- Adevărat? Cum ai făcut?
- Nu ştiu. Aşa, pur şi simplu. Este... este...
Schwartz era aproape comic în neputinţa sa de a transpune incomunicabilul în cuvinte.
- Te poţi lupta cu mai mulţi odată?
- N-am încercat, dar nu cred. Nu pot citi gândurile a doi oameni în acelaşi timp.
Pola îi întrerupse.
- Nu-i poţi cere să-l omoare pe Secretar, Bel. Nu rezolvi nimic.
- De ce?
- Cum ieşim de aici? Chiar dacă-l prindem pe Secretar singur şi-l omorâm, sunt sute care ne aşteaptă afară. Nu-ţi dai seama?
- L-am prins, izbucni Schwartz deodată.
- Pe cine?
Strigătul pornise din trei piepturi deodată. Până şi Shekt se holba la el, cu ochii ieşiţi din orbite.
- Pe Secretar. Cred că e el.
- Urmăreşte-l.
În efortul său de persuasiune, Arvardan se răsuci şi se rostogoli de pe banchetă, căzând pe podea cu un zgomot înfundat. Îşi încordă sub trup un picior pe jumătate paralizat, încercând zadarnic să se ridice.
- Te-ai lovit? strigă Pola.
Luptându-se să se ridice într-un cot, descoperi că articulaţiile braţului redeveniserâ mobile.
- Nu, n-am nimic. Stoarce-l bine, Schwartz. Scoate tot ce poţi de la el.
Schwartz se concentră atât de tare, încât simţi că-l doare capul. Îşi agita lianele minţii orbeşte, stângaci ca un nou-născut ce-şi întinde degetele nestrunite, pentru a prinde un obiect inaccesibil. Până acum luase ce i se oferise, acum însă căuta...
căuta...
Cu mare efort reuşi să prindă frânturi.
- Victorie! E sigur de reuşită... Ceva despre ghiulele spaţiale. Le-a lansat... Nu, nu, Altceva.. Are de gând să le lanseze.
112
Shekt gemu.
- E vorba de proiectilele cu dirijare automată care poartă virusul. Sunt orientate spre diverse planete.
- Dar unde sunt depozitate, Schwartz? insistă Arvardan. Caută, omule, caută...
- E o clădire... Nu văd prea bine... Cinci puncte... o stea... un nume; Sloo, poate...
Shekt izbucni din nou:
- Asta este. Pe toate stelele din Galaxie! ― asta este. Templul din Senloo. E
înconjurat din toate părţile de pungi radioactive. Nimeni nu poate pătrunde acolo în afara Stegarilor. Este la confluenţa a două râuri, Schwartz?
- Nu văd... Da... da... da...
- Când, Schwartz, când? Când le vor lansa?
- Nu disting ziua, dar curând... curând. Numai asta îi clocoteşte în cap... Va fi foarte curând.
Propriul său creier părea gata să plesnească de atât efort.
Transpirat şi înfierbântat, Arvardan reuşise să se ridice şi în mâini şi-n genunchi.
Membrele tremurătoare erau gata să cedeze la loc.
- Vine?
- Da. E la uşă.
Abia rostise Schwartz aceste cuvinte, când uşa se şi deschise. Camera răsună de vocea triumfătoare a lui Balkis. Se adresa arheologului cu o ironie rece:
- Domnule doctor Arvardan! N-ar fi mai bine să te-ntorci la locul dumitale?
