— Ca psihiatru, afirm cu certitudine că inculpatul nu şi-a dat seama ce face.

— Mulţumesc, domnule doctor. Nu mai am nicio întrebare pentru acest martor.

Jake îşi strânse hârtiile şi se duse la locul lui. Îi aruncă o privire lui Lucien, care zâmbea şi dădea din cap. Apoi se uită la juriu. Toţi erau cu ochii aţintiţi asupra lui Bass şi se gândeau la mărturia lui. Wanda Womack, o femeie tânără, cu un oarecare farmec, îl privi pe Jake şi-i zâmbi imperceptibil. Fu primul semn încurajator din partea juriului, de când începuse procesul.

— Până acum, e bine, şopti Carl Lee.

Jake îi zâmbi clientului său.

— Eşti un psihopat adevărat!

— Aveţi ceva de întrebat? îl întrebă Noose pe Buckley.

— Da, zise procurorul, îndreptându-se spre podium.

Jake nu şi-l putea imagina pe Buckley contrazicând un psihiatru, chiar dacă acesta se numea W.T. Bass.

— Domnule doctor, care este numele dumneavoastră întreg?

Jake îngheţă. Întrebarea ascundea ceva.

— William Tyler Bass.

— Cum vi se spune?

— W.T. Bass.

— Aţi fost vreodată cunoscut sub numele de Tyler Bass?

— Nu, răspunse expertul pierit.

Lui Jake i se făcu teamă. Întrebarea nu putea să însemne decât necaz.

— Sunteţi sigur?

Buckley pusese întrebarea ridicând o sprânceană.

— Poate când am fost mai tânăr, sugeră Bass.

— Înţeleg. Mi se pare că aţi studiat la Universitatea din Texas.

— Aşa e.

— Aţi fost student acolo?

— Din 1956 până în 1960.

— Sub ce nume?

— William T. Bass.

Jake era pierit de frică. Buckley ştia un secret din trecutul psihiatrului.

— Aţi folosit vreodată numele de Tyler Bass, în vremea studenţiei?

— Nu.

— Sunteţi sigur?

— Bineînţeles.

— Care este numărul dumneavoastră de cod?

— 410–96–8585.

Buckley bifă ceva în agenda sa.

— Şi în ce zi v-aţi născut?

— Paisprezece septembrie, 1934.

— Cum se numea mama dumneavoastră?

— Jonnie Elizabeth Bass.

— Şi numele ei de fată?

— Skidmore.

Buckley mai făcu un semn în agendă.

— Unde v-aţi născut?

— Carbondale, Illinois.

Alt semn.

Era momentul să se opună, dar Jake nu fu în stare. Se temea că se va pierde, dacă va lua acum cuvântul.

Buckley tăcu vreo câteva momente. Ciuliră toţi urechile, ca să asculte următoarea întrebare, care, cu siguranţă, avea să fie dură. Bass se uită la procuror, ca la plutonul de execuţie. În sfârşit, Buckley îi zâmbi.

— Domnule doctor, aţi fost vreodată acuzat de crimă gravă?

Întrebarea răsună cu ecou, în sală. Însăşi faţa lui Bass era un răspuns. Carl Lee se uita la avocatul lui.

— Bineînţeles că nu! răspunse Bass disperat.

Buckley dădu din cap şi se îndreptă spre masă, unde Musgrove îi înmână nişte hârtii.