— Vreau să-i fac o vizită. Vreau să-i trag o mamă de bătaie la el acasă.
— Nu te condamn, zise Lucien, amestecându-şi gheaţa în pahar.
— Ştiai?
— Ce?
— De condamnarea aceea?
— Nu. Nimeni n-a ştiut. Nu avea cazier.
— Nu înţeleg.
— Bass mi-a spus că înregistrarea acuzaţiei fusese ştearsă din acte, la trei ani după ce fusese pronunţată.
Jake îşi puse sticla de bere pe un scaun şi luă un pahar pe care îl umplu cu cuburi de gheaţă. Apoi îşi turnă whisky.
— Vrei să-mi explici şi mie?
— Din ceea ce mi-a spus Bass, era fiica unui judecător din Dallas, care i-a prins făcând dragoste, pe canapea. A fost acuzat de viol. Dar fata era îndrăgostită de el. Au continuat să se vadă şi ea a rămas gravidă. Bass s-a căsătorit cu ea şi a avut un băiat. Bătrânul s-a înmuiat şi a şters mărturia din acte.
Lucien bea şi se uita la luminile din zare.
— Ce s-a întâmplat cu fata?
— Din ceea ce mi-a spus, cu o săptămână înainte de a termina facultatea, soţia lui, care era iarăşi gravidă, şi băieţelul, au pierit într-un accident de tren, în Fort Worth. Atunci a început să bea şi nu i-a mai păsat de viaţă.
— Şi nu ţi-a povestit asta niciodată?
— Nu mă interoga atâta! Dacă aş fi ştiut, nu l-aş fi chemat ca martor.
— De ce nu ţi-a spus asta, mai demult?
— A crezut că nu mai ştie nimeni nimic despre asta. Nu ştiu exact. Într-un fel, are dreptate. Acte nu mai sunt. Dar a fost condamnat.
Jake bău o gură de whisky. Avea un gust îngrozitor. Stătură în întuneric, fără să vorbească. Sallie veni şi îl întrebă pe Jake dacă nu vrea o gustare. El refuză.
— Ce s-a mai întâmplat în după-amiaza aceasta?
— A depus mărturie şi Carl Lee şi s-a terminat la patru, pentru că psihiatrul lui Buckley nu sosise. Aşa că s-a amânat pentru luni.
— Şi cum s-a descurcat Carl Lee?
— Bine. A mers pe urmele lui Bass, dar a fost privit cu ură. Nu cred că a avut prea mult de câştigat.
— Buckley ce-a făcut?
— S-a înfuriat. A strigat o oră la Carl Lee, care a făcut pe deşteptul şi i-a răspuns în acelaşi fel. Cred că s-au simţit amândoi jigniţi. La interogatoriul meu, cred că am mai salvat ceva. I-am făcut să plângă, până la urmă.
— Asta-i bine.
— Da, dar au să-l condamne, nu-i aşa?
— Aşa cred.
— După ce s-a încheiat înfăţişarea, a încercat să renunţe la serviciile mele. A zis că am pierdut şi că vrea alt avocat.
Lucien se duse la marginea terasei şi-şi descheie şliţul. Dădu drumul jetului în tufişuri. Aşa desculţ cum era, părea o victimă a potopului. Sallie îi mai aduse de băut.
— Row Ark cum se simte?
— Nimic nou. Am sunat şi sora mi-a spus că nu poate să vorbească. Mă duc mâine s-o văd.
— Sper să nu fie nimic grav. E o fată bună.
— E o ticăloasă de radicală, dar e deşteaptă. Mă simt vinovat pentru ce i s-a întâmplat.
— Nu e vina ta, Jake. Lumea asta e nebună, plină de demenţi. Jumătate din comitatul Ford e aşa.
— Acum două săptămâni mi-au pus dinamită la fereastră. L-au omorât în bătaie pe soţul secretarei mele. Ieri au tras în mine şi-au rănit un soldat. Acum au răpit-o pe Ellen şi i-au tăiat hainele de pe ea. Mă întreb ce mai urmează.
— Cred c-ar trebui să te dai bătut.
— Aş face-o. M-aş duce chiar acum la tribunal, le-aş da servieta cu acte şi le-aş spune că mă predau. Dar cui? Duşmanul e invizibil.
— Nu ai cum să te retragi acum, Jake. Clientul tău are nevoie de tine.
— Să-l ia naiba pe clientul meu. A încercat din nou să-mi dea papucii.
