La întrebarea lui Arvardan, pe Schwartz îl copleşi toată nedreptatea destinului său. Tot trecutul său nevinovat, contrastând cu grozăvia nemeritată a prezentului, reînvie, şi el strigă furios:
104
- Eu? Ce amestec am eu? Ascultaţi. Eram odată un nimeni, un simplu anonim.
Un om cinstit, un croitor care muncea din greu. Nu făceam rău nimănui, nu supăram pe nimeni, îmi vedeam de grijile casei.
Şi deodată, fără nici un motiv, fără nici un motiv ― am ajuns aici.
- La Chica? întrebă Arvardan care nu prea înţelegea.
- Nu, nu la Chica, hohoti sarcastic Schwartz. Am venit în lumea asta nebună...
O, ce-mi pasă dacă mă credeţi ori nu? Lumea mea e în trecut. Lumea mea avea pământ şi hrană şi miliarde de oameni, şi era singura lume.
Arvardan amuţi în faţa acestui asalt verbal. Se întoarse spre Shekt.
- Dumneata înţelegi ceva?
- Vrei să mă crezi, răspunse fizicianul cuprins de-o vagă bănuială, că omul acesta are un apendice vermicular lung de nouă centimetri? Ţi-aminteşti, Pola? Şi măsele de minte Şi păr pe faţă.
- Da, da, strigă Schwartz sfidător. Şi-mi pare rău că n-am şi o coadă ca să v-o pot arăta. Vin din trecut. Am călătorit în timp. Numai că nu ştiu cum şi de ce. Acum lăsaţi-mă-n pace. În curând vor fi aici. Aşteptarea asta e menită doar să ne înfrângă.
- De unde ştii? întrebă repede Arvardan. Cine ţi-a spus?
Schwartz nu răspunse.
- Secretarul cumva? Tipul îndesat cu nas de mops?
Schwartz nu se putea pronunţa în privinţa fizionomiei celor pe care-i cunoştea doar prin intermediul minţii, dar... Secretar, spunea? Parcă prinsese la un moment dat fluidul puternic al gândurilor unui om influent, şi parcă era Secretar.
- Balkis? întrebă el curios.
- Poftim? făcu Arvardan, dar Shekt interveni:
- Aşa-l cheamă pe Secretar.
- A... Ce-a spus?
- N-a spus nimic, răspunse Schwartz. Dar ştiu. Suntem condamnaţi cu toţi la moarte şi nu exista scăpare.
Arvardan coborî vocea, adresându-se lui Shekt:
- N-ai impresia că e nebun?
- Ştiu şi eu... Mă gândesc şi la suturile lui craniene. Sunt primitive, foarte primitive.
Arvardan îl privi stupefiat.
- Vrei să spui... Ei nu, e imposibil.
- Aşa mi-am zis şi eu.
O clipă, vocea lui Shekt păru să revină la normal, ca şi cum existenţa unei probleme ştiinţifice i-ar fi călăuzit gândul pe un făgaş al obiectivităţii detaşate, în care chestiunile personale nu mai contau.
- S-a calculat energia necesară pentru a transmite materia pe axa timpului şi s-a obţinut o valoare infinită, încât proiectul a fost socotit imposibil. Alţii însă cred în posibilitatea existenţei unor "falii în timp" ― prin analogie cu procesul geologic, înţelegi.
Fapt este că s-au înregistrat cazuri de dispariţie a unor nave, aproape în văzul lumii. Cunoaştem din vechime cazul celebru al lui Hor Devallow care a intrat într-o zi în casă şi n-a mai ieşit niciodată, şi nici în casă n-a fost găsit... Mai este pe urmă
105
planeta consemnată în cărţile de galactografie din secolul trecut, vizitată de trei expediţii care s-au întors cu descrieri complete, după care n-a mai fost văzută
niciodată. Totodată, în chimia nucleară se petrec nişte procese ce par să nege legea conservării energiei-masă. S-a încercat o explicaţie a acestui fenomen, postulându-se deplasarea unei cantităţi de materie de-a lungul axei timpului. Nucleele de uraniu, de exemplu, combinate cu cupru şi bariu în proporţii infime dar bine definite, sub acţiunea unor uşoare radiaţii gamma dau naştere unui sistem rezonant...
- Tată, îl întrerupse Pola, n-are rost...
Arvardan se interpuse energic.
- Staţi puţin. Să mă gândesc. Eu pot clarifica acest lucru. Cine altul? Am să-i pun câteva întrebări... Ascultă, Schwartz!
Schwartz îşi ridică iar privirea.
- Lumea dumitale era unică în Galaxie?
Schwartz dădu din cap, apoi mormăi plictisit:
- Da.
