- Depinde.
Făcu un pas spre Arvardan şi palma i se abătu cu repeziciune şi cruzime asupra bandajului ce acoperea obrazul rănit al arheologului.
Arvardan îşi înăbuşi un strigăt.
- Odată ai ripostat. N-o faci şi-acum?
Arvardan nu spuse nimic.
- Audienţa se acordă, spuse locotenentul.
Patru soldaţi îl înconjurară pe Arvardan. Locotenentul Claudy o porni înainte.
Shekt şi Pola rămăseseră singuri cu Schwartz, care continua să doarmă.
- Nu-l mai aud. Tu-l auzi? întrebă Shekt.
Pola clătină din cap.
- Nici eu nu-l mai aud de-o vreme. Tată, crezi că-i va face vreun rău lui Bel?
- Cum ar putea? răspunse blând bătrânul. Uiţi că nu-i cu adevărat unul de-ai noştri. Este cetăţean al Imperiului. Nu poate fi molestat cu una cu două. Îl iubeşti, nu-i aşa?
- O, nespus de mult, tată. E o prostie, ştiu.
- Bineînţeles, şi Shekt zâmbi cu amărăciune. E un om cinstit. Nu neg acest lucru. Dar ce poate face? Să trăiască aici, în lumea asta? Să ia cu el o pământeancă?
S-o prezinte prietenilor lui? Familiei?
Pola plângea.
- Ştiu. Dar poate nici nu se va mai pune problema.
Shekt sări în picioare, de parcă ultimele cuvinte l-ar fi trezit la realitate.
- Nu-l aud, spuse el.
Se referea la Secretar. Balkis fusese dus într-o cameră alăturată, de unde îi putuseră auzi foarte clar paşii sumbri, de leu închis în cuşcă. Acum însă nu se mai auzea nimic...
Nu avea mare importanţă, dar într-un fel Secretarul devenise întruchiparea simbolică a cumplitei forţe distrugătoare ce urma să se abată asupra giganticei reţele de stele locuite. Îl zgâlţâi uşor pe Schwartz.
- Trezeşte-te! Schwartz tresări.
- Ce s-a-ntâmplat? întrebă el.
124
Nu se simţea nici pe departe odihnit. Oboseala îl copleşise, împăienjenindu-i vederea.
- Unde e Balkis? întrebă repede Shekt.
- A... a, da.
Schwartz se holbă în jur, dar îşi aminti că nu cu ochii vedea el cel mai bine. Îşi extinse tentaculele minţii, care începură să adulmece cu înfrigurare mintea pe care-o cunoştea atât de bine.
O descoperi şi o evită cu grijă; cufundarea în adâncurile ei nu fusese de natură
să-i încurajeze gustul pentru hidoşenia ei morbidă.
- Este la alt etaj, murmură Schwartz. Vorbeşte cu cineva.
- Cu cine?
- O minte necunoscută mie. Aşteptaţi... să ascult. Poate Secretarul va... Da, da, îi spune "domnule colonel".
Shekt şi Pola se uitară repede unul la altul.
- Nu poate fi vorba de trădare, nu-i aşa? şopti Pola. Vreau să spun că un ofiţer al Imperiului nu ar complota cu un pământean împotriva Împăratului, nu-i aşa?
- Nu ştiu, răspunse Shekt deznădăjduit. Sunt gata să cred orice.
Locotenentul Claudy zâmbea. Stătea la birou, cu un dezintegrator la îndemână şi cu patru soldaţi la spate. Vorbea deci cu autoritatea pe care ţi-o dă o asemenea poziţie.
- Detest pământenii, spunea el. Î-am detestat dintotdeauna. Sunt drojdia Galaxiei. Sunt bolnavi, superstiţioşi şi leneşi. Proşti şi degeneraţi. Dar, pe Stele, cei mai mulţi îşi cunosc lungul nasului. Într-un fel, îi înţeleg. Aşa s-au născut, n-au ce face. Singur, dacă aş fi eu Împărat, nu le-aş tolera ceea ce le înghite Împăratul nostru
― mă refer la blestematele lor datini. Dar nu-i nimic, într-o zi vom învăţa...
Arvardan nu se mai putu stăpâni:
