- Nici eu nu-l mai aud de-o vreme. Tată, crezi că-i va face vreun rău lui Bel?

- Cum ar putea? răspunse blând bătrânul. Uiţi că nu-i cu adevărat unul de-ai noştri. Este cetăţean al Imperiului. Nu poate fi molestat cu una cu două. Îl iubeşti, nu-i aşa?

- O, nespus de mult, tată. E o prostie, ştiu.

- Bineînţeles, şi Shekt zâmbi cu amărăciune. E un om cinstit. Nu neg acest lucru. Dar ce poate face? Să trăiască aici, în lumea asta? Să ia cu el o pământeancă?

S-o prezinte prietenilor lui? Familiei?

Pola plângea.

- Ştiu. Dar poate nici nu se va mai pune problema.

Shekt sări în picioare, de parcă ultimele cuvinte l-ar fi trezit la realitate.

- Nu-l aud, spuse el.

Se referea la Secretar. Balkis fusese dus într-o cameră alăturată, de unde îi putuseră auzi foarte clar paşii sumbri, de leu închis în cuşcă. Acum însă nu se mai auzea nimic...

Nu avea mare importanţă, dar într-un fel Secretarul devenise întruchiparea simbolică a cumplitei forţe distrugătoare ce urma să se abată asupra giganticei reţele de stele locuite. Îl zgâlţâi uşor pe Schwartz.

- Trezeşte-te! Schwartz tresări.

- Ce s-a-ntâmplat? întrebă el.

124

Nu se simţea nici pe departe odihnit. Oboseala îl copleşise, împăienjenindu-i vederea.

- Unde e Balkis? întrebă repede Shekt.

- A... a, da.

Schwartz se holbă în jur, dar îşi aminti că nu cu ochii vedea el cel mai bine. Îşi extinse tentaculele minţii, care începură să adulmece cu înfrigurare mintea pe care-o cunoştea atât de bine.

O descoperi şi o evită cu grijă; cufundarea în adâncurile ei nu fusese de natură

să-i încurajeze gustul pentru hidoşenia ei morbidă.

- Este la alt etaj, murmură Schwartz. Vorbeşte cu cineva.

- Cu cine?

- O minte necunoscută mie. Aşteptaţi... să ascult. Poate Secretarul va... Da, da, îi spune "domnule colonel".

Shekt şi Pola se uitară repede unul la altul.

- Nu poate fi vorba de trădare, nu-i aşa? şopti Pola. Vreau să spun că un ofiţer al Imperiului nu ar complota cu un pământean împotriva Împăratului, nu-i aşa?

- Nu ştiu, răspunse Shekt deznădăjduit. Sunt gata să cred orice.

Locotenentul Claudy zâmbea. Stătea la birou, cu un dezintegrator la îndemână şi cu patru soldaţi la spate. Vorbea deci cu autoritatea pe care ţi-o dă o asemenea poziţie.

- Detest pământenii, spunea el. Î-am detestat dintotdeauna. Sunt drojdia Galaxiei. Sunt bolnavi, superstiţioşi şi leneşi. Proşti şi degeneraţi. Dar, pe Stele, cei mai mulţi îşi cunosc lungul nasului. Într-un fel, îi înţeleg. Aşa s-au născut, n-au ce face. Singur, dacă aş fi eu Împărat, nu le-aş tolera ceea ce le înghite Împăratul nostru

― mă refer la blestematele lor datini. Dar nu-i nimic, într-o zi vom învăţa...

Arvardan nu se mai putu stăpâni:

- Dar n-am venit aici ca s-ascult...

- Ba ai s-asculţi, pentru că n-am terminat. Tocmai voiam să spun că ceea ce nu pot înţelege e pe se petrece în mintea unui iubitor de pământeni. Când un om ― un om adevărat, să zicem ― se coboară într-atât încât să se bălăcească în societatea lor şi să umble după femeile lor, ei bine, nu pot avea nici un dram de respect pentru el. E

mai rău decât ei...

- Atunci blestemată fie-ţi mintea neroadă! strigă furios Arvardan. Ştii că se pune la cale un complot contra Galaxiei? Ai măcar cea mai vagă idee de pericolul ce ne paşte? Fiecare minut de tărăgănare din partea dumitale periclitează viaţa cvadrilioanelor de locuitori ai Galaxiei...

- Oh, ştiu şi eu, doctore Arvardan? Eşti doctor, nu? Trebuie să-ţi respect titlurile.

Vezi dumneata, am şi eu teoria mea. Te-ai dat cu ei. Te-oi fi născut pe Sirius, nu zic, dar în piept ai o inimă neagră de pământean şi de fapt te foloseşti de cetăţenia galactică pentru a le susţine cauza. Le-ai răpit pe acest demnitar al lor, acest Stegar (un lucru bun în sine, nu mi-ar fi displăcut să-i fi sucit beregata), dar pământenii îl şi caută. Au trimis un mesager la fort.

- Au şi trimis? Iar noi stăm aici şi discutăm? Trebuie să-l văd pe colonel, chiar de-ar fi să...

125

- Te-aştepţi la răzmeriţă, deci, la incidente? Poate chiar le-ai pus singur la cale, ca primă etapă a unei revolte organizate, hm?

- Eşti nebun? De ce-aş face-o?

- Atunci, n-ai avea nimic împotrivă să dăm drumul Stegarului?

- Nu puteţi face una ca asta!

Arvardan sări în picioare, părând o clipă că vrea să se arunce asupra locotenentului. Acesta apucă dezintegratorul.

- Nu? Ascultă, domnule Arvardan. Îţi plătesc cu vârf şi îndesat. Mai întâi te-am pălmuit şi te-am făcut să mi te târăşti înainte de faţă cu amicii dumitale pământeni.

Te-am silit apoi să stai aici şi să asculţi fără să crâcneşti, în timp ce-ţi spuneam de la obraz că eşti o lepădătură. Iar acum nu-mi doresc nimic mai mult decât un pretext pentru a-ţi zdrobi braţul, ca răsplată pentru ce mi-ai făcut mie. încearcă aşadar să faci o singură mişcare.

Arvardan îngheţă.

Locotenentul Claudy râse şi puse dezintegratorul deoparte.

- Ce păcat că trebuie să te păstrez întreg pentru întâlnirea cu colonelul. Te va primi la ora cinci şi un sfert.

- Ştiai asta... ai ştiut-o tot timpul.

Indignarea îi ardea gâtlejul ca o flacără.