Arvardan îşi îndreptă privirea spre Schwartz, care dormea. Shekt însă clătină din cap.

- Nu putem să mai facem nimic, spuse el. Este peste puterile unui om. Sărmanul de el e sfârşit. Lasă-l să doarmă.

- Dar mai sunt doar treizeci şi nouă de ore.

- Ştiu... însă trebuie s-aşteptăm.

În cameră răsună o voce batjocoritoare.

- Care din voi se pretinde cetăţean al Imperiului?

Arvardan se năpusti înainte.

- Eu sunt. Eu...

Vocea i se frânse însă în momentul în care îl recunoscu pe cel ce vorbise. Acesta zâmbi strâmb. Braţul stâng, ceva mai ţeapăn, amintea de ultima lor întâlnire.

Arvardan auzi în spate vocea slabă a Polei.

- Bel, e ofiţerul... cel de la magazinul universal...

- Cel căruia i-a fracturat braţul, completă sec ofiţerul în cauză. Sunt locotenentul Claudy, şi dumneata eşti într-adevăr cel de-atunci. Zici că reprezinţi lumea siriană? Şi totuşi te-nsoţeşti cu ăştia... Galaxie! ― până unde se poate coborî un om! Şi văd că

tot mai ai fata cu tine. Făcu o pauză, apoi spuse rar, apăsând cuvintele: O băştinaşă!

Arvardan se zburli, dar îşi înăbuşi pornirea. Nu putea... nu încă... Se strădui să

adopte un ton umil:

- Pot să vorbesc cu colonelul, domnule locotenent?

- Colonelul e la datorie acum.

- Vrei să spui că lipseşte din oraş?

- N-am spus asta. Putem să-l înştiinţăm ― dacă problema este suficient de importantă.

- Este... Pot vorbi cu ofiţerul de servici?

- Deocamdată eu sunt ofiţerul de servici.

- Atunci, cheamă colonelul.

Locotenentul clătină încet din cap.

- Nu pot face asta fără să mă fi convins în prealabil de gravitatea situaţiei.

Arvardan tremura de nerăbdare.

- Pe Galaxie, nu-mi mai căuta nod în papură! E o chestiune de viaţă şi de moarte.

123

- Adevărat?

Locotenentul Claudy îşi flutură bastonaşul cu un aer de afectată cochetărie.

- Ai putea să-mi cerşeşti o audienţă.

- Bine... Ei, aştept.

- Am spus să-mi cerşeşti o audienţă.

- Puteţi să-mi acordaţi o audienţă, domnule locotenent?

Pe chipul locotenentului nu se văzu însă nici o schimbare.

- Am spus să cerşeşti ― în faţa fetei. Cu umilinţă.

Arvardan înghiţi în sec şi se dădu înapoi. Pola îl prinse de mânecă.

- Te rog, Bel. Nu trebuie să-l superi.

Arheologul mormăi răguşit:

- Bel Arvardan din Sirius cerşeşte cu umilinţă o audienţă la ofiţerul de servici.

Locotenentul Claudy răspunse:

- Depinde.

Făcu un pas spre Arvardan şi palma i se abătu cu repeziciune şi cruzime asupra bandajului ce acoperea obrazul rănit al arheologului.

Arvardan îşi înăbuşi un strigăt.

- Odată ai ripostat. N-o faci şi-acum?

Arvardan nu spuse nimic.

- Audienţa se acordă, spuse locotenentul.

Patru soldaţi îl înconjurară pe Arvardan. Locotenentul Claudy o porni înainte.

Shekt şi Pola rămăseseră singuri cu Schwartz, care continua să doarmă.

- Nu-l mai aud. Tu-l auzi? întrebă Shekt.

Pola clătină din cap.