- Nu văd... Da... da... da...

- Când, Schwartz, când? Când le vor lansa?

- Nu disting ziua, dar curând... curând. Numai asta îi clocoteşte în cap... Va fi foarte curând.

Propriul său creier părea gata să plesnească de atât efort.

Transpirat şi înfierbântat, Arvardan reuşise să se ridice şi în mâini şi-n genunchi.

Membrele tremurătoare erau gata să cedeze la loc.

- Vine?

- Da. E la uşă.

Abia rostise Schwartz aceste cuvinte, când uşa se şi deschise. Camera răsună de vocea triumfătoare a lui Balkis. Se adresa arheologului cu o ironie rece:

- Domnule doctor Arvardan! N-ar fi mai bine să te-ntorci la locul dumitale?

Arvardan îşi ridică privirea, conştient de cruzimea batjocurii. Nu avea însă ce să-i răspundă, aşa că rămase tăcut, încet, îngădui membrelor sale dureroase să se destindă, lăsându-se pe podea. Rămase acolo, respirând greu. Dacă s-ar mai fi dezmorţit puţin, dacă ar fi reuşit, cu un ultim efort, să se întindă şi să prindă arma celuilalt...

La brâul de flexiplast strălucitor ce încingea roba Secretarului, nu se mai legăna însă un bici neuronic, ci un dezintegrator în toată legea, care putea spulbera un om în atomi într-o fracţiune de secundă.

Secretarul îşi plimbă privirea de la unul la altul cu o sălbatică satisfacţie. De fată

prefera să nu ţină seamă, dar altfel era o recoltă frumoasă: unul era pământeanul trădător, altul agentul imperial, şi al treilea individul misterios pe care-l urmărise timp de două luni. Mai erau şi alţii?

Mai erau desigur Ennius şi Imperiul. Le legase braţele, în persoana acestor spioni şi trădători, dar mai rămânea undeva un creier activ, care avea poate să întindă

alte braţe.

Secretarul se simţea în largul său; îşi împreunase mâinile, ignorând cu o dispreţuitoare nepăsare necesitatea de-a face uz de armă. Spuse liniştit:

- Trebuie să clarificăm foarte bine lucrurile. Pământul şi Galaxia sunt în război

― nedeclarat încă, dar totuşi război. Sunteţi prizonierii noştri şi veţi fi trataţi cum o vor cere circumstanţele. Sigur, pedeapsa tradiţională pentru spioni şi trădători este moartea...

- Numai în caz de război legal, declarat, îl întrerupse Arvardan cu violenţă.

113

- Război legal? întrebă Secretarul cu un rânjet batjocoritor. Ce-nseamnă război legal? Pământul a fost întotdeauna în război cu Galaxia, chiar dacă nu am menţionat acest lucru cu tot protocolul cuvenit.

- Nu-l lua în seamă, Bel, şopti blând Pola. Lasă-l să spună ce are de spus şi gata.

Arvardan îi zâmbi. Un zâmbet straniu, spasmodic, căci numai cu un imens efort reuşi să se ridice pe picioarele tremurătoare şi rămase aşa, gâfâind.

Balkis râse scurt. Păşind fără grabă, desfiinţă distanţa dintre sine şi arheologul sirian. Cu acelaşi calm, îşi puse mâna pe pieptul larg al celuilalt şi îl împinse uşor.

Braţele nu răspunseră reflexului de apărare al lui Arvardan, iar muşchii rigizi ai trupului nu-i puteau menţine echilibrul decât la mişcări cu viteza melcului.

Arheologul se prăbuşi.

Pola scoase o exclamaţie de groază. Flagelându-şi trupul ce i se împotrivea, ea coborî încet, foarte încet, de pe banchetă.

Balkis o lăsă să se târască spre Arvardan.

- Iubitul tău... spuse el. Viteazul tău iubit extraterestru. Aleargă la el, fetiţo! Ce mai aştepţi? Strânge-l în braţe şi uită la pieptul lui că se scaldă în sângele şi în sudoarea unui milion de martiri pământeni. Uite-l cum zace, viteazul de el, doborât de un simplu brânci al unui pământean.

Pola era acum în genunchi lângă Arvardan, căutând îngrozită să descopere sânge sau oase fracturate. Arvardan deschise încet ochii, iar buzele sale schiţară un

"nu-i nimic".

- Numai un laş poate lovi un om paralizat, strigă Pola, şi pe deasupra să se mai laude cu isprava sa. Crede-mă, iubitule, puţini pământeni sunt ca el.

- Ştiu, altminteri n-ai fi tu o pământeancă.

Secretarul se crispa.

- După cum spuneam, v-aţi pierdut cu toţii dreptul de a trăi, dar vieţile voastre pot fi totuşi răscumpărate. Vă interesează preţul?

- Din câte ştiu, răspunse dispreţuitoare Pola, numai pe dumneata te-ar interesa.

- Şşt, Pola! făcu Arvardan recăpătându-şi cu greu suflul. Ce propui?

- Cum, exclamă Balkis, eşti gata să te vinzi? Şi cui, mie? Unui pământean netrebnic?

- Eşti cel mai în măsură să ştii ce eşti, replică Arvardan. Cât despre mine, nu mă

ofer să mă vând, ci s-o cumpăr pe ea.

- Refuz să fiu cumpărată, spuse Pola.

- Înduioşător, scrâşni Secretarul. Se coboară la femeile noastre ― la băştinaşele noastre ― şi pe deasupra mai face şi pe cel ce se jertfeşte.

- Ce propui? întrebă din nou Arvardan.

- Propunerea mea e următoarea. E clar că o parte din planurile noastre au fost deconspirate. Nu e greu să-mi închipui cum a aflat doctorul Shekt. Cum a ajuns însă

să afle Imperiul rămâne o enigmă. Am vrea să cunoaştem mai exact ce ştie Imperiul.

Nu ceea ce ştii dumneata, Arvardan, ci ce se ştie în Imperiu în momentul de faţă.

- Sunt arheolog, nu spion, răspunse tăios Arvardan. Nu am nici cea mai mică

idee despre ce ştie Imperiul, dar sper să ştie cât mai mult.

- Îmi închipui. Ei, poate te răzgândeşti. Gândiţi-vă cu toţii.