- Poate înclinaţi să-i daţi crezare, Excelenţă, dar aceasta nu e decât încă o afirmaţie fără acoperire. În realitate, singurele fapte care pot fi luate ca dovezi de extratereştri, sunt că am fost răpit cu forţa, eu, şi nu ei; că viaţa mea a fost în pericol, nu a lor. În continuare, l-aş ruga pe acuzatorul meu să ne explice cum a reuşit să

descopere atâtea lucruri în cursul celor nouă săptămâni de când se află pe planeta noastră, când dumneavoastră, domnule Guvernator, nu mi-aţi putut imputa nimic în ani de guvernare?

- Fratele are dreptate, recunoscu cu greutate Ennius. Într-adevăr de unde ştii?

Arvardan nu se simţi intimidat...

- Înaintea mărturisirii făcute de acuzat însuşi, am fost informat de existenţa complotului de către doctorul Shekt.

- Adevărat, doctore Shekt? Guvernatorul îşi întoarse privirea spre fizician.

- Întocmai, Excelenţă.

- Cum ai aflat?

- Relatarea domnului doctor Arvardan, răspunse Shekt, a fost foarte amănunţită

şi exactă, atât în ceea ce priveşte modul în care a fost folosit sinapsificatorul, cât şi asupra afirmaţiilor bacteriologului F. Smitko, făcute pe patul de moarte. Smitko era unul din conspiratori. Afirmaţiile lui au fost înregistrate, iar înregistrarea vă stă la dispoziţie.

- Dar, doctore Shekt, delirul unui muribund nu cântăreşte cine ştie cât. Alte dovezi nu ai?

Arvardan interveni, bătând cu pumnul în braţul fotoliului:

- Ce-i aici? tună el. Tribunal? Discutăm un caz de încălcare a regulilor de circulaţie? Nu avem timp să cântărim probele în mod analitic sau să le măsurăm cu micrometrul. Vă atrag atenţia că nu mai avem timp decât până la şase dimineaţa, adică cinci ore şi jumătate, pentru a înlătura un pericol imens... Îl cunoaşteţi de mai mult timp pe doctorul Shekt, Excelenţă. Vi s-a părut vreodată a fi un mincinos?

Secretarul se amestecă de îndată.

- Nimeni nu-l acuză pe doctorul Shekt că e un mincinos, Excelenţă. Numai că

bunul doctor a îmbătrânit şi în ultima vreme e tot mai preocupat de apropierea celei 132

de-a şaizecea aniversări. Mă tem că asta a dus la apariţia unor uşoare manifestări paranoice, o boală destul de răspândită aici, pe Pământ...

Priviţi-l, numai! Arată el a om normal?

Într-adevăr, nu arăta. Era tras la faţă şi crispat, zdruncinat de cele petrecute şi de ce ştia că avea să mai fie încă.

Totuşi, Shekt reuşi să se stăpânească, impunându-şi un ton normal, ba chiar liniştit:

- Aş putea spune că în ultimele două luni am fost permanent supravegheat de Stegari; că mi-au fost deschise scrisorile şi cenzurate răspunsurile. E clar însă că

aceste plângeri ar fi atribuite paranoiei de care s-a vorbit. În schimb, vi-l pot prezenta pe Joseph Schwartz, omul care s-a oferit ca voluntar pentru sinapsificator într-o zi în care m-aţi vizitat la Institut.

- Îmi amintesc, spuse Ennius, oarecum recunoscător că subiectul deviase pentru moment. El este?

- Da.

- N-arată rău în urma experienţei.

- E mult mai bine. Tratamentul a fost un succes neobişnuit. A căpătat, de exemplu, o memorie fotografică, ceea ce nu ştiam pe atunci. În orice caz, acum e receptiv la gândurile celor din jur.

Ennius era mai-mai să sară de pe scaun.

- Cum, strigă el uluit, vrei să spui că citeşte gândurile?

- Se poate demonstra acest lucru, Excelenţă. Cred însă că fratele va confirma spusele mele.

Secretarul îi aruncă lui Schwartz o privire încărcată de ură, care se stinse însă cu iuţeala fulgerului.

Spuse cu un tremur abia perceptibil în glas:

- Într-adevăr, Excelenţă, acest om al lor are anumite daruri hipnotice, deşi nu pot şti dacă ele se datorează sinapsificatorului. Aş mai putea adăuga că tratamentul lui nu a fost înregistrat, ceea ce, sper că sunteţi de acord, este un fapt destul de suspect.

- N-ai fost înregistrat, replică Shekt liniştit, în conformitate cu ordinele Înaltului Ministru.

Secretarul se mulţumi să ridice din umeri.

Ennius interveni autoritar:

- Să trecem peste această dispută măruntă şi să revenim la problema noastră...

Ce este cu Schwartz? Ce amestec are aici puterea sa de-a citi în gânduri, ori darurile lui hipnotice, ori cum s-or mai numi?

- Shekt vrea să spună, se amestecă Secretarul, că Schwartz ştie ce gândesc eu.

- Adevărat? Ei, şi ce gândeşte, mă rog? întrebă Guvernatorul, adresându-se pentru prima dată lui Schwartz.

- Gândeşte că nu avem cum să vă convingem de adevărul spuselor noastre asupra ceea ce dumneavoastră numiţi "cazul".

- Foarte adevărat, spuse batjocoritor Secretarul, deşi nu-ţi trebuie o minte ieşită

din comun pentru a deduce acest lucru.

133

- De asemenea, continuă Schwartz, că sunteţi un biet prostănac, lipsit de curajul de-a acţiona, dorind numai pace, sperând să-i câştigaţi pe pământeni printr-o dreaptă

şi nepărtinitoare ocârmuire, ceea ce este o prostie şi mai mare.

Secretarul se făcu stacojiu.

- Nu-i adevărat! Excelenţă, e clar că acest om doreşte să vă ridice împotriva mea.

- Nu sunt atât de uşor de influenţat, răspunse Ennius. Apoi, revenind la Schwartz:

- Dar eu ce gândesc?

- Că şi dacă pot citi ce e-n mintea omului, nu-nseamnă că trebuie să spun cu voce tare ceea ce văd.