Jake se închise în toaleta de lângă bufetul din tribunal. Îşi scoase haina şi o aruncă pe jos. Se puse în genunchi, lângă W.C. şi vomită.

Ozzie stătea în faţa judecătorului şi încerca să converseze cu Buckley şi cu Musgrove, care zâmbeau. Îl aşteptau pe Jake. În sfârşit, acesta intră şi se scuză pentru întârziere.

— Jake, am veşti proaste, zise Ozzie.

— Stai să m-aşez.

— Acum o oră am primit un telefon de la şeriful din comitatul Lafayette. Funcţionarul tău juridic, domnişoara Ellen Roark, e în spital.

— Ce s-a întâmplat?

— Nu ştim sigur. Au oprit-o pe drum şi au dus-o în pădure. I-au tăiat hainele şi părul. Are capul plin de contuzii şi de tăieturi, aşa că se presupune că a fost bătută.

Lui Jake îi veni din nou să vomite. Nu fu în stare să scoată niciun cuvânt. Îşi masa tâmplele şi se gândea ce bine ar fi fost să-l vadă pe Bass bătut! Noose se uită la avocatul apărării cu milă.

— Domnule Brigance, vă simţiţi bine?

Nu primi niciun răspuns.

— Facem pauză până la ora două. Cred că avem cu toţii nevoie de puţină odihnă, zise Noose.

Jake urcă scările încet, cu o sticlă goală de bere în mână, pe care-i venea s-o arunce în capul lui Lucien. Îşi dădu seama însă că, oricum, n-ar fi simţit nimic.

Lucien stătea cu paharul în mână şi se uita în depărtare, spre scuarul care se golise. Nu mai rămăseseră decât soldaţii şi adolescenţii care-şi făceau rondul de sâmbătă seara.

Tăceau amândoi. Bass plecase din Clanton.

— Unde e doctorul? întrebă Jake, după o vreme.

— A plecat.

— Unde?

— Acasă.

— Unde locuieşte?

— De ce vrei să ştii?

— Vreau să-i fac o vizită. Vreau să-i trag o mamă de bătaie la el acasă.

— Nu te condamn, zise Lucien, amestecându-şi gheaţa în pahar.

— Ştiai?

— Ce?

— De condamnarea aceea?

— Nu. Nimeni n-a ştiut. Nu avea cazier.

— Nu înţeleg.

— Bass mi-a spus că înregistrarea acuzaţiei fusese ştearsă din acte, la trei ani după ce fusese pronunţată.

Jake îşi puse sticla de bere pe un scaun şi luă un pahar pe care îl umplu cu cuburi de gheaţă. Apoi îşi turnă whisky.

— Vrei să-mi explici şi mie?

— Din ceea ce mi-a spus Bass, era fiica unui judecător din Dallas, care i-a prins făcând dragoste, pe canapea. A fost acuzat de viol. Dar fata era îndrăgostită de el. Au continuat să se vadă şi ea a rămas gravidă. Bass s-a căsătorit cu ea şi a avut un băiat. Bătrânul s-a înmuiat şi a şters mărturia din acte.

Lucien bea şi se uita la luminile din zare.

— Ce s-a întâmplat cu fata?

— Din ceea ce mi-a spus, cu o săptămână înainte de a termina facultatea, soţia lui, care era iarăşi gravidă, şi băieţelul, au pierit într-un accident de tren, în Fort Worth. Atunci a început să bea şi nu i-a mai păsat de viaţă.

— Şi nu ţi-a povestit asta niciodată?

— Nu mă interoga atâta! Dacă aş fi ştiut, nu l-aş fi chemat ca martor.

— De ce nu ţi-a spus asta, mai demult?

— A crezut că nu mai ştie nimeni nimic despre asta. Nu ştiu exact. Într-un fel, are dreptate. Acte nu mai sunt. Dar a fost condamnat.

Jake bău o gură de whisky. Avea un gust îngrozitor. Stătură în întuneric, fără să vorbească. Sallie veni şi îl întrebă pe Jake dacă nu vrea o gustare. El refuză.

— Ce s-a mai întâmplat în după-amiaza aceasta?

— A depus mărturie şi Carl Lee şi s-a terminat la patru, pentru că psihiatrul lui Buckley nu sosise. Aşa că s-a amânat pentru luni.

— Şi cum s-a descurcat Carl Lee?

— Bine. A mers pe urmele lui Bass, dar a fost privit cu ură. Nu cred că a avut prea mult de câştigat.

— Buckley ce-a făcut?

— S-a înfuriat. A strigat o oră la Carl Lee, care a făcut pe deşteptul şi i-a răspuns în acelaşi fel. Cred că s-au simţit amândoi jigniţi. La interogatoriul meu, cred că am mai salvat ceva. I-am făcut să plângă, până la urmă.

— Asta-i bine.

— Da, dar au să-l condamne, nu-i aşa?

— Aşa cred.

— După ce s-a încheiat înfăţişarea, a încercat să renunţe la serviciile mele. A zis că am pierdut şi că vrea alt avocat.

Lucien se duse la marginea terasei şi-şi descheie şliţul. Dădu drumul jetului în tufişuri. Aşa desculţ cum era, părea o victimă a potopului. Sallie îi mai aduse de băut.