— Poftiţi înăuntru, zise acesta.
Intrară şi rămaseră cu ochii aţintiţi asupra fetei, care dormea.
— Cât e de grav? întrebă Jake.
— Traumatism uşor. Are douăzeci de copci la urechea stângă şi unsprezece, la cap. Se va face bine. Doctorul a zis că va ieşi miercuri din spital. Am discutat mult aseară.
— Părul îi arată groaznic, remarcă Harry Rex.
— I l-au ciopârţit cu un cuţit bont, aşa mi-a spus. I-au tăiat şi hainele şi-au ameninţat-o c-o biciuiesc. Loviturile de la cap şi le-a făcut singură. Credea c-au s-o violeze şi-au s-o omoare, aşa că şi-a izbit capul de stâlpul unde o legaseră. Probabil că lucrul acesta i-a speriat.
— Vreţi să spuneţi că n-au bătut-o?
— Nu. Dar au băgat-o-n sperieţi cumplit.
— Ce-a văzut?
— Nu mare lucru. Cruci în flăcări, robe albe şi vreo doisprezece bărbaţi. Şeriful mi-a spus că întâmplarea s-a petrecut într-o poiană, la vreo cincisprezece kilometri de-aici, spre răsărit. Aparţine unei fabrici de hârtie.
— Cine a găsit-o? întrebă Harry Rex.
— Şeriful a primit un telefon anonim de la un tip pe nume Mickey Mouse.
— Aa, da! Vechiul meu prieten.
Ellen gemu uşor şi se întinse.
— Hai să ieşim, zise Sheldon.
— Au vreun bufet pe-aici? întrebă Harry Rex. Mi se face foame când intru-ntr-un spital.
— Da. Hai să bem o cafea.
Bufetul de la etajul întâi era gol. Jake şi domnul Roark băură câte o cafea neagră. Harry Rex începu cu trei chifle şi o cană de lapte.
— După cum scriu ziarele, lucrurile nu merg prea bine, zise Sheldon.
— Ziarele sunt vacs! zise Harry Rex, cu gura plină. Jake a primit nişte şuturi serioase. Când îl lasă în pace pe el personal, îi răpesc funcţionarul juridic sau îi dau foc la casă.
— Ţi-au incendiat casa?!
Jake dădu din cap.
— Azi-noapte. Mai fumegă încă.
— Mi s-a părut că mirosiţi a fum.
— Ne-am uitat cum a ars până în temelii. A durat patru ore.
— Îmi pare rău că aud asta. Şi eu am fost ameninţat de multe ori, dar cea mai mare pagubă pe care mi-au făcut-o a fost să-mi taie cauciucurile. Nici nu s-a tras asupra mea.
— Asupra mea s-a tras de câteva ori.
— La Boston există vreo filială a Klan-ului? întrebă Harry Rex.
— După câte ştiu eu, nu.
— Păcat! Băieţii ăştia îţi umplu viaţa!
— Aşa se pare. Am văzut încăierarea de săptămâna trecută, la televizor. Am fost foarte atent, pentru că ştiam că e şi Ellen implicată. E un caz celebru, chiar şi la noi. Mi-ar fi plăcut să mă ocup de el.
— E al dumneavoastră, dacă vreţi! zise Jake. Mi se pare că omul meu îşi caută alt avocat.
— Câţi psihiatri va aduce procuratura?
— Unul singur. Va depune mărturie mâine-dimineaţă, apoi vom rosti pledoariile finale. Cred că juriul îşi va da verdictul după-amiază.
— Îmi pare rău că n-o să fie şi Ellen acolo. M-a sunat în fiecare zi şi m-a ţinut la curent cu evoluţia lucrurilor.
— Unde a greşit Jake? întrebă Harry Rex.
— Cred că Jake a făcut treabă bună. A pornit cu dezavantaje foarte mari. Hailey a comis omorurile, le-a plănuit cu atenţie şi nu s-a putut baza decât pe o amărâtă pledoarie de iresponsabilitate. Nici în Boston juriul nu ar fi fost favorabil.
— Cu atât mai puţin în Ford, adăugă Harry Rex.
— Sper să ai un as în mânecă, pentru la urmă, zise Sheldon.
— Nu mai are mâneci! zise Harry Rex. I-au ars toate, împreună cu izmenele.
