— Ca psihiatru, afirm cu certitudine că inculpatul nu şi-a dat seama ce face.
— Mulţumesc, domnule doctor. Nu mai am nicio întrebare pentru acest martor.
Jake îşi strânse hârtiile şi se duse la locul lui. Îi aruncă o privire lui Lucien, care zâmbea şi dădea din cap. Apoi se uită la juriu. Toţi erau cu ochii aţintiţi asupra lui Bass şi se gândeau la mărturia lui. Wanda Womack, o femeie tânără, cu un oarecare farmec, îl privi pe Jake şi-i zâmbi imperceptibil. Fu primul semn încurajator din partea juriului, de când începuse procesul.
— Până acum, e bine, şopti Carl Lee.
Jake îi zâmbi clientului său.
— Eşti un psihopat adevărat!
— Aveţi ceva de întrebat? îl întrebă Noose pe Buckley.
— Da, zise procurorul, îndreptându-se spre podium.
Jake nu şi-l putea imagina pe Buckley contrazicând un psihiatru, chiar dacă acesta se numea W.T. Bass.
— Domnule doctor, care este numele dumneavoastră întreg?
Jake îngheţă. Întrebarea ascundea ceva.
— William Tyler Bass.
— Cum vi se spune?
— W.T. Bass.
— Aţi fost vreodată cunoscut sub numele de Tyler Bass?
— Nu, răspunse expertul pierit.
Lui Jake i se făcu teamă. Întrebarea nu putea să însemne decât necaz.
— Sunteţi sigur?
Buckley pusese întrebarea ridicând o sprânceană.
— Poate când am fost mai tânăr, sugeră Bass.
— Înţeleg. Mi se pare că aţi studiat la Universitatea din Texas.
— Aşa e.
— Aţi fost student acolo?
— Din 1956 până în 1960.
— Sub ce nume?
— William T. Bass.
Jake era pierit de frică. Buckley ştia un secret din trecutul psihiatrului.
— Aţi folosit vreodată numele de Tyler Bass, în vremea studenţiei?
— Nu.
— Sunteţi sigur?
— Bineînţeles.
— Care este numărul dumneavoastră de cod?
— 410–96–8585.
Buckley bifă ceva în agenda sa.
— Şi în ce zi v-aţi născut?
— Paisprezece septembrie, 1934.
— Cum se numea mama dumneavoastră?
— Jonnie Elizabeth Bass.
— Şi numele ei de fată?
— Skidmore.
