gonească forţele imperiale de pe planetă, cu atât mai puţin să nimicească Guvernul Imperial. Să aud totuşi amănuntele acestui... ăă... complot.
- Situaţia fiind atât de gravă, consider că amănuntele trebuiesc prezentate Guvernatorului însuşi. Vă rog, de aceea, să mă puneţi în legătură cu el, şi încă de urgenţă.
- Hm!... Să nu ne pripim. Îţi dai seama că omul pe care l-ai răpit este Secretarul Inaltului Ministru de pe Pământ, unul din Stegarii lor cei mai de vază?
- Îmi dau perfect de bine seama!
- Şi totuşi, susţii că el este un pion de primă importanţă în complotul de care vorbeşti.
- Chiar aşa.
- Ce dovezi ai?
- Vă rog să mă înţelegeţi că nu pot discuta acest lucru decât cu Guvernatorul.
Colonelul se încruntă, examinându-şi unghiile.
- Îmi pui la îndoială competenţa?
- Câtuşi de puţin, domnule colonel. Dar numai Guvernatorul are autoritatea de a trece la acţiunea decisivă necesară în acest caz.
- Ce acţiune?
- Trebuie distrusă din temelii o anumită clădire de pe Pământ, în mai puţin de treizeci de ore, dacă vrem să salvăm vieţile majorităţii, sau poate ale întregii populaţii a Imperiului.
- Ce clădire? întrebă colonelul pe un ton plictisit.
Arvardan îşi ieşi din fire.
- Vă rog să-mi daţi legătura cu Guvernatorul, se răsti el.
Se aşternu o tăcere apăsătoare.
- Îţi dai seama, vorbi înţepat colonelul, că răpind un pământean te-ai făcut pasibil de a fi judecat şi pedepsit de autorităţile terestre? În mod obişnuit, guvernul îşi apără cetăţenii din principiu şi stăruie în favoarea unui tribunal galactic. Cum însă pe Pământ situaţia e mai delicată, am primit instrucţiuni ferme să nu risc o ciocnire ce ar putea fi evitată. De aceea, dacă nu-mi dai răspunsuri complete, voi fi silit să te dau pe mâna poliţiei locale, împreună cu tovarăşii dumitale.
- Dar asta ar însemna condamnarea la moarte! Inclusiv pentru dumneata!...
Domnule colonel, sunt cetăţean al imperiului şi cer o audienţă la Guver...
127
Fu întrerupt de soneria de pe biroul colonelului. Acesta se întoarse spre aparat, închizând un contact.
- Da?
- Domnule colonel, se auzi clar o voce, un grup de indigeni a înconjurat fortul.
Se pare că sunt înarmaţi.
- A avut loc vreun incident?
- Nu, domnule colonel.
Pe chipul colonelului nu se citea nici urmă de emoţie. Cel puţin în această
privinţă îşi cunoştea meseria.
- Artileria şi aviaţia să fie gata de luptă, comandă el. Toată lumea la posturi. Nu deschideţi focul decât dacă suntem atacaţi, înţeles?
- Da, domnule colonel. Un pământean cu steag alb cere să fie primit.
- Adu-l aici. Adu-l din nou şi pe Secretarul Înaltului Ministru.
Colonelul îi aruncă lui Arvardan o privire cruntă.
- Cred că-ţi dai seama de grozăvia pe care ai provocat-o.
- Cer să fiu prezent la întrevedere, strigă Arvardan orbit de furie, şi mai cer să-mi spuneţi pentru care motiv m-aţi lăsat să mucegăiesc ore întregi sub pază, în timp ce stăteaţi de vorbă cu un trădător indigen. Sunt informat că l-aţi audiat înaintea mea.
- Vrei să-mi aduci vreo învinuire, domnule? întrebă colonelul ridicând tonul. In acest caz, fii mai explicit, te rog.
- Nu aduc nici o învinuire. Dar vreau să spun că veţi da socoteală mai târziu de purtarea dumneavoastră şi că veţi fi cunoscut în viitor, dacă veţi mai avea un viitor, drept cel care prin încăpăţânarea sa şi-a dus poporul la pieire.
- Te rog să taci! Nu dumitale o să-ţi dau socoteală, în orice caz. Voi proceda aşa cum cred eu de cuviinţă. Ne-am înţeles?
CAPITOLUL XX
LA FRONTIERA MORŢII
