Secretarul păşi pragul uşii deschise de un soldat.
Pe buzele umflate îi flutură un zâmbet îngheţat. Se înclină în direcţia colonelului, părând să nu observe prezenţa lui Arvardan.
- Domnule Balkis, i se adresă pământeanului colonelul, am comunicat Înaltului Ministru detaliile privind prezenţa dumneavoastră aici şi cauzele ei. Detenţiunea dumneavoastră este, desigur, cu totul... ăă... neobişnuită şi dorinţa mea este să vă
eliberez cât mai repede cu putinţă. Cu toate acestea, am aici un domn care, după cum probabil ştiţi, a enunţat împotriva dumneavoastră o acuzaţie foarte gravă. Aceasta fiind situaţia, trebuie să verificăm...
- Înţeleg, domnule colonel, răspunse calm Secretarul, dar, după cum v-am mai explicat, respectiva persoană este pe Pământ de numai, cred, două luni sau aşa ceva, încât nu poate avea nici un fel de cunoştinţe despre politica noastră internă. Orice acuzaţie din partea sa e deci lipsită de o bază reală...
128
- Sunt arheolog, protestă Arvardan furios, şi încă unul care în ultimul timp s-a specializat în studiul Pământului şi al obiceiurilor sale. Nu se poate susţine că n-aş
avea cunoştinţă de politica lui. Şi, oricum, nu sunt singurul autor al acestei acuzaţii.
În tot cursul acestei convorbiri, Secretarul nu-i acordă lui Arvardan nici o singură privire. Se adresa numai colonelului.
- E implicat şi un savant de-al nostru, spuse el, unul care, apropiindu-i-se termenul celor şaizeci de ani, suferă de mania persecuţiei. Lor li se adaugă o a treia persoană, despre care nu se ştie cine e şi de unde vine, doar că a fost tratat pentru debilitate mintală. Toţi trei la un loc nu pot emite o acuzaţie cât de cât respectabilă.
Arvardan sări în picioare.
- Cer să fiu ascultat...
- Stai jos, spuse rece colonelul. Ai refuzat să discuţi cu mine. Menţine-ţi refuzul.
Să intre solul cu steagul alb.
Era tot un membru al Societăţii Stegarilor. La vederea Secretarului, nici măcar nu clipi. Colonelul se ridică, întrebând:
- Eşti mesagerul celor de-afară?
- Da, domnule.
- Presupun că dorinţa acestei adunări turbulente şi ilegale este eliberarea compatriotului dumneavoastră, nu?
- Întocmai. Să fie imediat eliberat.
- Aşa! Totuşi, în interesul legii şi al ordinii şi din respect pentru reprezentanţii Maiestăţii Sale Imperiale pe această planetă, nu putem în nici un caz discuta această
chestiune cât timp suntem asediaţi de oameni înarmaţi. Spune-le a lor dumitale să se risipească.
Secretarul interveni plin de bunăvoinţă.
- Domnul colonel are dreptate, frate Cori. Te rog să linişteşti spiritele. Sunt în perfectă siguranţă aici şi nu există nici un pericol ― pentru nimeni, înţelegi? Pentru nimeni, îţi dau cuvântul meu de Stegar.
- Prea bine, frate. Mă bucur că eşti în siguranţă.
Şi solul fu condus afară din cameră. Colonelul conchise lapidar.
- De îndată ce se va normaliza situaţia în oraş, vom avea grijă să părăsiţi în siguranţă acest fort. Vă mulţumesc pentru cooperarea dumneavoastră la rezolvarea acestui incident.
Arvardan era din nou în picioare.
- Nu sunt de acord. Vreţi să daţi drumul acestui virtual asasin al rasei umane, iar mie îmi refuzaţi o întrevedere cu Guvernatorul, când asta ţine de drepturile mele elementare de cetăţean galactic. Şi, în culmea indignării, continuă: Aveţi mai multă
consideraţie pentru un câine de pământean decât pentru mine?
Strigătul dezarticulat de furie al lui Arvardan fu acoperit de vocea Secretarului.
- Domnule colonel, rămân cu plăcere până când cazul meu va putea fi audiat de către Guvernator, dacă asta-i dorinţa acestui om. Acuzaţia de trădare e foarte gravă şi chiar şi o simplă bănuială ― oricât de neîntemeiată ― este suficientă pentru a-mi distruge reputaţia şi utilitatea în slujba poporului meu. V-aş fi într-adevăr recunoscător dacă mi-aţi da prilejul să dovedesc domnului Guvernator că nimeni nu e mai devotat Imperiului decât mine.
129
- Vă admir sentimentele, domnule, spuse ceremonios colonelul, şi recunosc deschis că în locul dumneavoastră aş fi avut o altă atitudine. Faceţi cinste rasei dumneavoastră. Voi încerca să iau legătura cu Guvernul.
Până când ajunse înapoi în celulă, Arvardan nu mai scoase un cuvânt.
Ajuns în celulă, evită privirile celorlalţi. Mult timp rămase tăcut, rozându-şi un deget.
- Ei? întrebă Shekt în cele din urmă.
- Cât pe-aci să stric totul, spuse Arvardan, clătinând mâhnit din cap.
- Dar ce-ai făcut?
- Mi-am pierdut cumpătul; l-am jignit pe colonel; n-am obţinut nimic... Nu sunt deloc diplomat, Shekt.
Simţi imediat o nevoie sfâşietoare de a se justifica.
