologic, încât să se poată căsători între ele.
- Exact, încuviinţă Arvardan satisfăcut. Aţi pus degetul pe un punct extrem de sensibil. Cu toate acestea, mulţi arheologi îl nesocotesc, aderând cu fermitate la teoria asimilării care implică, desigur, posibilitatea ca în unele regiuni izolate ale Galaxiei să existe subspecii de oameni, diferiţi de rest, care nu s-au căsătorit cu alte...
- Vă referiţi la Pământ, specifică Înaltul Ministru.
- Pământul este considerat într-adevăr un exemplu. Pe de altă parte, teoria radiaţiei...
- Afirmă că suntem cu toţii descendenţii unui grup planetar de oameni.
- Exact.
- Pe baza dovezilor oferite de propria noastră istorie şi pe baza unor scrieri sacre ce nu pot fi dezvăluite extratereştrilor, noi considerăm că Pământul însuşi este vatra umanităţii.
- Aşa cred şi eu şi vă solicit sprijinul pentru a dovedi acest lucru întregii Galaxii.
- Sunteţi optimist. De fapt, despre ce este vorba?
- Am convingerea, Excelenţă, că aş putea descoperi o mulţime de obiecte arhaice şi vestigii arhitectonice în acele regiuni ale planetei dumneavoastră care sunt acum, din păcate, inaccesibile din cauza radioactivităţii. S-ar putea calcula cu precizie vârsta acestor rămăşiţe, pornind de la dezintegrarea radioactivă prezentă şi comparând-o...
Înaltul Ministru clătină din cap.
- Nici nu poate fi vorba de aşa ceva.
- Dar de ce? şi Arvardan se încruntă uluit.
- În primul rând, spuse Înaltul Ministru, raţionând calm, ce anume speraţi să
realizaţi cu asta? Chiar dacă v-aţi demonstra punctul de vedere, chiar dacă aţi sili toate lumile să vi-l accepte, ce-ar conta că în urmă cu un milion de ani eraţi cu toţii pământeni? La drept vorbind, cu un miliard de ani în urmă eram cu toţii maimuţe, şi totuşi astăzi, nu socotim maimuţele rudă cu noi.
