Cine este, deci, acest Joseph Schwartz? Mai înainte ca el să intre în scenă, doctorul Shekt era un om normal, liniştit. Chiar dumneavoastră, Excelenţă, aţi petrecut o după-amiază cu el în ziua în care a fost adus Schwartz la tratament. Aţi observat atunci ceva neobişnuit? V-a informat el cu privire la existenţa unui complot împotriva Imperiului? Despre bolboroselile unui muribund? Părea el măcar tulburat 134
de ceva? Ori bănuitor? Spune acum că Înaltul Ministru i-ar fi cerut să falsifice rezultatele testelor la sinapsificator şi să nu înregistreze numele pacienţilor. V-a spus toate astea atunci? Sau acum, după apariţia lui Schwartz?
Întreb deci din nou, cine este Joseph Schwartz?
Când a apărut, nu vorbea nici una din limbile cunoscute. Am aflat acest lucru când am început să ne îndoim de judecata doctorului Shekt. A fost adus de un fermier care nu-i cunoştea identitatea ― de fapt nu ştia nimic despre el. Până-n ziua de azi lucrurile au rămas la fel de misterioase.
Acest om dispune în schimb de neobişnuite daruri psihice. El poate ameţi un om, cu gândul numai, de la o sută de metri depărtare; mai de aproape, poate chiar să-l ucidă. Eu însumi am fost paralizat de el; braţele şi picioarele mi-au fost manipulate după bunul său plac; dacă ar fi dorit, mi-ar fi putut dicta şi gândurile. Cred, de bună
seamă, că aceşti oameni sunt simple unelte ale lui Schwartz. Ei susţin că i-am întemniţat, că i-am ameninţat cu moartea, că am mărturisit că sunt un trădător şi că aş
aspira la dominaţia Imperiului... întrebaţi-i însă un singur lucru, Excelenţă. Sunt siguri că nu se află sub influenţa lui Schwartz, adică a unui om capabil să le controleze gândurile? Nu este oare Schwartz trădătorul? Dacă nu, atunci cine este Schwartz?
Secretarul se aşeză liniştit, aproape bine dispus.
În mintea lui Arvardan se pusese parcă în funcţiune un ciclotron, care se învârtea din ce în ce mai repede.
Ce răspuns se putea da? Că Schwartz venea din trecut? Ce dovezi aveau? Că
vorbea o limbă primitivă? Dar numai el, Arvardan, susţinea acest lucru. Iar el, Arvardan, putea fi foarte bine o conştiinţă manipulată. La urma urmei, de unde ştia că
nu acesta era adevărul? Cine era Schwartz? Ce-l convinsese cu atâta tărie de existenţa unui plan de cucerire a Galaxiei?
Se întrebă iarăşi: de ce era atât de sigur că exista într-adevăr un complot? Era arheolog, obişnuit să se îndoiască, pe când acum... Ce-l câştigase? Cuvântul unui om?
Sărutul unei fete? Sau Joseph Schwartz?
Simţea că-i plesneşte mintea. Nu putea gândi!
- Ei, întrebă nerăbdător Ennius. Ai ceva de spus, doctor Shekt? Sau dumneata, doctor Arvardan?
Vocea Polei străpunse tăcerea.
- De ce-i întrebaţi pe ei? Nu vedeţi că totul e o minciună? Nu vedeţi cum ne leagă de mâini cu limba lui mincinoasă? Oh, o să murim cu toţii şi acum nu-mi mai pasă... dar s-ar mai putea face ceva, s-ar mai putea... Şi, în schimb, stăm aici şi... şi vorbim...
Izbucni în hohote de plâns.
- Aşadar, spuse Secretarul, suntem reduşi la ţipetele unei fete isterice...
Excelenţă, am o propunere. Acuzatorii mei susţin că toată povestea cu pretinsul virus şi aşa mai departe este prevăzută pentru o anumită oră ― şase dimineaţa, parcă. Sunt gata să rămân închis aici timp de o săptămână. Dacă spusele lor sunt adevărate, în câteva zile vom afla de existenţa unei epidemii în Galaxie. Şi, cum forţele armate ale Imperiului vor avea încă Pământul sub controlul lor...
135
- Excelent târg, într-adevăr, Pământul în schimbul unei Galaxii de oameni, murmură Shekt, al cărui chip era alb ca varul.
- Ţin la viaţa mea şi a poporului meu. Suntem zălogii nevinovăţiei noastre. Sunt gata să anunţ Societatea Stegarilor că rămân aici de bună voie încă o săptămână, împiedicând astfel orice tulburări ce s-ar putea ivi.
Secretarul îşi încrucişa braţele.
Ennius ridică privirea. Părea tulburat.
- Nu am ce să-i reproşez acestui om...
Arvardan nu se mai putu stăpâni. Cu o expresie feroce, cu atât mai înspăimântătoare cu cât era mută, se ridică, îndreptându-se cu paşi mari spre Guvernator. Ce gândise în acel moment ― nu avea să ştie niciodată. Oricum, n-avea importanţă. Ennius îşi folosi biciul neuronic.
Pentru a treia oară de la sosirea pe Pământ, trupul lui Arvardan deveni un rug al durerii. Lumea se învârti o clipă în jurul său, apoi dispăru.
În orele în care zăcu inconştient, frontiera morţii de la ora şase fu atinsă...
CAPITOLUL XXI
DINCOLO DE FRONTIERA MORŢII
Şi depăşită! Lumină...
O lumină ceţoasă, în care jucau umbre, topindu-se, apropiindu-se şi, în sfârşit, definindu-se cu claritate. Un chip... Nişte ochi ce-l priveau...
- Pola!
Reveni brusc la realitate. In mintea sa totul era perfect limpede.
- Cât e ceasul? întrebă el.
Ii strânse atât de tare încheietura mâinii, încât fata se strâmbă fără voie.
- E trecut de şapte, şopti ea. Suntem dincolo de frontiera morţii.
Arvardan aruncă o privire cruntă în jur. Sări de pe patul de campanie, nepăsător la durerea mistuitoare din încheieturi.
