Aroganţa şi încrederea începură să dispară de pe chipul medicului. Îi aruncă o privire fugară lui Jake, care se uita prin documentele lui.

— Domnule doctor, acum practicaţi psihiatria în mod curent?

Expertul ezită şi se uită la Lucien.

— Consult pacienţii, în mod regulat.

— Câţi pacienţi aveţi şi cât de des îi vedeţi? întrebă Buckley, dându-şi importanţă.

— Văd câte cinci până la zece pacienţi pe săptămână.

— Unul sau doi pe zi, nu-i aşa?

— Cam aşa.

— Şi asta numiţi dumneavoastră practică regulată?

— Consult cât vreau eu!

Buckley trânti agenda pe masă şi se uită la Noose.

— Onorată instanţă, procuratura nu e de acord ca acest om să depună mărturie, ca expert în psihiatrie. E clar că nu e în măsură să o facă.

Jake rămăsese în picioare, cu gura căscată.

— Se respinge, domnule Buckley. Puteţi continua, domnule Brigance.

Jake îşi strânse hârtiile şi se întoarse spre podium, conştient că procurorul aruncase cu noroi în martorul lui cel mai de seamă, trezind suspiciunea. Bass îşi schimbă poziţia cizmelor.

— Aşadar, domnule doctor, dumneavoastră l-aţi examinat pe acuzatul Carl Lee Hailey?

— Da.

— De câte ori?

— De trei ori.

— Când l-aţi examinat prima oară?

— Pe zece iunie.

— Cu ce scop l-aţi examinat?

— Cu scopul de a stabili care este starea lui mentală obişnuită, precum şi cea din douăzeci mai, când i-a împuşcat pe Billy Ray Cobb şi pe Pete Willard.

— Unde l-aţi examinat?

— La închisoarea din comitatul Ford.

— Aţi făcut singur această examinare?

— Da.

— Cât a durat?

— Trei ore.

— I-aţi făcut anamneza?

— Chiar foarte amănunţit. Am vorbit mult despre trecutul lui.

— Şi ce-aţi aflat?

— Nimic deosebit, cu excepţia Vietnamului.

— Ce-i cu Vietnamul?

Bass îşi încrucişă mâinile pe burta lui uşor bombată şi se încruntă cu importanţă.

— Păi, domnule Brigance, ca orice veteran de război din Vietnam, şi domnul Hailey a avut câteva experienţe oribile acolo.

Carl Lee se gândi la ororile războiului. A omorât acolo, în Vietnam, atâta lume, chiar şi copii care luptau înarmaţi, cu grenade în mâini. Îşi pierduse atâţia prieteni! A fost tare rău. Îşi dorea să nu fi trecut niciodată pe-acolo. Avea, uneori, coşmaruri, în legătură cu perioada aceea, dar nu era nebun. Se simţea satisfăcut că-i omorâse pe cei doi, exact ca în Vietnam.

Îi explicase toate acestea lui Bass, care nu păru impresionat. De fapt, nu discutaseră niciodată mai mult de-o oră.

Carl Lee urmărea reacţiile juraţilor şi îl asculta pe doctor cum vorbeşte despre experienţele trăite de el în război. Vocabularul lui Bass depăşea puterea de înţelegere a unor neprofesionişti. Suna foarte bine. Toate visele şi coşmarurile pe care le avusese Carl Lee de-a lungul anilor îşi găseau acum semnificaţia în vorbele psihiatrului.

— A povestit fără reţineri despre Vietnam?

— Nu tocmai, răspunse Bass, explicând cât de greu fusese să afle toate ascunzişurile din mintea lui instabilă.

Carl Lee nu-şi amintea să fi avut o astfel de discuţie. Dar asculta cuminte, cu o expresie îndurerată.

După o oră, tot războiul fu trecut în revistă, la fel ca şi efectele pe care le avusese asupra inculpatului. Jake se hotărî să facă următoarea mişcare.

— Domnule doctor Bass, zise el, scărpinându-se-n cap, în afară de Vietnam, ce-aţi mai consemnat, în legătură cu anamneza?

— Nimic, cu excepţia violului.

— Aţi discutat despre acest lucru cu Carl Lee?

— Pe larg, în timpul celor trei întrevederi.

— Explicaţi juriului ce influenţă a avut violul asupra lui Carl Lee.

Bass îşi mângâie bărbia. Părea cam încurcat.

— Ca să fiu sincer, domnule Brigance, mi-ar lua foarte mult timp să explic implicaţiile violului asupra domnului Hailey.