— Pe zece iunie.
— Cu ce scop l-aţi examinat?
— Cu scopul de a stabili care este starea lui mentală obişnuită, precum şi cea din douăzeci mai, când i-a împuşcat pe Billy Ray Cobb şi pe Pete Willard.
— Unde l-aţi examinat?
— La închisoarea din comitatul Ford.
— Aţi făcut singur această examinare?
— Da.
— Cât a durat?
— Trei ore.
— I-aţi făcut anamneza?
— Chiar foarte amănunţit. Am vorbit mult despre trecutul lui.
— Şi ce-aţi aflat?
— Nimic deosebit, cu excepţia Vietnamului.
— Ce-i cu Vietnamul?
Bass îşi încrucişă mâinile pe burta lui uşor bombată şi se încruntă cu importanţă.
— Păi, domnule Brigance, ca orice veteran de război din Vietnam, şi domnul Hailey a avut câteva experienţe oribile acolo.
Carl Lee se gândi la ororile războiului. A omorât acolo, în Vietnam, atâta lume, chiar şi copii care luptau înarmaţi, cu grenade în mâini. Îşi pierduse atâţia prieteni! A fost tare rău. Îşi dorea să nu fi trecut niciodată pe-acolo. Avea, uneori, coşmaruri, în legătură cu perioada aceea, dar nu era nebun. Se simţea satisfăcut că-i omorâse pe cei doi, exact ca în Vietnam.
Îi explicase toate acestea lui Bass, care nu păru impresionat. De fapt, nu discutaseră niciodată mai mult de-o oră.
Carl Lee urmărea reacţiile juraţilor şi îl asculta pe doctor cum vorbeşte despre experienţele trăite de el în război. Vocabularul lui Bass depăşea puterea de înţelegere a unor neprofesionişti. Suna foarte bine. Toate visele şi coşmarurile pe care le avusese Carl Lee de-a lungul anilor îşi găseau acum semnificaţia în vorbele psihiatrului.
— A povestit fără reţineri despre Vietnam?
— Nu tocmai, răspunse Bass, explicând cât de greu fusese să afle toate ascunzişurile din mintea lui instabilă.
Carl Lee nu-şi amintea să fi avut o astfel de discuţie. Dar asculta cuminte, cu o expresie îndurerată.
După o oră, tot războiul fu trecut în revistă, la fel ca şi efectele pe care le avusese asupra inculpatului. Jake se hotărî să facă următoarea mişcare.
— Domnule doctor Bass, zise el, scărpinându-se-n cap, în afară de Vietnam, ce-aţi mai consemnat, în legătură cu anamneza?
— Nimic, cu excepţia violului.
— Aţi discutat despre acest lucru cu Carl Lee?
— Pe larg, în timpul celor trei întrevederi.
— Explicaţi juriului ce influenţă a avut violul asupra lui Carl Lee.
Bass îşi mângâie bărbia. Părea cam încurcat.
— Ca să fiu sincer, domnule Brigance, mi-ar lua foarte mult timp să explic implicaţiile violului asupra domnului Hailey.
Jake se gândi o clipă, ca şi cum ar fi analizat spusele medicului.
— Aţi putea face un rezumat pentru juriu?
Bass dădu din cap, cu gravitate.
— Voi încerca.
Lucien se săturase să-l asculte pe Bass şi începu să se uite la juriu, doar-doar o întâlni privirea lui Clyde Sisco, care părea la fel de plictisit şi admira cizmele doctorului.
În sfârşit, Sisco îşi întoarse ochii spre Carl Lee, apoi spre Buckley, apoi spre unul din reporterii din primul rând. Raza lui vizuală se opri pe chipul unui bătrân bărbos, care îi înmânase, cândva, optzeci de mii de dolari, pentru a-şi îndeplini sarcinile civice şi a da un verdict drept, într-un proces mai vechi. Amândoi rânjiră imperceptibil. Cât? spuneau, parcă, ochii lui Lucien. Sisco se uită din nou la martor, dar, după câteva secunde, îşi întoarse privirea spre bătrânul avocat. Cât? zise Lucien, mişcând buzele, fără să scoată niciun sunet.
Sisco începu să se gândească la un preţ rezonabil. Deodată, în vreme ce se uita la Bass, îşi răsfiră cinci degete pe faţă, mimând o tuse subită.
Cinci sute sau cinci mii? se întrebă Lucien. Aşa cum îl ştia, însă, pe Sisco, era vorba de cinci mii. N-avea importanţă, oricum va plăti. Merita.
Până la zece şi jumătate, Noose îşi ştersese ochelarii de o sută de ori şi băuse vreo zece cafele. Simţea nevoia imperioasă să se ducă la toaletă.
— E timpul pentru pauza de dimineaţă. Ne vedem la ora unsprezece.
