— Domnule judecător, apărarea îl prezintă pe doctorul Bass, ca expert în psihiatrie.
— Foarte bine, zise Noose. Doriţi să interogaţi acest martor, domnule Buckley?
Procurorul se ridică cu notiţele în mână:
— Da, domnule judecător. Vreau să-i pun câteva întrebări. Surprins, dar nu îngrijorat, Jake se aşeză lângă Carl Lee. Ellen tot nu venise.
— Domnule Bass, sunteţi expert în psihiatrie?
— Da.
— Aţi predat vreodată această disciplină?
— Nu.
— Aţi publicat vreun articol în psihiatrie?
— Nu.
— Dar vreo carte?
— Nu.
— Aşadar, sunteţi membru al mai multor asociaţii medicale din America, pe care le-aţi numit mai înainte?
— Da.
— Aţi avut vreo funcţie militară, în cadrul acestor organizaţii?
— Nu.
— Ce poziţie aveţi acum în spital?
— Niciuna.
— Aţi lucrat vreodată sub auspicii guvernamentale?
— Nu.
Aroganţa şi încrederea începură să dispară de pe chipul medicului. Îi aruncă o privire fugară lui Jake, care se uita prin documentele lui.
— Domnule doctor, acum practicaţi psihiatria în mod curent?
Expertul ezită şi se uită la Lucien.
— Consult pacienţii, în mod regulat.
— Câţi pacienţi aveţi şi cât de des îi vedeţi? întrebă Buckley, dându-şi importanţă.
— Văd câte cinci până la zece pacienţi pe săptămână.
— Unul sau doi pe zi, nu-i aşa?
— Cam aşa.
— Şi asta numiţi dumneavoastră practică regulată?
— Consult cât vreau eu!
Buckley trânti agenda pe masă şi se uită la Noose.
— Onorată instanţă, procuratura nu e de acord ca acest om să depună mărturie, ca expert în psihiatrie. E clar că nu e în măsură să o facă.
Jake rămăsese în picioare, cu gura căscată.
— Se respinge, domnule Buckley. Puteţi continua, domnule Brigance.
Jake îşi strânse hârtiile şi se întoarse spre podium, conştient că procurorul aruncase cu noroi în martorul lui cel mai de seamă, trezind suspiciunea. Bass îşi schimbă poziţia cizmelor.
— Aşadar, domnule doctor, dumneavoastră l-aţi examinat pe acuzatul Carl Lee Hailey?
— Da.
— De câte ori?
— De trei ori.
— Când l-aţi examinat prima oară?
