- Mai bine ia-mă de mână, o auzi spunând. Trebuie să urcăm o scară.
Arvardan se supuse.
- Te iubesc, Pola, şopti în urma ei. Suna atât de firesc. Spuse din nou:
- Te iubesc, Pola.
- Abia mă cunoşti, vorbi ea încet.
- Te voi iubi toată viaţa, îţi jur. Ascultă-mă, Pola, de două luni nu mă gândesc decât la tine, nu te visez decât pe tine. Îţi jur.
- Sunt o pământeancă, domnule.
- Atunci voi fi şi eu pământean. Pune-mă la încercare.
O opri şi-i trase uşor mâna, până ce fasciculul lanternei de buzunar se odihni pe faţa ei roşie, scăldată în lacrimi.
- De ce plângi?
- Pentru că atunci când tata o să-ţi spună ceea ce ştie, vei vedea că nu poţi iubi o pământeancă.
- Încearcă şi o să vezi.
CAPITOLUL XV
SUPERIORITATEA DISPARE
Arvardan îl întâlni pe Shekt într-o cameră dosnică de la primul etaj, cu ferestrele polarizate cu grijă pentru a fi perfect opace. Pola se instală într-un fotoliu la parter, cu privirea aţintită asupra străzii întunecate şi pustii.
Trupul încovoiat al lui Shekt avea un aer diferit de cel cunoscut de Arvardan cu vreo zece ore în urmă.
Faţa fizicianului era tot palidă, extrem de obosită, dar dacă înainte exprima nesiguranţa şi teama, acum avea întipărită un fel de îndrăzneală a desperării.
- Domnule Arvardan, spuse el cu voce sigură, trebuie să vă cer scuze pentru purtarea mea de azi-dimineaţă. Speram că veţi înţelege...
- Mărturisesc că atunci n-am înţeles, dar înţeleg acum.
Shekt se aşeză la masă şi făcu un gest spre sticla cu vin, dar Arvardan îl întrerupse cu o mişcare a mâinii.
- Dacă nu vă supăraţi, aş prefera fructele... Ce-i asta? Nu mi-amintesc să mai fi văzut aşa ceva.
- E o varietate de portocală. Nu cred să crească altundeva decât pe Pământ. Se decojeşte uşor, spuse el, demonstrând oaspetelui său procedeul.
După ce o mirosi curios, Arvardan îşi înfipse dinţii în pulpa ei zemoasă.
- Oh, domnule Shekt, exclamă el încântat, e delicioasă. N-a încercat niciodată
Pământul să exporte acest produs?
- Stegarii, răspunse mohorât biofizicianul, nu sunt dornici de a face comerţ cu lumea extraterestră. Şi nici vecinii noştri din spaţiu nu sunt dornici de a face comerţ
cu noi. Este doar un aspect al greutăţilor pe care le întâmpinăm aici.
Pe Arvardan îl cuprinse furia.
95
- Este, în schimb, cel mai stupid. Credeţi-mă ca îmi pierd orice speranţă în inteligenţa oamenilor când văd la ce-i poate duce capul.
Shekt ridică din umeri cu îngăduinţa celui obişnuit de-o viaţă cu asemenea lucruri.
- Mă tem că asta ţine de problema insolubilă a antiterrismului.
- Dar ceea ce o face atât de insolubilă, exclamă arheologul, e că nimeni nu pare să dorească într-adevăr o soluţie! Câţi pământeni nu răspund printr-o ură oarbă faţă
de toţi cetăţenii galactici, fără deosebire? E aproape o boală universală - ură pentru ură. Doresc concetăţenii dumneavoastră cu adevărat egalitate, toleranţă reciprocă?
Nu! Cei mai mulţi doresc să se-ntoarcă roata, aducându-i pe ei deasupra.
- Se poate să aveţi dreptate, spuse Shekt trist. Nu vă contrazic. Dar mai există şi alte aspecte. Daţi-ne o şansă şi veţi vedea cum se va maturiza o nouă generaţie de pământeni, lipsită de îngustimea de opinii şi crezând cu toată convingerea în unitatea fundamentală a omenirii. Asimilaţioniştii, cu vederile lor tolerante şi dorinţa de-a ajunge la un compromis salutar, au reprezentat de mai multe ori o forţă pe Pământ.
Sunt unul din ei. Acum însă Pământul e condus de zeloşi. Ei sunt naţionaliştii extremişti, visând la supremaţia trecută şi viitoare. Împotriva lor trebuie apărat Imperiul.
Arvardan se încruntă.
- Vă referiţi la revolta de care mi-a vorbit Pola?
- Domnule Arvardan, răspunse Shekt posomorât, nu e uşor să încerci să
