Încet, foarte încet, Schwartz clătină din cap.

- Nu pot... Nu pot...

Într-adevăr, pentru Schwartz lumea luneca într-un haos nediferenţiat. Lianele minţii sale îşi pierdeau flexibilitatea.

Degetul Secretarului apăsă din nou pe contact, cu îndârjire. Apăsarea creştea treptat.

Schwartz simţea că-i ies ochii din orbite, că i se umflă vinele de pe frunte. Dar mai ales simţea triumful înfricoşător ce se înălţa în mintea adversarului...

Arvardan se năpusti înainte, dar trupul inert nu-l asculta, şi se prăbuşi cu mâinile întinse, încercând să se prindă de celălalt. Secretarul, prizonier al minţii lui Schwartz, se prăvăli odată cu el. Dezintegratorul îi căzu din mână, rostogolindu-se cu zgomot pe podea Aproape imediat mintea Secretarului se eliberă din captivitate, în timp ce mintea lui Schwartz se năruia, devenind o adevărată junglă de senzaţii.

Balkis se lupta cu furie, ţintuit sub greutatea trupului ţeapăn al lui Arvardan.

Repezi cu brutalitate un genunchi în vintrele celuilalt, în timp ce pumnul încleştat îi ţintea obrajii; ridică braţul şi lovi. Arvardan se rostogoli într-o vălmăşeală dureroasă.

117

Secretarul se ridică bălăbănindu-se, gâfâind şi cu hainele în neorânduială. Se opri însă

din nou.

În faţa sa era Shekt, pe jumătate ridicat, în mâna dreaptă, susţinută cu greu de stânga, ţinea dezintegratorul. Deşi tremura în mâinile nesigure ale fizicianului, fatala armă era îndreptată spre Secretar.

- Turmă de nebuni, ţipă acesta sugrumat de furie, ce speraţi să câştigaţi? Nu trebuie decât să ridic vocea...

- Dar atunci, glăsui slab Shekt, vei muri şi tu.

- Nu realizezi nimic ucigându-mă, spuse caustic Secretarul, şi o ştii prea bine.

Nu vei salva Imperiul, pentru care ne trădezi acum, şi nici măcar pe tine şi pe complicii tăi. Dă-mi arma şi vă las să plecaţi.

Întinse mâna, dar Shekt râse amar.

- Nu sunt atât de prost încât să te cred.

- Poate că nu, în schimb eşti pe jumătate paralizat. Spunând acestea, Secretarul se aruncă brusc în dreapta, mult mai repede decât putea braţul vlăguit al lui Shekt să

întoarcă dezintegratorul. Pregătindu-şi saltul decisiv, Balkis se concentra acum numai asupra armei, având grijă să se ferească din bătaia ei.

Schwartz se încordă încă o dată, mintea sa năpustindu-se asupra celuilalt cu o ultimă lovitură. Secretarul se poticni şi se prăvăli, de parcă l-ar fi lovit o măciucă în moalele capului.

Arvardan reuşise să se ridice în picioare. Avea obrazul tumefiat şi păşea şchiopătând.

- Poţi să te mişti, Schwartz? întrebă el.

- Puţin, sună obosit răspunsul.

Şi Schwartz lunecă de la locul său.

- Mai vine cineva spre noi?

- Nu simt nimic.

Arvardan îşi plecă privirea spre Pola, zâmbind întunecat, îşi lăsă mâna pe părul ei castaniu, iar ea îl privi cu ochi strălucitori. De mai multe ori în ultimele ore fusese convins că niciodată nu-i va mai atinge părul şi nu-i va mai întâlni privirea.

- Poate că nu-i totul pierdut, Pola.

Dar fata clătină din cap neîncrezătoare.

- Nu mai avem timp. Până marţi la ora şase...

- Nu mai avem timp, spui? Bine, vom vedea.

Arvardan se aplecă asupra Secretarului şi-i trase capul spre spate, fără

menajamente.

- Trăieşte?

Îi căută zadarnic pulsul cu vârfurile încă amorţite ale degetelor, apoi îşi strecură

mâna sub roba verde, lipindu-şi palma de pieptul lui.

- Inima-i bate, totuşi... Dispui de puteri periculoase, Schwartz. De ce nu te-ai folosit de ele de la început?

- Pentru că voiam să-l fac doar să rămână nemişcat, explică Schwartz; pe chipul lui devastat se vedeau urmele calvarului prin care trecuse. Mi-am zis că dacă reuşesc să-l stăpânesc, am putea ieşi împingându-l înaintea noastră, folosindu-l ca paravan, ascunzându-ne după pulpana lui.

118

Shekt exclamă cu însufleţire:

- Se poate. La nici jumătate de milă depărtare să află garnizoana de la fortul Dibburn. Odată ajunşi acolo, suntem în siguranţă şi-l anunţăm pe Ennius.

- Odată ajunşi acolo! Trebuie să fie o sută de gardieni afară şi alte câteva sute pe întreaga distanţă... Şi ce-am putea face cu o robă verde, neînsufleţită? S-o purtăm pe braţe? S-o împingem pe rotile?

Arvardan râse forţat.

- Pe lângă asta, vorbi Schwartz posomorât, nici nu-l pot stăpâni. Aţi văzut cum l-am scăpat...

- Pentru că nu erai obişnuit, spuse Shekt cu convingere. Ascultă, Schwartz, cam ştiu ce se petrece în mintea dumitale. E ca o staţie de recepţie a câmpurilor electromagnetice ale creierului. Cred că poţi şi să transmiţi, înţelegi?

Schwartz părea stăpânit de o chinuitoare nesiguranţă.

- Încearcă să înţelegi, stărui Shekt. Va trebui să te concentrezi asupra a ceea ce vrei să facă el... şi în primul rând îi vom înapoia dezintegratorul.

- Cum?!!...

Strigătul de revoltă pornise din trei piepturi odată. Shekt ridică tonul.